Vandalism în Cimitirul Evreiesc: „Unul dintre cele mai abjecte…”

UPDATE Trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore luni seară după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc din Ploiești au fost distruse. 

Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, joi, cu privire la faptul că 16 monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost împinse de pe soclul lor, fiind căzute pe sol.

„Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte”, precizează IPJ Prahova.

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a catalogat incidentul de la Ploieşti drept „unul dintre cele mai abjecte acte posibile”.

„Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploieşti. Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme sunt singurele explicaţii pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie. Din nou. PS: Sunt curios. Oare a fost de vină vântul puternic sau tradiţionalii copii minori?”, a scris Vexler pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

25 de Comentarii

  1. pietre funerare rasturnate in cimiterele evreiesti s au mai vazut si in alte tari, lucru care le a dat ocazia organizatiilor evreiesti sa se vaiete ca alesii sunt persecutati si sa ceara masuri mai drastice care sa limiteze libertatea de exprimare, de fapt libertatea in general. ulterior s a constatat ca pietrele funerare au cazut in urma intemperiilor meteorologice si a faptului ca mormintele erau intr o stare accentuata de degradare.
    alte cazuri similare s au dovedit a fi rezultatul actiunii tot unui membru al tribului.
    dar asta e… „antisemitismul” aduce bani si avantaje.

  2. Se mai întâmplă undeva in Europa așa ceva ?Eu nu cred.Asa ceva făceau numai naziști și simpatizanții lor .Sunt la noi naziști și simpatizanți?

  3. Sorosh e de vina.
    El a adus arabi in Europa.
    Sa plateasca Sorosh daune la ebrei.

  4. sa fim seriosi, era un cimitir parasit de zeci de ani…Fiecare cult are datoria sa isi pazeasca cimitirile..Gargaragiul care a luat foc ar putea sa aiba putina decenta , pur si simplu romanilor nu le pasa de minoritarii respectivi, mai sunt sub 3000 ramasi, majoritatea batrani ca Maia Morgenstein, care a ramas nu ar fi facut cariera in Tara ei..Cei mai capabili dintre ei au plecat de mult…

  5. Nu simpatizez cu aceasta actiune, dar cel mai abject genocid de pe planeta se desfasoara sub privirile lui Vexler & co si tace ca mortu in papusoi. Satandardele diferite cu care judeca acesti sobolani politici sunt norme pentru pulifricii care-i voteaza.

  6. Cum adica, ne uram? Nu cumva ura si neconstitutionalitatile au plecat direct de la cotroceni cu mentionarea sa continuie si restul, fara nicio problema?! Ati uitat? Mare pacat!

  7. Morgenstern bate o tobă să o mai ia cineva în seamă, ca altfel s-a fisiit total.și ii este greu mneaei. Fosta-i lele cit ai fost. E o pălărie mare și asta cu victimele de vitrina.

  8. Cimitirul Evreiesc din Bdl Ion Mihalache nu mai este pazit?Nu mai are portar in interior? Poarta este inchisa tot timpul iar zidurile din beton sunt inalte.Unul dintre ele este pe aleea blocului vecin.Vandalii pe unde au intrat? Mai este si un alt cimitir Evreiesc? Posibil.

