Presedintele clubului de fotbal Steaua București, Valeriu Argăseală, a declarat, joi seara, după gala AFAN, că gruparea a înregistrat la OSIM mai mult sigle în urma litigiului cu CSA Steaua în privința mărcii ”Steaua”, potrivit Agerpres.
”La OSIM, FC Steaua are înregistrate mai multe sigle. Nu pot să vă descriu noua siglă. Nu va mai fi vechea siglă, ci o nouă siglă. Vechea siglă nu am avut cum să o folosim, întrucât de la CSA nu am mai primit niciun fel de invitație la discuție. Când am solicitat noi să discutăm, ne-au transmis că nu mai există nimic nou. Așa că nu aveam altă soluție, decât să mergem să facem o siglă nouă, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus Valeriu Argăseală.
Întrebat în ce culori va juca Steaua, Valeriu Argăseală a arătat: ”Vineri o să le vedeți, în principiu o să rămână roșu și albastru”.