Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 15% în primele nouă luni, la 44.194 unități, cu trei puncte procentuale sub avansul pieței, iar în septembrie au urcat cu 37%, cu această evoluție marca coborând cu un loc, pe poziția a șasea în topul celor mai bine vândute mașini.
În primele nouă luni ale anului trecut, în Rusia au fost comercializate 38.519 automobile Logan. În septembrie, vânzările de mașini Logan au totalizat 4.805 unități, comparativ cu 3.497 unități în urmă cu un an, potrivit datelor Comisiei Constructorilor Auto, din cadrul Asociației Companiilor Europene în Federația Rusă. Logan este singurul model al grupului Renault inclus în topul celor mai bine vândute 25 de modele, în Rusia.
Pe ansamblul pieței, vânzările de mașini și vehicule comerciale ușoare au avansat cu 18% în primele nouă luni, la 1.321.027 unități, iar în septembrie s-au majorat cu 55%, la 185.953 unități.
Între cele mai bine vândute zece modele din top 25, cinci sunt fabricate sub brand Lada, iar restul de Ford, Renault, Daewoo și Chevrolet.
Clasamentul este condus de modelele 2105/2107 (Lada), Priora (Lada), Samara (Lada), Kalina (Lada) și Focus (Ford).
Renault deține uzina Avtoframos în apropiere de Moscova, unde produce modelele Logan și Sandero. În 2010, capacitatea fabricii a fost dublată la 160.000 de mașini anual. Brandul Renault s-a plasat pe locul al patrulea în primele nouă luni, cu 65.046 mașini și vehicule comerciale ușoare vândute, în creștere cu 21% față de intervalul similar din 2009.În septembrie, vânzările Renault în Rusia au urcat cu 66%, la 7.816 vehicule.
Rusia a început în martie un program de înnoire a parcului auto prin acordarea de prime de casare în valoare de aproximativ 1.200 de euro. Programul dispune de fonduri de 11,5 miliarde de ruble (277 milioane de euro) și este programat să se încheie la finele lunii noiembrie.