Valurile de căldură marine schimbă viața pescarilor din Europa

Recordurile au fost doborâte de la Canalul Mânecii până la Marea Mediterană: o geamandură din larg, aflată în apropiere de Mallorca, a înregistrat pe 5 august o temperatură de 33,02 °C (91,44 °F), cea mai mare valoare consemnată vreodată în rețeaua de geamanduri a autorității portuare spaniole, potrivit reuters.com.

Oamenii de știință avertizează că fenomene precum valurile de căldură marine din acest an devin tot mai frecvente, mai intense și mai extinse, pe măsură ce emisiile de gaze cu efect de seră fac să crească temperatura atmosferei pe întregul glob. Oceanele lumii absorb cea mai mare parte a excesului de căldură și îl rețin mai mult timp decât uscatul sau atmosfera.

Acest lucru transformă ecosistemele marine, cu consecințe catastrofale pentru unele zone de pescuit europene și pentru oamenii care depind de ele, se arată într-o analiză din literatura științifică și interviuri cu peste 12 cercetători, surse din industria pescuitului și analiști. Speciile din care au trăit timp de generații unele comunități de coastă din Spania și din sudul Angliei dispar, în timp ce specii necunoscute până acum năvălesc în ape devenite recent prielnice pentru ele.

„Ceea ce surprinde este viteza cu care se petrece acest lucru”, a declarat Jean-Pierre Gattuso, cercetător principal la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța, referindu-se la încălzirea mărilor Europei. „Recordurile sunt doborâte aproape zilnic în multe locuri”, spune el.

Cea mai ridicată temperatură

Luate împreună, mările Europei au avut între iunie și august o temperatură medie de 21,6 °C, cea mai ridicată din cei 45 de ani pentru care există date.

Puține zone s-au abătut mai mult de la normal în această vară decât Golful Biscaya, situat în largul coastei atlantice a Franței și Spaniei.

Întins de la Capul Ortegal, în Galicia, până la Pointe de Penmarch, în sudul Bretaniei, golful, cu apele sale în mod tradițional răcoroase, a avut între iunie și august o temperatură medie de 21,4 °C, cu peste 2,4 grade Celsius mai mult decât media perioadei 1991-2020. Măsurătorile Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice a SUA au atins un vârf pe 13 august, de 23,2 °C, cea mai mare valoare de la începutul măsurătorilor prin satelit.

Oamenii de știință definesc valul de căldură marin drept un interval de cel puțin cinci zile în care temperatura apei depășește cu mult norma istorică a zonei respective. În anii ’80, Golful Biscaya înregistra în medie doar câteva zile de val de căldură pe an. Până la sfârșitul lui august, anul acesta, numărul lor ajunsese la 186, adică mai mult de trei zile din patru, a constatat Reuters.

Dispar kelpul, homarii și langustele

Apele răcoroase ale Golfului Biscaya, apreciate de multă vreme de spaniolii care fug de căldura de pe coasta mediteraneeană, au fost imortalizate de Ernest Hemingway în romanul „Fiesta”, din 1926. Protagonistul cărții își revine după săptămâni de excese pe plajele de la San Sebastián, în nord.

„Acum, dacă vrei să înoți în apă rece, trebuie să mergi în extremitatea vestică a Galiciei”, în colțul de nord-vest al Spaniei, a spus Jose Manuel Rico Ordas, profesor de ecologie marină la Universitatea din Oviedo, din regiunea Asturia, în nordul țării.

Galicia beneficiază de vânturi puternice care, în lunile de vară, împing apa caldă de la suprafață departe de coastă, iar locul ei este luat de apa rece din adâncuri, printr-un proces numit upwelling.

Rico Ordas își petrece verile pe malul golfului încă din copilărie, iar acum studiază transformarea acestuia.

Pe atunci existau întinse păduri submarine de kelp, care asigură hrană, adăpost și zone de creștere a puietului pentru zeci de specii de care depinde pescuitul la scară mică din regiune. Totuși, el estimează că aproximativ 95% dintre aceste întinderi de alge brune mari au dispărut, pe baza eșantioanelor prelevate din 2010 de-a lungul coastei stâncoase a Asturiei. Principala cauză a declinului o reprezintă, în opinia sa, schimbările climatice.

Kelpul are nevoie de apă rece, de regulă sub 20 °C, pentru a supraviețui. Temperaturile mai ridicate erau cândva extrem de rare în golf, spune Rico Ordas, potrivit Reuters. „Acum e invers”, explică el.

Consumul excesiv de alge de către pești, în special de către salpe, care prosperă în ape mai calde, a accentuat declinul kelpului, mai spune acesta.

