
Papa Francisc a făcut un apel hotărât către Kiev să nu desființeze nicio biserică creștină.
”Nu faci rău că te rogi. Dacă cineva săvârșește rău împotriva poporului său, el va fi vinovat pentru asta, dar nu poate să fi făcut rău pentru că s-a rugat”, a pus Papa duminică, la slujba de la Vatican.
Oamenii care se roagă acestei biserici nu poartă vina pentru război, a mai spus Suveranul.
„Urmăresc cu durere luptele din Ucraina și Federația Rusă”(…) „și, gândindu-mă la legile recent adoptate în Ucraina, apare o teamă pentru libertatea celor care se roagă, pentru că cei care se roagă cu adevărat se roagă mereu pentru toți…
Și apoi să li se îngăduie să se roage cei care vor să se roage în ceea ce consideră ca fiind biserica lor. Rog să nu fie desființată nicio Biserică Creștină direct sau indirect. Bisericile nu se ating!”, a mai spus Papa Francisc.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea care prevede interzicerea Bisericii Ortodoxe legate de Patriarhia Moscovei, iar Patriarhul Kirill a ridicat vocea în apărarea credincioșilor denunțând persecuții religioase.
Patriarhul Kirill l-a chemat alături pe Papa Francisc, dar și organizații internaționale, în condițiile în care Biserica Ortodoxă legată de Patriarhia Moscovei este considerată, după doi ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse, mijloc de influenţă pentru Kremlin.
Patriarhul Kirill îl cheamă pe Papa Francisc
Sa stea linistit, Papa. Putin si Zelenski sunt la fel. Daca ambii ar da „un ban gaurit” pe viata conationalilor sai, ar incheia pacea in 24 de ore.
Pe langa faptul ca Papa mi s-a parut (de la inceperea acestui razboi), mi s-a parut a fi cam rusofil.
Asta nu inseamna ca Zelenski e plin de constiinta, bunatate, bune intentii. Vis-a-vis de nationalitatile conlocuitoare din Ucraina, Zelenski este acum constrans si strans cu usa de tarile care il ajuta, dar nu-i deloc diferit fata de Putin. Ne-am convins ce a facut cu romanii, in timp ce Romania il ajuta masiv.
@tetea/Editat cand nu are nimic a spune se baga-n vorba ca musca-n dosul calului. Ti-e foame, idiamine?
Băi Gelule, cum te apără Tătucul de homălăi băiete, ți-a trimis chiloți de tablă.
Tu ori ești naiv,ori iți lipsește ceva,ori te-o fi fugărit careva să te altoiască la dodoloanță.
Au luat FOCUL Ghenii KaKaMacii …
NICI NU credeam că … DETOX … …
Zelensky ataca crestinii. Mileikovsky in Gaza a pulverizat biserici crestine vechi si pe crestini. Zelinsky nu este crestin, si nici blec roc & co.
Am inteles ca Zelenski acuza Biserica Ortodoxa rusa ca ar fi o sursa de spionaj in Ukraina si din acest motiv a luat decizia sa inchida aceste Biserici.Dar cu Bisericile Ortodoxe romanesti ce are ,pt. ce terorizeaza preotii si credinciosii de origine romana ?
Ortodox din Moldova spune:
26 aug. 2024 la 8:45
Nicio biserică afiliată Moskovei ! Moscova și generalul Fsb Kiril n-au nicio treabă cu credință! Papa nu cunoaște și nu înțelege problemele falsei ortodoxii ruse .
DA DE UNDE PZMTII STII TU BORATULE CA NU ARE NICI O TREBA CU CREDINTA ???
DE UNDE STII TU JIGODIE CA ORTODOXIA RUSA ESTE FALSA ??? AI CITIT MACAR ,,PELERINUL RUS ,,?
AI CITIT MARII EXEGETI BIBLICI RUSI SI DIN SFINTII PRAVOSLAVNICI AI RASARITULUI ? CUNOSTI CREDINTA POPORULUI RUS ?
