Vanghelie, bun de plată. Cât are să îi dea lui Ponta

Judecătoria Sectorului 2 a admis cererea lui Victor Ponta, formulată prin executor, de executare silită a lui Marian Vanghelie.

Fostul primar al Sectorului 5 trebuie să-i plătească fostului premier 10.000 de euro cu titlu de daune morale, în urma unui proces încheiat în 2022.

„Admite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul SPEJ BÎNDILĂ & GÂRBULEŢ.

Încuviinţează executarea silită a debitorului VANGHELIE MARIAN DANIEL, de către SPEJ BÎNDILĂ & GÂRBULEŢ, în dosarul de executare silită nr. 346/2023, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1098/2021 pronunțată de Tribunalul București, schimbata in parte prin Decizia civilă nr. 1386A/2022, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr. 17548/3/2019, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului PONTA VICTOR VIOREL rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare.

Fără cale de atac.

Pronunţată azi, 08.01.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în încheierea instanței.

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este obligat de instanță să îi plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 10.000 de euro, pentru o declaraţie pe care fostul edil a făcut-o la o emisiune de televiziune. I

niţial, în 2021, Tribunalul Bucureşti stabilise ca Vanghelie să achite 80.000 de euro, însă magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis în octombrie 2022 apelul fostului primar şi au micşorat suma.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. p-astia nu i-a dat in judecata
    desi era pe prima pagina,

    Victor Ponta, agent chinez de influență! – România Liberă
    romanialibera.ro › Investigații România Liberă
    8 iun. 2020 · Începând din anul 2013, Victor Ponta a implementat o agendă toxică a Partidului Comunist Chinez (PCC) de infiltrare în economia României.

  2. Dottore Pontache, o conservă SIE/DIE expirată.
    MAXIMUL Geolog Zilviu PreȘoiu, ȘTIE DE CE !
    General cu 4 nasturi ruginiți, de tinichea…măRog 🤣
    [°°°RăuBorKaK-UrKaK BuiMaK-RăuBorKaK°°°]

  3. Familia PSD are și destule relicve dăunătoare societății Române.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.