Tribunalul Bihor a decis ca Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, să fie condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare.
Victor Micula a fost acuzat de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi două fapte de acces ilegal la un sistem informatic.
Trei dintre polițiști care l-au ajutat au primit, și ei, pedepse cu executare.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, Victor Micula a fost achitat pentru o acuzație de instigare la acces ilegal la sistem informatic, iar acuzaţia de instigare la divulgarea de informaţii secrete a fost înlăturată prin prescripție. El a fost condamnat, în schimb, pentru două fapte de acces ilegal la un sistem informatic, iar instanța a contopit aceste pedepse cu o condamnare anterioară.
Este vorba despre faptul că în mai 2024, Micula jr. a fost condamnat definitiv la 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Oradea, pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Hotărârea dată miercuri de Tribunal nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile, cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Fara a-i lua apararea,NU e Victoras Micula infractor mai mare decat Statul CRIMINAL Roman,impreuna cu SLUGILE-i gretoase din subordine: M.A.I., Min Public, Min. Justitiei Strambe. Pana la CSJ mai e drum lung.Atat de lung ca se poate prescrie fapta.Deci,i se rupe p*** si trece cu un Airbus H 125 peste Tribunalul p***lii si chiar si a presedintei lui,cand are ea orgasmul mai tare,fiindca intr-o hazna ca Romania,MONEY TALKS VERY FCKING LOUD !!!
O sentință dată la mișto de către onorata instanță . Probabil , judecătorii de la ORADiA , sunt șucăriți pe frații Micula pentru datoriile de milliarde de euro , rețineți , pagube de miliarde de euro , la bugetul țării . Nu , nu vă faceți griji , judecătorii nu sunt mișcați de consecințele asupra romănilor . Nu suspină și oftează din acest motiv . E sigur că se gîndesc la bugetul pentru pensiile și salariile lor . Atît și nimic mai mult .
De ani de zile , o multime de procurori si judecatori se ” ocupa ” de infractiunile acestui inculpat bogat ! Multi dintre ei sunt deja la pensiile speciale de 5000 de euro ! Si nici acum nu s-a finalizat !PS- Iar Nicusor Dan , ne spune ca magistratii romani sunt rupti de munca !!! N-ui spune si lui nimeni ca mii de dosare sunt chiar ale magistratilor , care isi dubleaza singuri salariile , calcind in picioare legi si principii fundamentale ale dreptului ! Si cite si mai cite …
– Bhăăă sărăkiiilor pupamați în %/#@^& să mă sugeți de ♤♡◇♧ sklăvețil-or kr na-ve-ți bani să jucaț-ii o păkănea la Montekarlo!
Alo?
Recepție!
Trăiți Dom Kolonel!
Aterizăm akuma!
Hai m-ai dăv-ăn )$( dă sărăkii! Sklavilor! Dakă vă s-ă beți un PET de Iuropiăn Drincs k la Cernobâl!
‘Nu este definitivă’, este timp pentru a se ajunge la prescripție. Off-topic: statul nu a recuperat banii de la bătrânii frați(suedezi) Micula.
Urmează optimizarea dosarului cu o prescriere mică acolo pentru băiatu lu tetea! Rromânika e o țărişoară de mămici, tătici, copilaşi, neamuri, clanuri. Urmăriți filmul „Poziția copilului” să vedeți acolo pe Vlăduț Pascu, pe Mario Iorgulescu şi pe Victoraş Micula.
Cum bine zicea un antecomentator, trebuie să fii prost rău de tot să crezi că va executa o secundă de închisoare Prințişorul Oradiei. Dacă îi făceau milițienii toate poftele, magirlopii de ce să nu lingă şi ei?
Pentru cine nu ştie, Republica Bolojan de la Bihor e o enclavă medievală unde o masonerie de securişti s-au autoproclamat regi.
Prescriere si contopire, adica pedeapsa mai mica. Iar unii din aceeasi familie au pagubit Romania cu sute de milioane de euro si nu li s-a intamplat nimic.
o carte, le face o vraje la judecatori si gata, fapta nu exista!
Cine spunea dle, „justitia”, o fraza inventata…
Numerologia (13, 18, 3 ani=36 luni adică 3 de 6, 666) ne-arată că-i doar circ. Dar poate-i arată pisica moartă că-i gură spartă. A zic că el și unchius-o s-au întîlnit într-o bancă din Viena cu Dinu Patriciu ce era declarat mort de ceva vreme. Au salutat, li s-a răspuns la salut.
@ Deci, ,,instigarea” a fost elaborată de securitate și nu a fost dezincriminată de Predoiu, Valeriu Stoica, Macovei, Băsescu , Tăriceanu și aceia care au mai modificat și dezincriminat ?
Face bulău, pe naiba! Dar cei 400 milioane euro încasați pentru băuturile gazoase ca daune in timpul lui Orban premier pe baza unei hotărâri care nu era definitivă și irevocabilă, ulterior prin hotărârea definitivă și irevocabilă, nu trebuia să primească niciun ban, a returnat cei 500 milioane euro acest infractor prieten bun cu Orban, Bolos fost la finanțe, Bolojaf a fost puternic sponsorizat de frații infractori? Sau, ii va restitui cum restituie PNL furaciunea din urma campaniei electorale, cum restituie Ciucă banii pentru publicitatea stradală a propriei cărți care nu exista în comerț sau biblioteci! Totul e șters cu buretele și bugetul statului rămâne păgubit de către acești infractori in frunte cu plsvanul nesimțit care e obligat să restituie bugetului de stat aproape 1 milion euro din casele cumpărate cu acte cu conținut fals!
… decartează banul la cine trebuie și scapă la apel!🍌😁✌️
18 infractiuni la regimul armelor si 13 la instigare la falsuri. Si pentru toate cele 31 de infractiuni casta i-a dat, cu scuzele de rigoare evident, 1 an si 3 luni cu suspendare. Adica, pe intelesul tuturor, nicio pedeapsa, ca e suspendata. Nici asta mai noua, cu executare, nu e definitiva. Pana se judeca la apel se prescrie. In schimb, amaratul ala care flutura un steag, fara sa faca rau nimanui, zace in puscarie.
Cât de fraier să fii să crezi că ăsta va face vreodată pușcărie ?!