Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) susține purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul aeronavelor, dar nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate.
Dovezile sugerează că riscul de infectare la bordul aeronavelor este scăzut, susține instituția. Purtarea maștilor de către pasageri și echipaje va reduce riscul de transmitere care este deja mic, evitând în același timp scumpirea dramatică a biletelor de avion, pe care ar aduce-o măsurile de distanțare socială la bord.
„Siguranța pasagerilor și a echipajelor este primordială. Industria aviatică lucrează cu autoritățile și guvernele pentru a relua zborurile, în siguranță. Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Vor fi luate măsuri suplimentare de protecție, cum ar fi purtarea maștilor de către pasageri și echipaje. Trebuie să oferim soluții care să inspire încredere pasagerilor că pot zbura în siguranță, păstrând totodată un cost accesibil al biletelor de zbor. Lipsa oricăreia dintre acestea nu va avea niciun beneficiu pe termen lung” – a declarat Alexandre de Juniac, Directorul General și CEO al IATA.
IATA recomandă ca și acțiuni de reducere a riscului, care ar fi scăzut, de infectare la bordul aeronavelor, obligativitatea purtării măștilor de protecție, atât de către pasageri, cât și de către echipaje.
Pe lângă mască, sunt propuse următoarele reguli temporare: Controlul temperaturii pasagerilor, echipajului și angajaților aeroporturilor; Implementarea unor proceduri de îmbarcare/ debarcare menite să reducă contactul cu alți pasageri sau cu echipajul; Limitarea deplasărilor în avion în timpul zborului; Dezinfectarea și igienizarea frecventă a aeronavelor; Proceduri simplificate de catering, pentru reducerea deplasarii echipajului și a interacțiunii cu pasagerii.
Atunci când vor fi eficiente și disponibile pe scară largă, testările COVID-19 sau pașapoartele de sănătate ar putea fi, de asemenea, incluse ca măsuri temporare de biosecuritate.
IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate. Dovezile, deși limitate, demonstrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus, chiar și fără măsuri speciale.
Există mai multe motive pentru care noul coronavirus, răspândit în principal prin împrăștierea în aer a microparticulelor respiratorii infectate, nu a dus la o creștere a numărului de infectări la bordul aeronavelor: Pasagerii au interacțiuni față în față limitate; Scaunele oferă o barieră pentru transmiterea virusului; Fluxul de aer, direcționat de la tavan spre podea, reduce și mai mult potențialul de transmitere a virusului în cabină. În plus, debitele mari de aer preîntâmpină răspândirea microparticulelor respiratorii infectate, așa cum se poate întâmpla în alte spații închise; Filtre de aer HEPA din dotarea aeronavelor moderne dezinfectează eficient aerul din cabină, asistate suplimentar de nivelul ridicat de circulație al aerului proaspăt.
Mai mult, chiar dacă va fi pusă în aplicare regula unui loc liber între pasageri, aceasta nu va oferi o separare de 1 – 2m, așa cum recomandă autoritățile, lățimea medie a scaunului fiind mai mică de 50 cm.
„Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a crește suplimentar siguranța în aeronave, astfel încât pasagerii și echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feței și măștile de protecție sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluție”, a spus de Juniac.
Pe termen lung, soluțiile împotriva COVID-19 depind de știința medicală.
“Avem nevoie de un vaccin, un pașaport de imunitate sau de un test eficient COVID-19, care să poată fi utilizate pe scară largă. Rezultatele cercetărilor sunt promițătoare, dar niciunul dintre acestea nu va fi disponibil înainte de a fi necesar să relansăm industria aviatică. De aceea trebuie să fim pregătiți cu o serie de măsuri care vor reduce riscul, deja scăzut, de transmitere a virusului la bordul aeronavelor. Și trebuie să fim atenți să nu forțăm o soluție radicală, ci să putem adopta rapid măsuri mai eficiente, care vor deveni, fără îndoială, disponibile”, a spus de Juniac.
Impunerea măsurilor de distanțare socială în aeronave ar schimba fundamental economia aviației, prin reducerea factorului de încărcare la maxim 62%. Aceasta este cu mult sub cel al limitei de profitabilitate a industriei, respectiv de 77%.
