Victor Ponta, ciupit la buzunar

Judecătoria Sectorului 2 a decis joi că fostul premier Victor Ponta trebuie să-i plătească lui Lucian Isar, soțul Alinei Gorghiu, daune morale în cuantum de 20.000 de lei.

„Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul la 20.000 lei daune morale. Obligă pârâtul la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2017”, se arată în decizia instanței.

Decizia nu este însă definitivă.

Lucian Isar l-a dat în judecată pe Victor Ponta, după ce fostul premier a declarat că a primit informări potrivit cărora Isar ar fi avut „o tentativă clară de corupție”.

„Pot să spun că în aproape 4 ani de prim-ministru a fost o singură ocazie în care am primit direct informare de la instituțiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupție din partea unui ministru — Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american în schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important în România)! Atunci i-am spus imediat și lui Crin Antonescu de situație și a înțeles — în câteva ore l-am înlocuit pe Isar cu Mihai Voicu. Probabil că cei care m-au informat pe mine au sesizat și DNA. Din păcate, există și astfel de oameni”, scria Ponta în februarie 2016 pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.