  9. Nu mai incape indoiala, cam de cand s-a creat facatura AUr au inceput sa apara manifestari ANTISEMITE in Romania, iar
    securicii marxisti/bolsevici/nazisti de pe forum si-au lasat prudenta la o parte exhibandu-si ANTISEMITISMUL generic!
    O ultima dovada fiind comentariile de mai sus ale CLONELOR Securitatii care vadesc URA VISCERALA fatza de evrei!!! Tot efortul meu de a inabusi in fasa exprimarile ANTISEMITE de pe forum, vizand CUIB-ul LEGIONAR ANTISEMIT-ANTIROMAN al „Humoroidului” ce-si zice si „rene/marius” au fost luate in deradere, toti acesti antisemiti ai Securitatii sarind pe mine si iata, sefii lor organizeaza crime de acest fel, dandu-le apa la…”morile de vant ale GENOCIDULUI IDEOLOGIC”
    unde presteaza de la clonare…Cine ma acuza ca sunt „plangacios”? Cine-i acuza pe evrei ca sunt „plangaciosi”? Aceste BEST-ii hidoase care acuza un popor macelarit de marxisti/bolsevici/nazisti/legionari ca vrea sa tina treaza amintirea
    GENOCIDULUI IDEOLOGIC ca sa obtina daune sau ca sa santajeze, sunt si propovaduitorii nerecunoasterii Holocaustului!!!
    Nu intamplator criminalii contra umanitatii Marx-Engels-Lenin-Stalin si apologetii identifica EVREUL cu CAPITALISTUL!

  10. De cate ori Israel ataca neajutorata Gaza ,de atatea ori se ” inregistreaza” diverse manifestari antisemite in Europa ,doar or mai reduce din indignarea crestinilor

  11. În general pot fi cimitire abandonate de autorități, nu mai există cineva să le întrețină templu/sinagogă, nici evrei să pratice cultul mosaic. Devin monumente cu o anumită vechime ca orice construcție neîntreținută se poate deteriora de la trecerea timpului și intemperii și prăbuși, abandonate de stat printre buruieni/nepăsare. Pot fi evident vandalizate dar și vremea rea le poate pune la pămâmt cu lejeritate.

  12. Cine pune pariu cu mine că autorul este simpatizant AUR!
    La fel ca cel care a amenințat-o pe meteoroloaga de serviciu, Maia!

  13. Acesta este rezultatul filmuletelor apologetice de pe Youtube in care sunt preamariti in mod total nemeritat si eronat criminalii de razboi precum Ion Antonescu si liderii legionari.
    Aceste actiuni sunt legate intrinsec si de extremismul actual din Romania, promovat de la cele mai inalte pozitii in stat.

  14. Cimitirele crestine din Ploiesti sunt de bine de rau ingrijite. Cimitirul evreiesc e abandonat de ani de zile, iar comuntatea lor n-a facut nimic. Degeaba se infoaie domnu` Vaxler si Maia Morga. Cine stie decand sunt daramate mormintele?!

  15. Si daca-i cimitir parasit, cine-ti da dreptul inconstientule sa te razbuni pe niste morti, care candva au facut si ei cate ceva ptr Romania: au fost croitori, farmacisti, doctori, au murit cu arma in mana pe front la Marasesti si Oituz alaturi de romani.
    De ce sa le batjocoresti memoria? Eu am avut colegi de liceu, facultate si de serviciu evrei si toti erau oameni admirabili, nu javre, betivi, mincinosi, hoti si imorali, ca sumedenie de alti colegi romani. Si toti iubeau Romania ptr ca aici se nascusera, aici crescusera si aici supsesera laptele matern.
    Esti un gunoi.

  16. D-le Vexler, ati putea sa exprimati un punct de vedere cu privire la faptul ca imobilul in care a functionat sinagoga din Drobeta Turnu Severin a devenit sediul unui notariat, in ciuda arhtecturii specifice, iar cele doua cimitire evreiesti din urbe sint lasate de mult timp in paragina, sub actiunea distructiva a vremii antisemite ?!

  17. un exemplu similar din SUA, găsit la o simplă căutare pe GOOGLE, de cimitir evreiesc despre care inițial s-a spus că a fost devastat de bestii naziste/ legionare/ admiratoare ale călăului însetat de sânge evreiesc ION ANTONESCU etc.: https://abc13.com/jewish-cemetery-vandalism-dov-hikind-washington/1786286/
    după care s-a constatat că de fapt vântul și lipsa de îngrijire a pietrelor funerare intrate în paragină.

