Vandalism. UDMR a sărit ca arsă. ”Oare noi nu mai existăm?!”

Gest condamnabil. Denumirile în limba germană şi maghiară ale municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, au fost vandalizate, situaţia fiind reclamată de UDMR Mediaş. ”Oare noi nu mai existăm?! Veste tristă din Mediaş: autori necunoscuţi au vopsit peste inscripţiile în limba maghiară şi germană la intrarea dinspre Copşa Mică. Astfel de acte nu doar că perturbă convieţuirea comunitară, dar dăunează şi patrimoniului nostru istoric şi cultural”, au transmis reprezentantii UDMR Mediaş pe pagina de Facebook.

Ei au cerut tuturor celor care deţin informaţii despre incident să le comunice autorităţilor.

”Să acţionăm împreună împotriva vandalismului şi să păstrăm diversitatea şi istoria oraşului nostru”, au mai transmis oficialii UDMR Mediaş.

Poliţia s-a sesizat, a făcut verificăări în teren, dar între timp indicatoarele au fost curăţate.

”În cursul zilei de 30 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş au declanşat verificări din oficiu, fără a fi constatate nereguli cu privire la starea indicatoarelor în cauză. Până în prezent, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, nu s-au înregistrat sesizări cu privire la murdărirea acestor indicatoare”, a transmis IPJ Sibiu.

Fapta săvârşită constituie contravenţie, iar autorii sunt cautaţi .

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

10 Comentarii

  1. pai le-au mai taiat inca o data ca sa nu existe dubii…

    „oare noi nu mai exitam?” dupa logica mintii celui care pune intrebarea, se pare ca nu…

  2. Au uitat sa mai scrie si denumirea sarbeasca, bulgareasca, ceheasca. Barem sa fie carnatul cat mai lung. Si prostia cat mai mare.
    Denumirea trebuie sa fie unica, cea oficiala. Atunci sa denumim si tara in toate scalambaielile pamantului. La intrarea in tara, la vama, sa fie afisat numele tarii in 7 limbi, ca sa nu se supere vecinii……[Rumburak]

  3. recensamantul? Aveti 20% din locuitori? Legea spune ca se scrie in limba unei minoritati daca sunt cel putin 20% din populatie.
    Pe WIKIPEDIA sunt 6,36% maghiari, iar germani 1% https://ro.wikipedia.org/wiki/Media%C8%99

    CONCLUZIE ATI ABUZAT, cerand placute multilingv de necunosterea legii.

  4. Ce scrie în lege cu mimim 20% e comică. În Sibiu să demografie este 88,96% sunt Români. 1,47% Maghiari, 1,06% sunt Germani (Sași), și 0,39% sunt Romi adică la cam 150 mii locuitori ar maxim 1500 de sași. Și totuși pe panourile de intrare scrie și Hermestatt!!! Baia Mare la 123.738 de locuitori, sunt români 71,52%; s-au declarat maghiari 8,02.; romi 1,63%, iar pentru 18,39% nu se știe alartenența(???). Ș totuși pe panourile de intrare scrie Baia Mare, Nagybánya, și culmea și în germană Neustadt. Cine din străinătate citește legea adunând procentele după panourile de intrare nemții în Sibiu ies germani peste 20% în loc de 1% real. Iar la Baia Mare cu 8% unguri ies 20% unguri, și peste 20% germani!! În acest fel și în Sibiu și în Baia Mare sunt peste 40% minoritari!!! În România SRI, Ministerul Administrației, Publice, Prefecții, Primarii Ministerul de Interne sunt instituții doar generatoare de pensii speciale.

  5. ba n-am nimic cu ungurii .. dar nu existati in politica ptr ca sarutati mana cu Ciolacu..pana miorlaie si stii ca se zbate sl tv !
    daca voi ungurii l-ati aduce pe Orban si l-ati exila pe nea Ciolacu ….eeeeeeee…. v-am respecta si in politica!!!
    asa … cu nea ala carre miorlaia si el ..de la revolutie… preotul ala betivan ..Tokes? da! Laszlo Tokes ! betivan si preot!
    uite trimite-l pe Ciolacu si pe Tokes la Buda , iar pe Orban il rapiti la Pesta .. Budapesta! -> Bu-CUCU-resti !
    Cu premier cu vana sa urle in ungureste punem la mina in lanturi toti politicienii cu promisiuni de pensii speciale sub deviza:
    JEA LA SAPAT iti dam APA L’ADAPAT! (ca sa fie mai frantuz asa! :D)

  6. Aloooo…..legea spune ca doar in localitatile cu 20% unguri se inscriptioneaza si in ungureste !! Pai respectam legea doar cand convine udmr-ului ? Mediasul ca si multe altele nu mai are 20% unguri ! Ce fac autoritatile pentru ca sunt multe localitati care nu mai au 20% unguri iar plancardele cu denumirea in ungureste a ramas. Trebuiesc date jos !!

  7. Cum dreacu de stiu pulitistii limba maghiara ? De s-au sesizat asa iute dupa ce RSMDZ au scris pe fb in ungureste? Noi daca reclamam ceva in limba romana ne lauda popa pina se sesizeaza pulitea ….Dar ca fapt divers citi maghiari si sasi traiesc in Medias pentru a fi inscriptii trilingve ?Pe wiki spune ca sunt doar 6% , iar legea spune ca se aplica inscriptii cu minoritarii une depasesc 20% , iar sasii sunt 1% , de ce au sarit honvezii de ” cur in sus” ?

  8. apropos: UDMRu de ce nu scrie in romana? i se pare vreunui ungur ca aici e o zona ca enclava?
    foarte bine: Ungaria va cheama, oricum multi aveti cetatenie dubla.
    e clar, se vrea din nou ruperea de teritorii. stai sa vezi ca incepe si regele romilor cu pretentii, apoi vreun instrument strain de pe teritoriul Romaniei cere alte bunuri si vom vedea ca in Romania nu mai e nimic pentru romani.

  9. Asa s-a intamplat si cu inscriptia bilingva ,, Nu aruncati gunoaie,, de la Huedin. Textul maghiar a fost mazgalit !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.