Ministrul Economiei este convins că o familie poate trăi cu 1.500 de lei pe lună dacă soţul este descurcăreţ şi reuşeşte să mai facă bani şi din altceva decât din salariu. Ba cu cei 1.500 de lei Videanu poate ţine şi un copil la facultate.
O familie de români poate să se descurce destul de bine chiar dacă un singur membru al ei lucrează şi are un salariu de 1.500 de lei, spune ministrul Economiei, Adriean Videanu într-un interviu pentru publicaţia on-line renne.ro. Mai mult, familia poate duce un trai decent chiar dacă soţia este şomeră, iar copilul este la facultate. Cu o condiţie: să ştie cum să-şi drămuiască la maxim banii şi să caute permanent alte surse de venituri.
„Fiecare îşi gestionează banii în funcţie de priorităţile pe care şi le face. Ştiţi cum e vorba românească, nu te întinde mai mult decât ai plapuma. În primul rând m-aş gândi să mai am un nou job, să pot avea venituri suplimentare… Nu e o ruşine nici să munceşti pământul”, crede Videanu.
E drept, Adriean Videanu poate da lecţii. Nu are salariu de 1.500 de lei. Ba mai mult în declaraţia sa de avere apar mai multe case, apartamente, maşini, dar şi conturi de milioane de euro. De asemenea, ministrul Videanu deţine acţiuni la mai multe societăţi care derulează afaceri de zeci de milioane de euro, printre care şi Marmosim, cel mai mare producător de marmură din ţară.