Varujan Vosganian se crede Nicolae Manolescu

Situația juridică a Uniunii Scriitorilor din România a fost clarificată definitiv prin dosarul nr. 18753/299/2017, defintiv, inclusiv prin revizuire, și, în principal, prin reglementările Codului Civil privind cauzele de nulitate absolută.

Ancheta ”Cotidianul.ro” a fost certificată de Judecătoria Sectorului 1 București , în sensul că Uniunea Scriitorilor din România nu este constituită, nu are asociați sau fondatori, de unde imposibilitatea actualizării organelor de conducere legale.

Nominalizarea de către persoane fără capacitate juridică a lui V. Vosganian ca reprezentant este este lipsită de temeiul care să o promoveze în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Recent decedatul critic literar Nicolae Manolescu Apolzan, observând că nu poate fi reprezentant legal pentru această pretinsă uniune a încercat stratagema de a-l înregistra pe Varujan Vosganian drept vicepreședinte, cererea fiind respinsă definitiv sub aspectul că el însuși nu era (și nici era posibil) să fie înregistrat în registrul public.

Prin Decizia din dosarul nr. 20396/299/2018, definitivă, Tribunalul va constata că potrivit Statutului Uniunii, persoana care va ocupa funcţia de prim vicepreşedinte este propusă de Preşedinte. Propunerea trebuie înaintată aşadar de o persoană înscrisă în registru în funcţia de Preşedinte.” 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 43
Author

16 Comentarii

  1. „Recent decedatul critic literar Nicolae Manolescu Apolzan, observând că nu poate fi reprezentant legal pentru această pretinsă uniune a încercat stratagema de a-l înregistra pe Varujan Vosganian drept vicepreședinte…”

    Bijuterie a lingvisticii! Decedatul a lăsat mormântul și s-a pus pe jocuri de culise.

  2. Da, elenu popu, Vosganian e scriitor. Cartea șoaptelor e o carte destul de bună. Dacă Zelenschi al tău e președinte, cu atât mai mult e Vosganian scriitor. Dar tu n-ai citit decât știrile nexta, iar criticul tău literar favorit e Nicușor Dan.

  3. 1. Cine va răspunde pentru faptul că Uniunea Scriitorilor nu este o instituție de utilitate publică?

    2. Cine va da socoteală pentru inducerea în eroare a organelor statului și nu numai, care au luat de bune declarațiile lui N. Manolescu-Apolzan în cererile sale de subvenționare a Uniunii Scriitorilor și a revistei România literară adresate Ministerului Culturii, cereri aprobate, fără să fi fost verificată situația legală a Uniunii?

    C.T.

  4. Manolescu l-a băgat în pămînt pe poetul V. M. Popa, ingropind în același timp membri cotizanti pentru susținerea slugilor sale în numele literaturii române. Crime peste crime…

  5. Faptul că Vosganian e unul dintre miile de condeieri de pe plaiurile mioritice nu are nici o semnificație, alta gisca in alta traista. Sa fie sănătos, sa scrie pe banii lui si ai aplaudacilor si sa se dea cu mir pina la amețeală.

  6. Scuzați. Cam jenantă povestea asta. Cu Manolescu treacă-meargă dar cu ăsta e de pomină.

  7. Asta spunea prin 2005 că uniunea scriitorilor este formată din ” patroni” . Demență in stare pură!

  8. @Inca-i bine
    Biiine, mai! Comentezi ca altii se cred Napoleon Bonaparte dar nu te uiti la tine care te crezi Rumburak!

  9. Țigănie tipic românească:”de ce să fie fraierul ăla şi nu eu” şi tot aşa… La fel şi cu Clubul Român de Presă sau cu orice asociație profesională, fiecare se crede mai şmecher decât celălalt, care nu are valoarea lui (cum zice manelistul) şi se alege praful de tot.
    Cu cât sunt mai „intelectuali”, cu atât nivelul de prostie creşte. De aceea nu avem nici „societate civilă”. Mă mir cum de a rezistat țara asta atâta timp. Probabil.din noroc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.