Monedele destinate circulației pot căpăta o valoare uriașă atunci când sunt emise în tiraje reduse, fac parte din ediții comemorative speciale sau prezintă erori de batere. Aceste detalii transformă o simplă piesă de metal într-un obiect extrem de căutat de colecționari.
Peste 3.000 de euro pentru moneda cu Grace Kelly
Cea mai cunoscută monedă euro valoroasă este piesa comemorativă de 2 euro emisă de Monaco în 2007, la 25 de ani de la moartea prințesei Grace Kelly. Tirajul a fost de numai 20.001 exemplare, iar valoarea sa pe piața colecționarilor poate depăși 3.100 de euro.
Moneda poate fi identificată după portretul fostei actrițe, inscripția „MONACO” și anul emisiunii. Totuși, șansele ca o astfel de piesă să ajungă întâmplător în portofelul cuiva sunt extrem de mici. Cele mai multe au fost cumpărate direct de colecționari.
Greșelile de fabricație pot aduce profituri neașteptate
Nu doar edițiile rare sunt valoroase. Colecționarii urmăresc și monede cu defecte de producție. Printre cele mai cunoscute se află eroarea denumită „ou prăjit”, care apare atunci când nucleul central și inelul exterior nu sunt aliniate corect.
Specialiștii estimează că astfel de monede pot valora aproximativ 100 de euro. Alte defecte, precum fețele rotite sau utilizarea unui suport metalic greșit, pot ridica prețul până la 650 de euro.
Un exemplu celebru este moneda germană comemorativă de 2 euro „Saxonia-Anhalt”, emisă în 2021. Unele exemplare au fost realizate accidental pe discuri metalice destinate monedelor de 1 euro, ceea ce a modificat aspectul și greutatea piesei. Astfel de monede au fost evaluate la aproximativ 1.200 de euro.
O monedă de un dolar a ajuns la aproape 200.000 de dolari
Dacă în Europa atenția se îndreaptă spre monedele de 2 euro, în Statele Unite există adevărate legende numismatice. Una dintre cele mai spectaculoase este moneda 2000-P Sacagawea/Quarter Mule, rezultată dintr-o eroare extrem de rară a monetăriei americane. Moneda de un dolar a fost bătută accidental folosind matrița unui sfert de dolar pe una dintre fețe. În prezent, se știe că ar exista în lume doar aproximativ 19 astfel de exemplare. Unele au fost vândute la licitații pentru aproape 200.000 de dolari.
O altă raritate este Cheerios Dollar. Această monedă Sacagawea a fost distribuită promoțional în cutiile de cereale Cheerios la începutul anilor 2000. Datorită unor particularități ale designului, aceste exemplare pot valora astăzi între câteva mii și peste 30.000 de dolari.
Dolarul fără Dumnezeu și alte erori căutate
În 2007, monetăria americană a produs accidental o serie de monede prezidențiale fără inscripția obligatorie de pe margine, inclusiv celebrul motto „In God We Trust”. Colecționarii le-au numit rapid „Godless Dollars”. Și, chiar și așa, dar mai ales pentru asta, valoarea lor a crescut considerabil.
La fel de căutate sunt și monedele Wounded Eagle, unde o urmă accidentală de pe matriță creează impresia că vulturul de pe revers a fost rănit. Acestea se vând frecvent pentru sute sau chiar mii de dolari.
Verifică și tu dacă ai o monedă valoroasă
Înainte de a cheltui monedele rămase după vacanță, verifică țara emitentă, anul de fabricație, desenul și eventualele defecte de batere. O piesă aparent banală poate ascunde o surpriză. Dacă observi ceva neobișnuit, consultă un specialist numismat sau o casă de licitații.