Valentin Păduraru: Cine sunt ”românii” care susțin regimul rusofililor Dodon și Chicu

Mulţi văd în Igor Dodon răul suprem, ceea ce este adevărat, dar acest rău suprem se sprijină nu numai pe serviciile ruseşti, ci şi pe o armată numeroasă de lingăi, profitori şi

De (R.C.)
Valentin Păduraru: Cine sunt ”românii” care susțin regimul rusofililor Dodon și Chicu

Mulţi văd în Igor Dodon răul suprem, ceea ce este adevărat, dar acest rău suprem se sprijină nu numai pe serviciile ruseşti, ci şi pe o armată numeroasă de lingăi, profitori şi

Mulţi văd în Igor Dodon răul suprem, ceea ce este adevărat, dar acest rău suprem se sprijină nu numai pe serviciile ruseşti, ci şi pe o armată numeroasă de lingăi, profitori şi colaboraţionişti locali, scrie Valentin Păduraru, preluat de Romanian Global News.

În spaţiul public se vorbeşte foarte mult despre trădătorul de neam şi ţară Igor Dodon şi aproape nimic despre marii europenişti şi „români”, care i-au dăruit întreaga putere şi îl ajută să „călărească” R.Moldova după bunul său plac şi indicaţiile Moscovei. De exemplu, slugile lui Plahotniuc, adunate în conducerea partidului democrat, nu au ajuns în faţa tribunalului pentru furtul miliardului şi capturarea statului, ci au năpârlit, s-au „curăţat” de crime şi au trecut fără nicio emoţie să-l slujească pe noul stăpân, pe reprezentantul lui Putin de la Chişinău.

Una dintre marile înşelătorii ale serviciilor ruseşti, luată în serios de diferite cercuri influente de la Bucureşti, Berlin şi Bruxelles, dar şi de populaţia de pe ambele maluri ale Prutului, a fost gogoriţa că în anturajul lui Lucinschi, Voronin, Plahotniuc şi Dodon se află foarte mulţi „patrioţi români”, care aşteaptă momentul potrivit să declare Unirea. Lecţia devastatoare cu infiltratul Roşca, agentul KGB-ului în conducerea Frontului Popular şi dezbinarea curentului unionist, nu a fost de învăţătură pentru autorităţile din România şi UE, care au întreţinut financiar guvernările antiromâneşti de la Chişinău. Anume „români” ca Iurie Roşca sau Sergiu Mocanu, Monica Babuc sau Pavel Filip, convingeau factorii de decizie de la Bucureşti că deţinătorii puterii din R.Moldova lucrează pentru Unire, dar o fac „atent şi înţelept” ca să nu-i supere pe ruşi. Evident, contra plată de sute de milioane de euro. În realitate, din banii poporului român, dăruiţi fără condiţii şi discernământ conducerilor ruseşti de la Chişinău, este întreţinut statul românofob din stânga Prutului. Plus alte sute de milioane obţinute cu lobby românesc de la UE şi SUA.

