Victor Piţurcă e liber

Fostul selecţioner Victor Piţurcă scapă de controlul judiciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis, miercuri, contestaţia revocare a măsurii dispuse de procurorii DNA în dosarul în care acesta este acuzat de cumpărare de influenţă. Inițial, el a fost reținut.

În acelaşi dosar, tot sub control judiciar, mai sunt cercetaţi directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, şi Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

„Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

„În schimbul acestor ‘servicii’, suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, menţionează procurorii anticorupţie.

DNA mai susţine că Alexandru Piţurcă ar fi acceptat, în mod direct, condiţiile impuse de Gabriel Ţuţu, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul MApN şi că îi va determina să încredinţeze, direct şi fără proceduri publice, contracte de furnizare produse de protecţie împotriva coronavirusului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. ” în calitate de director general al Romarm, ”

    aa,Armata!

    -maestru cristoiu chiar el i-a dat un branci adrianei vitan balint -publica pe cristoiublog-
    dupa ce dumneaei a reprodus 2 hartiutze de la laboratorul Armatei,
    5 militari-ingineri-specialisti semnau ca mastile sint ne-conforme
    (si ca metoda de testare e distructiva……adica se poate testa exemplar cu exemplar doar DUPA FOLOSIRE)
    e adevarat,
    pa hartiutzele alea apareau date personale,telefoanele inginerilor,
    bresha de securitate in nato!

    tot cristoiu re-publica din evz:43’000 de bolnavi de GRIPA PE ZII
    prin 1996;dupa aia s-a uns cu Alephie (tot cu A mare)
    si s-a dat la fund negatzionistu.

  2. Ca sa fie gainaria vanduta bine la prostime, securistii afoni profesional din DNA au bagat numele lui Piturca. Normal ar fi ca Piti sa-i dea in judecata pe faptuitori. Nu poate pentru ca fi-su este la mana acestora. La fel a facut DNA si cand a profitat mediatic de numele lui Gica Popescu dar acela facut si puscarie aiurea. Era insa pe timpul trioului nociv Petrov-Koldea-Kovesi cand se putea orice.

  3. Libertate,libertate,libertate,jos Dictatura,jos Ceausescu !
    Barbugii de pretutindeni,uniti-va!
    Travail, Famille, Patrie
    Vive la retraite par répartition !

  4. Victor Piţurcă e la liber
    (e poreclit „satna”
    de aia care vor sa-l faca)

  5. Pai cum sa spun, toti care au avut de-aface cu materiale in timpul pandemiei, masti sau vaccinuri, etc. s-au imbogatit si amarastenii au platit! Si Bil Gates s-a imbogatit! Nu va pati nimic, va iesi nevinovat!

  6. Nici Arahat nu va fi tras la raspundere pentru banii cheltuiti aiurea in pandemie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.