Efectele, izbitoare

„Nu mai găsim nici homari, nici languste, nici arici de mare, nici multe alte specii asociate cu o stare bună a pădurilor de kelp”, arată Rico Ordas.

Pescari îngrijorați s-au aliat cu oameni de știință și activiști de mediu pentru a încerca să refacă pădurile de kelp, plantând răsaduri crescute în laborator.

Schimbările climatice amenință un mod de viață care a asigurat traiul comunității lui Gonzalez timp de generații, a spus el. Familia lui pescuiește arici de mare prin scufundări și recoltează scoici de peste un secol. Însă acum, spune el, valurile de căldură recurente afectează stocurile de moluște și crustacee.

În zonă au apărut în număr mare și caravele portugheze și pești-porc veniți din apele mai calde din sud, specii care se hrănesc cu peștii și crustaceele locale.

„Am avut câțiva ani foarte slabi pentru producția de scoici, dar am lucrat la repopulare, iar specia s-a adaptat treptat”, explică Gonzalez.

„Apocalipsa caracatițelor”

În alte ape europene, specii noi, invazive, din Marea Roșie și de mai departe pătrund în Mediterana prin Canalul Suez, înlocuind populațiile native, remodelând lanțurile trofice și amenințând pescuitul, spun cercetătorii. În total, în Mediterana există peste 1.000 de specii non-indigene, potrivit unui raport recent al Academiei de Științe, Litere și Arte a Ciprului, bazat pe studii realizate de oameni de știință din 11 țări.

Unele specii native fac față temperaturilor mai ridicate mai bine decât altele.

În august, un roi uriaș de meduze a dus la oprirea reactoarelor centralei nucleare franceze de la Gravelines, după ce a blocat sistemul de răcire, a doua oară în doi ani. Centrala din nordul Franței este răcită cu apă dintr-un canal legat de Marea Nordului.

Pescarii de pe coasta de sud a Angliei raportează o creștere spectaculoasă a capturilor de caracatiță comună. Anul trecut au fost prinse aproximativ 2.600 de tone, iar anul acesta, până acum, peste 3.000 de tone, potrivit cifrelor centralizate de Organizația pentru Managementul Marin din Regatul Unit. Înainte de 2025, capturile anuale erau sub 30 de tone.

Larvele de caracatiță sunt aduse în apele britanice de curenți, din zonele de reproducere din apropierea Insulelor Canalului, din Bretania și din locuri aflate mai la sud, a spus Bryce Stewart, cercetător principal la Asociația de Biologie Marină (MBA), cu sediul în Plymouth.

Înainte, multe nu supraviețuiau temperaturilor foarte scăzute. Dar din 2022, Canalul Mânecii s-a aflat în condiții de val de căldură în medie aproximativ șase luni pe an, însumând peste 900 de zile în total, a arătat analiza Reuters.

„Acum chiar se reproduc în apele britanice, și destul de prolific”, a spus Stewart.

Nu toată lumea profită

Pentru Ian Perkes, proprietarul firmei de comerț cu pește care îi poartă numele, din orașul de pe litoral Brixham, în sudul comitatului Devon, explozia populației de caracatițe s-a dovedit un adevărat noroc.

Pentru specia, cândva rară, există o piață sigură în sudul Europei și nu există cote de pescuit, a spus el. „Într-o săptămână am avut 200 de tone”, explică Perkes.

Însă nu toată lumea profită de pe urma caracatițelor, mari consumatoare de moluște și crustacee, care se hrănesc cu homarii, crabii comestibili și scoicile Saint-Jacques locale.

Pentru membrii cooperativei South Devon and Channel Shellfishermen, 2026 a fost o „apocalipsă a caracatițelor”, potrivit directoarei executive, Beshlie Pool. Recent s-a prins un singur crab într-o zi întreagă, a spus ea.

MBA estimează că explozia populației de caracatițe ar putea explica pierderi de aproximativ 10 milioane de lire sterline (13,25 milioane de dolari) la capturile de moluște și crustacee, față de capturi de caracatițe de aproximativ 12 milioane de lire sterline, în perioada ianuarie-septembrie 2025. Însă beneficiile nu sunt distribuite uniform.

Unii pescari de moluște și crustacee s-au reorientat spre prinderea caracatițelor, dar mulți nu au echipamentul necesar, a spus Pool. Patru dintre cele 90 și ceva de ambarcațiuni ale cooperativei și-au încetat activitatea în ultimele 12 luni.

Schimbările sunt imprevizibile, ceea ce face adaptarea dificilă, mai spune Stewart. „Vor mai fi caracatițele aici și la anul?” s-a întrebat el. „Dacă mănâncă toți crabii și homarii, iar apoi caracatițele mor, ce facem atunci?” conchide el.