Victorie cu emoţii pentru Franţa

Selecţionata Franţei a învins cu emoţii formaţia Austriei, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, în Grupa D a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

Vicecampioana mondială s-a impus la limită, prin autogolul lui Maximilian Woeber (38), la capătul unui meci tensionat în care a ratat o serie de ocazii imense.

”Les Bleus” au avut prima oportunitate de a deschide scorul, la capătul unui contraatac purtat de Mbappe, dar noul jucător al lui Real Madrid a tras la colţul scurt şi portarul a respins în corner.

Prima repriză a fost una cu puţine reuşite, diferenţa fiind făcută de autogolul lui Woeber (38), care a deviat nefericit centrarea lui Mbappe, la o neînţelegere cu Danso.

Francezii puteau să îşi dubleze avantajul în finalul primei reprize, dar Mbappe (45+1), rămas singur cu portarul, a ezitat şi a pierdut ocazia.

Echipa antrenată de Didier Deschamps, care la EURO 2020 a fost eliminată în optimi, la Bucureşti, de Elveţia, a avut şansa să se desprindă în debutul reprizei secunde. Marcus Thuram a plecat pe contraatac (53), însă în locul unui lob peste portar s-a întors şi a ratat şansa de a marca. Apoi, Mbappe (55) a scăpat singur cu portarul, dar trimis pe lângă.

Austriecii au jucat de la egal la egal cu Franţa, dar nu au reuşit să fie periculoşi în ultimii 20 de metri.

Tot Franţa şi-a creat ocazii, însă Demebele a tras peste poartă (65), şutul lui Kunde a fost blocat de Danso (66), iar Thuram a tras din unghi, dar portarul austriac a respins (67).

Pe final, Pentz a reţinut şutul modest al lui Thuram (83), iar Giroud a luftat din centrul careului (90+8).

Deşi au atacat în valuri pe final, austriecii (51% posesie în acest meci) nu au reuşit să aibă ocazii clare, notabilă fiind doar lovitura de cap a lui Prass (90+8), deviată în corner de un fundaş.

Într-un meci cu şapte cartonaşe galbene (record pentru EURO 2024), Mbappe a ieşit nasul spart, iar Griezmann cu capul spart.

Victoria aceasta este cea cu numărul 100 pentru selecţionerul Deschamps la cârma echipei Franţei.

Griezmann a ajuns la selecţia cu numărul 130 pentru Les Bleus.

Franţa a atins finala la trei din ultimele sale turnee majore, pierzând la EURO 2016 şi CM 2022, câştigând-o pe cea de la CM 2018.

În celălalt meci al grupei, duminică, Olanda a trecut de Polonia cu 2-1.

Următoarele partide din grupă vor avea loc pe 21 iunie, Polonia – Austria (Berlin, 19:00) şi Olanda – Franţa (Leipzig, 22:00).

Austria – Franţa 0-1 (0-1)
A marcat: Maximilian Woeber (38, autogol).
Dusseldorf Arena
EURO 2024 – Grupa D

Au evoluat echipele:
Austria:13. Patrick Pentz – 5. Stefan Posch, 4. Kevin Danso, 2. Maximilian Woeber (3. Gernot Trauner, 59), 16. Philipp Mwene (8. Alexander Prass, 88) – 6. Nicolas Seiwald, 9. Marcel Sabitzer (căpitan) – 20. Konrad Laimer (18. Romano Schmid, 90+2), 10. Florian Grillitsch (23. Patrick Wimmer, 59), 19. Christoph Baumgartner – 11. Michael Gregoritsch (7. Marko Arnautovic, 59). Selecţioner: Ralf Rangnick.
Rezerve neutilizate: 1. Heinz Lindner, 12. Niklas Hedl – 14. Leopold Querfeld, 15. Philipp Lienhart, 21. Flavius Daniliuc, 17. Florian Kainz, 22. Matthias Seidl, 26. Marco Grull, 24. Andreas Weimann, 25. Maximilian Entrup.
Franţa: 16. Mike Maignan – 5. Jules Kounde, 4. Dayot Upamecano, 17. William Saliba, 22. Theo Hernandez – 7. Antoine Griezmann (19. Youssouf Fofana, 90), 13. Ngolo Kante, 14. Adrien Rabiot (6. Eduardo Camavinga, 71) – 11. Ousmane Dembele (12. Randal Kolo Muani, 71), 10. Kylian Mbappe (căpitan; 9. Olivier Giroud, 90), 15. Marcus Thuram. Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 1. Brice Samba, 23. Alphonse Areola – 2. Benjamin Pavard, 3. Ferland Mendy, 21. Jonathan Clauss, 24. Ibrahima Konate, 8. Aurelien Tchouameni, 18. Warren Zaire-Emery, 20. Kingsley Coman, 25. Bradley Barcola.

Arbitru: Jesus Gil Manzano; arbitri asistenţi: Diego Barbero, Angel Nevado (toţi din Spania); al patrulea oficial: Mikola Balakin (Ucraina)
Arbitru video: Juan Martinez Munuera (Spania); arbitri asistenţi video: Alejandro Hernandez (Spania), Tiago Martins (Portugalia)
Cartonaşe galbene: Woeber (16), Mwene (34), Dembele (56), Baumgartner (80), Laimer (84), Mbappe (90), Danso (90+3).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Sa dea naiba un gălăgia de câteva zile prin casele și barurile din străinătate, urlete că la nebuni auzi când joacă echipele favorite și totul e ok. Reacția spontană prin urlete te sperie indiferent de ora la care se întâmplă.

  2. Nejustificat de agresivi și violenți austriecii !!Ar trebui excluși de la CE !!!!

  3. Franta echipa cocalarilor au avut noroc de autogol good news este ca un cocalar si a rupt nasul

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.