Fostul purtător de cuvânt al BOR Vasile Bănescu, în prezent membru CNA, critică respingerea admiterii scriitorului Mircea Cărtărescu în Academia Română, afimând că această decizie ”dezvăluie faţa unei generice creaturi pe care unii o credeau dispărută şi descompusă în huma ultimilor 35 de ani, dar care-şi deschide brusc ochii siniştri”.
”A refuza cu ură proletară, în anul 2025, intrarea în rândul membrilor Academiei Române a celui mai apreciat, tradus și premiat scriitor român actual, Mircea Cărtărescu, dezvăluie fața unei generice creaturi pe care unii o credeau dispărută și descompusă în huma ultimilor 35 de ani, dar care-și deschide brusc ochii siniștri:
licheaua apărută din bezna morală a comunismului, licheaua frustrată, ranchiunoasă, abrutizată, oarbă la valoare și admirație, dar roasă de pofta parvenirii în sfere înalte, chiar până sub cupola unei foste venerabile instituții care a primit-o în ea.
Din cauza efectelor radiale ale prezenței acestei creaturi cu îngrijorător statut public de „nemuritor”, numărul celor mai valoroși oameni de cultură din România (va) crește exclusiv în afara spațiului îmbâcsit de ultranaționalism post-ceaușist și otrăvit de ura față de autentica libertate, alteritate, europenitate și regalitate intelectuală.
„Forma fără fond” nu doar că ne urmărește și pustiește, ci ne și depășește, așteptându-ne rânjind în viitorul proxim și probabil de aur al acestei țări triste, pline de umor și umori”, a scris Bănescu pe Facebook.
Copiii lui tatuka Sorosh sar unii pentru altii. Este foarte firesc si nu trebuie acuzati.