Victorie in extremis pentru Juventus Torino

Echipa Juventus Torino s-a impus in extremis pe terenul formaţiei Salernitana, scor 2-1, printr-un gol marcat în timpul adiţional de atacantul Dusan Vlahovic, duminică seara, într-un meci din etapa a 19-a a campionatului de fotbal al Italiei.

Gazdele, aflate pe ultimul loc în clasament, au condus prin golul marcat în minutul 39 de Giulio Maggiore, care şi-a lăsat apoi echipa în inferioritate numerică, după ce a primit al doilea cartonaş galben (53).

Juve a restabilit egalitatea în repriza secundă, prn Samuel Iling Junior (65), iar apoi Vlahovic a înscris golul victoriei în minutul 90+1.

De menţionat că cele două formaţii s-au înfruntat joi într-un meci din Cupa Italiei, câştigat de Juventus cu un categoric 6-1.

În urma acestui succes, Juventus a rămas pe locul secund în clasament, cu 46 de puncte, la două lungimi distanţă de liderul Inter Milano, care a învins sâmbătă pe teren propriu echipa Hellas Verona (2-1).

Într-o altă partidă disputată duminică seara, AS Roma şi Atalanta Bergamo au remizat, scor 1-1, pe Stadio Olimpico. Atalanta a deschis scorul după doar opt minute de joc, prin mijlocaşul olandez Teun Koopmeiners, însă Roma a restabilit egalitatea dintr-un penalty transformat de atacantul argentinian Paulo Dybala (65).

Antrenorul Romei, Jose Mourinho, a văzut cartonaşul roşu în minutele adiţionale, pentru proteste, după un fault asupra lui Romelu Lukaku.

AS Roma ocupă locul opt în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce Atalanta se află pe poziţia a şasea, cu 30 de puncte.

Rezultate:
Vineri

Bologna – Genoa 1-1
Au marcat: De Silvestri (90+5), respectiv Gudmundsson (20).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost integralist la Genoa.

Sâmbătă
Inter Milano – Hellas Verona 2-1
Au marcat: Lautaro Martinez (13), Frattesi (90+3), respectiv Henry (74).

Frosinone – Monza 2-3
Au marcat: Harroui (56), Soulé (76 – penalty), respectiv Mota (18), Carboni (45), Soule (55 – autogol).

Lecce – Cagliari 1-1
Au marcat: Gendrey (31), respectiv Oristanio (68).

Sassuolo – Fiorentina 1-0
A marcat: Pinamonti (9).

Duminică
Empoli – AC Milan 0-3
Au marcat: Loftus-Cheek (11), Giroud (31 – penalty), Chaka Traore (88).
Mijlocaşul Răzvan Marin a evoluat din minutul 74 pentru Empoli şi a primit un cartonaş galben.

Udinese – Lazio Roma 1-2
Au marcat: Walace (59), respectiv Luca Pellegrini (12), Vecino (76).

Torino FC – SSC Napoli 3-0
Au marcat: Sanabria (43), Vlasic (52), Buongiorno (66).
Portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino.

Salernitana – Juventus Torino 1-2
Au marcat: Maggiore (39), respectiv Iling (65), Vlahovic (90+1).
Românul Andres Sfaiţ a fost rezervă la Salernitana.

AS Roma – Atalanta Bergamo 1-1
Au marcat: Dybala (39 – penalty), respectiv Koopmeiners (8).

Clasament:
1. Inter Milano 48 puncte
2. Juventus Torino 46
3. AC Milan 39
4. Fiorentina 33
5. Bologna 32
6. Atalanta Bergamo 30
7. Lazio Roma 30
8. AS Roma 29
9. SSC Napoli 28

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Echipa din Pătârlagele ne interesa mai mult…
    Ține-o tot așa, coti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.