Preşedintele Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţialele din 2009, Mihai Fifor, a afirmat, luni, că există deja o „confirmare” a faptului că șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a participat la întâlnirea de la Gabriel Oprea din seara scrutinului.
Întrebat cum îşi explică faptul că invitaţi precum George Maior şi Neculai Onţanu au refuzat să spună dacă Laura Codruţa Kovesi a fost la Gabriel Oprea acasă, Fifor a spus că acest fapt nu mai este în dubiu.
„Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. Nu cred că asta ne lipseşte în momentul de faţă”, a spus parlamentarul, fără să precizeze, de unde a venit această confirmare.
„Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare. Nu suntem cu un target pe o persoană sau alta. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat şi desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009. (…) Ne interesează ca toată lumea care poate contribui să vină la comisie”, a spus Fifor.
Acesta a anunțat totodată că se caută soluţii pentru ca şefa DNA să fie chemată la audieri.
„Este important dialogul şi să arătăm ţării că nu sunt chestiuni care trebuie ascunse sau că cineva are ceva de ascuns. Împreună cu colegii jurişti analizăm chestiunile acestea de procedură pentru a putea găsi o soluţie ca cei invitaţi să vină”, a explicat Fifor.