Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că 35 de cazuri de Covid au fost înregistrate la cetățeni din India, angajați în Popești-Leordeni, județul Ilfov. O parte dintre ei au fost depistați cu varianta britanică, iar alții cu o variantă indiană.
Potrivit unui comunicat al INSP, un focar de infecție cu SARS-CoV-2 a fost depistat la 9 cetățeni din Republica India, angajați ai unei firme cu sediul în Popești-Leordeni. Aceștia au intrat în țară prin Aeroportul Otopeni în 20 aprilie, prezentând teste RT-PCR negative.
„Conform unei proceduri interne a firmei, cei 9 angajați au intrat direct în carantină pentru 5 zile, urmând a fi testați preventiv înainte de a intra în comunitate. În data de 26.04.2021 au fost depistați cu SARSCoV-2 în urma efectuării unor teste antigen rapide”, se arată în comunicat.
Alți 26 de cetățeni străini din India, angajați ai unei alte firme din Popești-Leordeni, au fost depistați cu SARS-CoV-2 în urma unei testări cu teste antigen rapide în zilele de 19 și 20 aprilie.
INSP anunță că, dintre cele 35 de persoane confirmate cu infecția SARS-CoV-2, 19 sunt internate: 18 persoane la Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București și o persoană la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Celelalte 16 persoane pozitive doar la testul rapid se află, în continuare, în izolare în localitatea Popești-Leordeni.
O parte dintre pacienții internați au fost depistați cu varianta britanică, iar alții cu o variantă indiană.
„În data de 30.04.2021, pacienților internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale <Victor Babeș> li s-au prelevat probe pentru efectuarea testelor de screening RT-PCR și a secvențierii, iar în după-amiaza zilei de 03/05/2021, INCDMM Cantacuzino a comunicat la INSP rezultate pozitive la secvențiere pentru varianta britanică la 3 pacienți, precum și pentru o variantă indiană, alta față de cea care a provocat situația epidemiologică actuală din India, la alți 7 pacienți. Alți 5 pacienți au fost pozitivi pentru varianta B.1.127 care nu reprezintă o variantă ce determină îngrijorare. În 3 cazuri probele au o încărcătură virală mică neconcludentă”, au mai precizat reprezentanții INSP.
Indienii nu au sosit acum din tara lor si nu aveau cum sa aduca tulpina din india! E doar praf in ochi sa ne terorizeze mai mult ca sa convinga la vaccinare! E doar manipulare, nu e adevarat!