Ultimele scenarii politice şi confruntări din Parlamentul R.Moldova, obligă societatea să smulgă masca de pe „patrioţii euro-români”, care execută comanda Moscovei de a-l păstra pe Igor Dodon la putere şi a-i asigura cel de-al doilea mandat prezidenţial. Bunăoară, ex-premierul Pavel Filip, împreună cu grupul plahotniucist dirijat din umbră de „polcovnicul” mereu la datorie Dumitru Diacov, nu oboseşte să-i prostească pe alegătorii moldoveni că el este român şi rudă cu Decebal, că fără prezenţa „democraţilor” la guvernare, Igor Dodon ar lua-o razna, i-ar scoate pe „unionişti” în afara legii şi ar pune mâna singur pe toate schemele banditeşti. Pare şi mai incredibil, dar un alt democrat, care îl slujeşte pe Dodon, este deputatul Ion Leucă, un combatant ce a luptat în 1992 împotriva agresiunii ruseşti, iar acum îl susţine pe criminalul din fruntea statului, care a ordonat două zile în urmă ca eroii războiului de la Nistru să fie snopiţi în bătăi şi călcaţi în picioare pentru protestul din faţa Preşedinţiei. Lista „iluştrilor români” din gruparea criminală a lui Dodon-Plahotniuc este lungă, dar ne permitem s-o încheiem cu Monica Babuc, patrioata tuturor guvernărilor, cetăţeanca de onoare a municipiului Iaşi, „sora unionistă”a primarului Chirica, pretendenta la funcţia de ambasador al R.Moldova în România. Biografia politică a Monicăi Babuc e ceva mai dihai decât a Anei Pauker şi intră pe acelaşi făgaş cu a mentorului ei de debut – Iurie Roşca.
Poate că a venit timpul să-i arătăm tuturor românilor, aşa cum sunt, dar nu cum se prezintă, pe groparii din eşalonul de sus al Unirii, atât pe cei de la Chişinău, cât şi pe cei de la Bucureşti, Berlin, Paris şi Bruxelles. Altfel, românimea nu va înţelege de ce se aruncă sute de milioane de euro şi cum se întâmplă că avem atâţia „patrioţi” în conducerea celor două state româneşti, iar Unirea se îndepărtează.

https://rgnpress.ro/2020/07/20/valentin-paduraru-cine-sunt-romanii-care-sustin-regimul-rusofililor-dodon-si-chicu-de-la-kgb-istul-rosca-la-filip-leuca-si-babuc-gubernia-ruseasca-intretinuta-cu-milioanele-de-e/

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. @Nicolaus Olahus: China a fost singura mare putere care a respectat Romania dupa aranjamentele clocite in era Gorbaciov si parafate la Malta. Un parteneriat strategic cu China, incheiat imediat dupa 1989, ar fi salvat Romania de degringolada care a urmat. Cine insa sa-l faca? In nici un caz quislingul filorus Iliescu, in nici un caz cei care s-au facut cirpe pentru admiterea in genunchi in structurile europene.

  2. România este visul durut a sute de mii de basarabeni. Păcat că mai multe guvernări a României din mai multe sonsiderente au neglijat acest fapt, îndeosebi guvernarea PSD-ista.In Conditio când serviciile secrete rusești în RM sunt foarte active, serviciile secrete romane dorm. Dar vinovati suntem și noi, basarabenii, pentru ca ne dăm mintii de lepre ca Filip, Babuc, Leuca, nemaivorbind de indivizi ca Îu. Roșca.

  3. Din aproape in aproape si din ricoseu in ricoseu ajungem VREM NU VREM la necesiatea unei foarte bune relatii cu ….CHINA !

  4. Germania s-a reunificat pastrand bune raporturi cu Rusia. Daca ai ca tara virulent reactii antirusesti,ca sa fii pe placul americanilor, astepti sa-ti puna Moscova Moldova in brate? Ma tem ca nu. Cand te comporti ca anexa a americanilor, trebuie sa te astepti sa platesti pretul, dar sa nu te astepti si de la beneficii de la americani, caci aia doar te folosesc si pe urma, te lasa sa te descurci singur, la nevoie. Valabil si pt. vest-europeni, care nici nu pot sa te apere si daca ar vrea. Asa politica externa duci, asa rezultate ai.

  5. Politica noastra externa este ca si inexistenta. In afara de a-i pupa in cur pe americani si a-i otari pe rusi, nu stim altceva si asta ne va costa candva, caci ungurii viseaza inca la Transylvania, iar bulgarii si sarbii n-ar zice nici ei ba, daca li s-ar ivi ocazia anexarii Dobrogei si Banatului de la Romania. Si pana si Ucraina viseaza la Maramures, Bucovina, Delta Dunarii si chiar la Republica Moldova.