Cu mai puține locuri de vândut, costurile biletelor ar crește brusc. Față de 2019, tarifele ar trebui majorate dramatic – între 43% și 54%, în funcție de regiune – doar pentru a atinge limita de profitabilitate. „Companiile aeriene luptă pentru supraviețuire. Păstrarea scaunului din mijloc neocupat va crește costurile. Dacă această măsură va fi compensată prin creșterea tarifelor, epoca călătoriilor accesibile va lua sfârșit. Pe de altă parte, în cazul în care companiile aeriene nu pot recupera costurile prin creșterea tarifelor, vor falimenta. Niciuna dintre acestea nu reprezintă o opțiune bună atunci când lumea va avea nevoie de conectivitate puternică pentru demararea recuperării din criza economică devastatoare generată de COVID-19.” – a declarat de Juniac.
Cine știe să pornească o petiție online pe toate saiturile pentru anularea carantinei .ar fi de mare ajutor pentru miile de oameni care vor sa meargă acasă
TOTUL ESTE FARA SENS,NICI O REGULA NU VA SCHIMBA DORINTA OAMENILOR DE A FI LIBERI SA TRAIASCA ,SA MUNCEASCA ,SA CALATOREASCA,COBAI SAU CUM NE NUMESC EI,IMPOSTORI SI OPORTUNISTI LAOLALTA VOR FI PEDEPSITI DE COBAI,PROBLEMA E CA NOI ,COBAII SUNTEM MULTI CATA FRUNZA SI IARBA ,SI NU PREA MAI AVEM CE PIERDE ,LIBERTATEA NE-A MAI RAMAS!
Mna… ce sa zici, nu merge figura peste tot…Minciuna asta cu co-VID-UL nu e peste tot acceptata si nici viabila. EE doar o fantasmagorie tampita despre care se stie la niveluri inalt economice si, nu toti vor sa sufere aiurea. Unii fac afaceri fructuoase pe vremea asta, sau urmeaza a le face prin prabusirea preturilor ce o genereaza la imobile si produse.
Cu alte cuvinte IATA , la presiunea corporatiilor din transporturi aeriene, recomanda statelor sa se angajeze in opertiuni de eliberare a pasapoartelor de imunitate, deci in operatiuni de vaccinare, ca sa fie „bien” pas ” mal”…
hahahahha pe bune ? o spalare mai apriga de creieri, o propaganda ordinara pentru a accepta noua normalitate ? de la #viata se va schimba – acceptati, am ajun la #noua normalitate ? NU ACCEPTATI ! OAMENII TREBUIE SA SE COMPORTE CA SI PANA ACUM ! viata trebuie sa fie exact asa cum a fost ! Pana la urma o sa ajungem in dark age VA ASIGUR ! este o campanie agresiva de a-ti ingreuna intentia de a munci si intentia de a fi liber si intentia de gandi cu mintea ta ! finalitatea va fi: STAI ACASA CA TE PLATIM NOI SA FII COBAI ! si vor fi multi care vor considera ca este excelent sa stai acasa pe bani, devenind cobai. cobai sociali, cobai sanitari si muuulte alte feluri de cobai. si uite asa, planul va fi atins – in cativa ani cel mult, rasa umana se va injumatati. TREZITI-VA !! DACA MARILE COMPANII NU VOR ACCEPTA NU AU CE SA FACA ! EI II SANTAJEAZA PE TOTI OPERATORII ECONOMICI SI UNDE NU TINE CU RAUL LE OFERA NISTE FIRMITURI ! OAMENI BUNI NU PUTETI ACCEPTA ASTA ! PENTRU COPIII VOSTRI NU PUTETI ACCEPTA MIZERIA ASTA !
Cui ii e teama de covid sa stea acasa. Iar restul lumii care considera ca e gripa ca toate gripele sa fie lasati in pace ca e riscul lor la urma urmei. Eventual sa fie pusi sa semneze ca isi platesc singuri tratamentul medical pentru covid daca vor avea nevoie, sa nu fie plangeri ca risipesc banii sistemului medical de stat. In felul asta se vor imbolnavi doar cei care si-au asumat riscul asta, restul vor fi neatinsi de faimosul covid si toata lumea va fi fericita. Cam asa ar trebui sa arate o lume cu adevarat libera de dictatura medicala in care statul vrea sa te tina sanatos impotriva vointei tale.
Avionul are aer conditionat pentru ca la inaltime este frig. Aerul se recircula…deci trebuie modificari la avioane la ateliere de reparatii… Nu cred ca se va face. Al doilea trebuie un om pe 3 locuri si masti ca de scafandru cu tub de oxigen …pasagerii imbracati in salopete de unica folosinta.Totul costa dar se reduce mortalitatea.
Poate doar Catarama va calatori …si sclavii de la sparanghel.