BORATULE ,SFANTUL PARINTE ,PAPA pentru tine ,ARE O INTELEGERE PENTRU TOATA LUMEA ,PE CARE TU NU O VEI PRICEPE NICIODATA
La sorosisti e mereu pe baza de influenta si interzicere. Adica oamenii sint prosti cineva ii influenteaza si atunci vin sorosistii si interzic sursa de influenta ca aa-i salveze! Curata democratie si libertate!
Ortodox din ,,Moldova” Agentul iezuit din Vatican e un avatar satanist al babilonienilor talmudici care vrea sa se faca frate cu dracu rasaritean infiltrat in Bisericile ortodoxe. pana trece puntea.. deocamdata in bisericile rasaritene mai gasesti un iz spiritual spre deosebire de miasma sulfuroasa din catolicism.
Astazi se iau masuri coercitive impotriva ortodoxiei ruse la Praga, maine urmeaza la Bucuresti, Warsovia, Sofia, Atena…. Ordinul pe unitatea CIA si nu se discuta se executa la virgula.
la virgurla. „Comisia de Securitate a Senatului ceh i-a cerut guvernului de la Praga să investigheze posibila utilizare ilegală a bisericilor ortodoxe din Cehia în operațiuni rusești de influență și recomandă eliminarea acestora din rândul cultelor recunoscute formal în cazul în care se va descoperi vreo încălcare a legii.
Biserica Ortodoxă Rusă din Cehia constituie un apendice al Patriarhatului de la Moscova, strâns legat de statul rus și condus de patriarhul Kirill, care face obiectul unor sancțiuni impuse de Praga pentru sprijinul public acordat de el războiului Rusiei din Ucraina, notează Euractiv.
Luna aceasta Cehia l-a expulzat pe clericul rus ortodox Nikolai Lișcenko, acuzat de înființarea unor structuri de influență pentru promovarea intereselor Rusiei pe teritoriul UE.”
Poate ca ar trebui ca si bisericile ortodoxe sa ia atitudine fata de oprimarea credintei crestine legiferata in Ucraina, si sa afirme deschis si raspicat ca ceea ce face Ucraina este o actiune anticrestina. Ar fi cateva biserici ortodoxe care sa se uneasca intr-un glas: din Romania, Grecia, Bulgaria, Serbia, si de ce nu, din Rusia.
@Ortodox din Moldova/Inteligentule, problema falsei ortodoxi care te salveaza de LTGB. Bine ca intelegi tu problema, tu care te dai mare credincios ortodox moldovean? Zdrelinsky Coco e farul adevarului absolut din cocaina. De aceea-i urmezi tu calea.
Las’ că le înțelegi tu, măR🤣g …
● guitZă- eduKKatZia e PERNICIOASĂ-guitZă ●
k-omunistul(dupa argentinieni)papa Francisc s-a executat la solicitarea t-ovarasilor
‘Duminică, 25 august a.c., papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului”, la care au luat parte mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața Sfântul Petru. Papa a prezentat o meditație despre Evanghelia duminicii după ritul roman sau latin, iar la saluturile finale a îndemnat la rugăciune pentru pace și a criticat legea din Ucraina care interzice activitatea Bisericii ortodoxe legate de Rusia’
papa și-a exprimat solidaritatea față de miile de persoane afectate de variola maimuței ,situatia din Israel, Nicaragua,etc:))
Nicio biserică afiliată Moskovei ! Moscova și generalul Fsb Kiril n-au nicio treabă cu credință! Papa nu cunoaște și nu înțelege problemele falsei ortodoxii ruse .
Părinte PONTIF, NU te bagă în Seamă.
Are „Alte Ordonanțe”
„în condițiile în care Biserica Ortodoxă legată de Patriarhia Moscovei este considerată, după doi ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse, mijloc de influenţă pentru Kremlin“ fără să se prezinte dovezi.