  6. Istoricul Florin Constantiniu regreta foarte mult cedarea Basarabiei in 1940. Cred ca este unicul roman pe care l-am vazut care spunea ca cedarea Basarabiei a fost o greseala. Tot el spunea ca nu exista in istoria omenirii un eveniment similar cedarii Basarabiei.
    Bai Padurarule, daca esti roman tre sa fii musau pro-american? Eu nu cred. Sau pro-bruxeless. Sa vedeti voi cum se fac toti politicienii nostri pro-rusi daca intra america in beleli. Si Paduraru la fel. Voi credeti ca politicienii romani mor de dragul unirii? Adica voi vreti sa spuneti ca basarabenii sint rai si prorusi dar politicienii nostri vor unirea?
    Unirea va fi atunci cand vor vrea rusii.
    Cititi ce spunea Iorga pe acest subiect. Iorga se temea de rusi, era aproape sigur ca vor reveni. El spunea ca unirea a vulnerabilat Romania in fata rusilor. Si a avut dreptate. N-a apucat ca a murit. Asta inteleg si politicienii nostri bravi si patrioti, nu ca cei rai din Chisinau. Nu mai spun de Iohannis patriotul care nu a venit in parlament cand s-a sarbatorit centenarul Unirii si a trimis jandarmii sa bata manifestantii la un miting pro-unire. O sa vedeti voi unirea la pastele cailor, voi care nu mai puteti de idealuri patriotice. Sinteti niste fatarnici.

  7. @Stefan: In principiu ai dreptate. Totusi, ‘stapinirea’ UE si SUA, atit cit este, nu i-a deznationalizat si nici deportat, inchis, asasinat. Daca pasaportul emis de Republica Moldova ar permite deplasarea libera in Vest, crezi ca s-ar mai duce spre Rusia? Rusia nu lasa din gheare teritotiul dintre Prut si Nistru, pentru ca URSS de fapt nici nu s-a destramat ci doar retras, siret si neconvingator, de la periferie. Azi, Imperiul Rus se reface, cu binecuvintarea Occidentului impotent si narcisist. Nu este deci exclus sa vedem iar in curind, sub o forma sau alta, Rusia la Prut. De la Nistru nici nu a plecat vreodata.

  8. In Moldova, ca si in alte parti ale lumii, lucrurile nu pot fi privite doar in alb si negru!Nu stiu daca ati cunoscut multi moldoveni, sunt foarte oportunisti (in general) si isi urmaresc cu indarjire doar propriul interes.Asa este in viata personala, asa se intampla si la scara mai mare!Nu stiu daca este gena lor, sau asa i-a invatat istoria traita, probabil e o combinatie intre cele doua aspecte.Cei mai multi moldoveni care si-au luat cetatenia romana nu au locuit niciodata in Romania, s-au folosit de aceasta doar pentru a pleca in alte tari UE sau pentru a prinde joburi bine platite in Romania (medicina, IT, etc).In acelasi timp, pasaportul moldovenesc confera drept la libera circulatie si la munca in statele CSI.Sa nu uitam si de comunitatea rusofona, de cea gagauza, de Transnistria!Dodon nu e mai „prorus” decat majoritatea populatiei moldovenesti care, deocamdata, nu vrea sa intre sub alta stapanire!Pur si simplu, le-a ajuns cea sovietica, iar despre UE si SUA cred ca s-au lamurit…

  9. mda. deci nu e chiar vorba in vant ca multi dintre comentacii pe siteul Cotidianului sunt platiti in ruble.

  10. Am luat-o pe cocoasa de nenumarate ori de la serviciile rusesti,în Basarabia. Sa multumim SIE pt.asta.
    După fiecare țeapă luată de SIE,ati auzit ca s-a schimbat ceva,că cineva la Bucuresti a platit oalele sparte?
    Îi înfașoară generalii pe dobitocii din politică încât niciunul nu mișcă-n front.
    Valabil si pt.SRI. În afara teroristului în șlapi ati auzit de vreo activitate contrainformativa la serviciul intern. Eu nu!
    Ref.la articol,arta serviciilor rusești e ca stapânesc Basarabia pe finanțare UE si RO. Dacă ar cheltui ei ar fi de înteles. Se mai aude ceva de împrumutul lui Putină de 500,sau 300 sau 200 mil.de $. Nada!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.