  18. Pt.# Kuku Bau(Cucucacabau):Maresalul Ion Antonescu nu a fost/nu este criminal de razboi.Nici Miscarea Legionara nu a fost/nu sint criminali de razboi.Un citat din Maresalul Ion Antonescu:”Drumul nostru este cinstea.Puterea noastra este munca.Arma noastra este jertfa.Casa noastra este credinta.Aurul nostru este patria.Telul nostru este izbinda”.

  19. @@Mama Piroaga: HS, mancatorule de rahat!Nu iti mai infrumuseta Istoria,cotropitorule,nimeni nu te-a invitat in Romania nici in trecut,nici astazi!Pana si resturile Anei Pauker au fost repatriate in Israel, aveti putina demnitate si carati-va
    sa va aparati tara voastra!

  20. Liniile de izbire ale clonelor Editat ale Securitatii de pe forum sunt impletite intr-un odgon al carui fir principal, otelit, e URA fatza de Editat si Editat, celelalte fire, la vedere, sunt „matasoase”
    punand pangarirea cimitirelor pe seama…”vremii” sau pe a atacurilor aeriene israelite-RIPOSTA in Gaza, aceasta fiind
    mult mai abjecta prin insinuarea in stil „rene/marius” ca tocmai „evreii” si-ar profana mormintele pentru a „restabili compasiunea crestinilor romani”, vezi Doamne, zguduita de raidurile aeriene!?

  21. asta e răsplata pt că a salvat viața a peste 400.000 de evrei!
    Alexandru Muraru de la PNL ne spune chiar că nu mai avem voie nici măcar să ne rugăm pt sufletul lui, ca Dumnezeu să-i ierte păcatele! – https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/guvernul-sesizeaza-mai-si-parchetul-general-pentru-o-incercare-de-reabilitare-a-lui-ion-anonescu-intr-o-biserica-din-vaslui-1551981

    O să ajungem în țara asta ca, dacă nu aplauzi suficient de tare la o piesă în care joacă și Maia Morgenstern, să fii arestat și acuzat de antisemitism.

  22. Cind Perciunatii mai vor niste Bani de la Buget azmut Rabinii Liberali sa mai Comita niste AntiSemitisme prin Cimitirele Abandonate si Zvastici prin Universitati.
    E cam fumata „metoda” dar la primatele mioritice cu OberStumpFuhrer pe Tron functioneaza Uns si Bine.
    Astia au ajuns atit de Disperati si Nesimtiti ca vor sa transforme Romania in Fasia Gaza Europeana.

  23. După făcăcătura Maiei Morgenstein ce s-a fâsăit lamentabil dovedindu-se că a fost „opera” unuia de-al lor, iată că apare un alt „oi vey”, vai de morții mei, că pică monumentele pe ei !! a lui Vexler .
    Nimic despre faptul că indivizii au pretenția ca să le fie îngrijite cimitirele din banii noștri, ei săracii fiind prea ocupați cu
    cheltuirea grămezilor de bani pe care-i primesc de la Statul Român la institutul condus de Florian pentru a plăti probabil niște „criminali” care să le facă jocurile pentru a justifica sumele enorme primite pe care nu le folosesc pentru întreținerea locurilor unde odihnesc proprii lor strămoși, ci pentru întreținerea unui antisemitism aducător de foloase necuvenite !
    Pentru Muma pădurii ce-i răspunde altei Mame, să știi că și eu am avut colegi evrei, ba și negri, la facultate , dar să nu le ridicăm osanale în necunoștință de cauză , jignind în același timp românii cu o ură deloc disimulată, cum răzbate vizibil și din fesebucele lui Vexler, dar și din intervențiile descreierate ale corciturii puse să apere nu atât un neam generic, ci unul personal ce refuză să-i recunoască descendența. Și înclin să-i dau dreptate : cine ar vrea să aibă drept fiu un asemenea exemplar ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.