Democrat-liberalul Adriean Videanu susţine că premierul Victor Ponta „continuă să facă presiuni inadmisibile” asupra justiţiei prin numărul de „pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al Primului Ministru împotriva adversarilor politici”.
„Refuz să intru în polemică cu un iresponsabil. Victor Ponta va răspunde în faţa justiţiei. Reamintesc faptul că l-am dat în judecată pe Victor Viorel Ponta pentru toate minciunile şi calomniile la adresa mea”, arată Adriean Videanu, într-un comunicat de presă remis luni agenţiei MEDIAFAX.
El susţine că premierul „continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii justiţiei”.
„Victor Ponta continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii Justiţiei atât prin declaraţiile publice iresponsabile, cât şi prin numărul ridicol de pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al primului ministru împotriva adversarilor politici şi trimise organelor de anchetă”, afirmă Videanu.
Premierul şi-a exprimat, luni, speranţa ca Sorin Blejnar, Adriean Videanu, Lucian Duţă şi Cristina Trăilă, pe care i-a numit „hoţii ăştia”, să fie chemaţi la un moment dat de „cineva”, pentru că au „furat” şi „distrus” o ţară.