(VIDEO) Activişti de mediu blochează avioanele

Sute de activişti de mediu îmbrăcaţi în salopete albe au luat cu asalt sâmbătă o zonă în care se află avioanele private de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam şi au împiedicat plecarea avioanelor timp de ore întregi, aşezându-se în faţa roţilor acestora, informează Reuters.

Poliţia militară a intervenit şi a îmbarcat zeci de protestatari în autobuze. Mai mult de 100 de activişti au fost arestaţi, a raportat postul naţional de televiziune NOS.

Protestul a făcut parte dintr-o zi de demonstraţii organizate de Greenpeace şi Extinction Rebellion în interiorul şi în jurul platformei aeriene, înaintea începerii conferinţei COP27 privind clima din Egipt.

Nu au fost raportate întârzieri la zborurile comerciale.

”Vrem mai puţine zboruri, mai multe trenuri şi interzicerea zborurilor inutile pe distanţe scurte şi a avioanelor private”, a declarat liderul campaniei Greenpeace Olanda, Dewi Zloch.

Grupul de mediu spune că Schiphol este cea mai mare sursă de emisii de dioxid de carbon din Olanda, cu 12 miliarde de kilograme pe an.

Ca răspuns la protest, Schiphol a declarat că îşi propune să devină un aeroport fără emisii până în 2030 şi susţine obiectivele industriei aviatice de a ajunge la emisii nete zero până în 2050.

Guvernul olandez a anunţat în iunie că intenţionează să limiteze numărul anual de pasageri pe aeroport la 440.000, cu aproximativ 11% sub nivelul din 2019, invocând preocupările legate de poluarea aerului şi de climă.

Ministrul transporturilor, Mark Harbers, a declarat luna trecută în parlament că biroul său nu poate controla traficul tot mai mare de avioane private, iar guvernul se gândeşte dacă să includă această problemă în politica sa privind clima.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

22 de Comentarii

  1. Cum au putut intra, când securitatea aeroporturilor e drastică?…putea intra orice terorist să mineze avioanele sau chiar clădirile aeroportului!…
    De o vreme se întrec orice măsură cu criminalii ong-isti!…vandalizează opere de artă, distrug clădiri, acum intra în aeroporturi …nenorociții astia chiar nu pot fi opriți?…
    Cine îi finanțează, cine sunt în spatele acestor golani?…

  2. Ministrul de interne al pulifriciului Macron, cu toata mecla sa de avorton, a avut o definitie corecta a acestor imbecili pe spinarea carora politia ar trebui sa-si rupa bulanele : „Ecoteroristi”

  3. Cand ajungi in aeroportul de-si zice olandez crezi ca ai aterizat in Africa. De ani de zile mizeria devine vizibila in cel mai mare aeroport european. Pe vremuri cand romanii au dat buluc afara, aeroportul sclipea de curatenie. Acum este suficient sa folosesti un grup sanitar pentru a vedea schimbarea. In rau, ca a intregului occident!

  4. Baaaiii, ia fiti atenti cum vorbiti, ca daca se supara Greta, aia da de pamint cu avioanele si elicopterele de pe Schiphol mai ceva decit o facea King Kong catarat pe Empire State Building !

  5. Gioco di mano.
    Teatru cu voie de la guvernare. Da nu de la aia pe care zici că o știi. De la ailaltă.
    Nimeni nu intră într-un muzeu occidental cu cutii de supă în rucsac. Nimeni în occident, nu ajunge pe pista de lansare a vreunui avion, că așa i s-au sculat lui
    (a nu se uita teroarea cu ‘safety first’).
    Așa că despre ce vorbim aici?
    Proteste cu voie de la stăpânire.
    Logica o spune, nu eu.

  6. Se revine la zborurile baloanelor cu aer cald ? Ooops, și astea au arzător și poluează.
    Corăbii cu pânze și mersul pe jos !?

  7. Adepții lu’Greta Trotineta/Trompeta/Bioenergeta… nu mai știu alte rime!

  8. Hai sictir cu emisiile voastre de carbon! Ne-am saturat de smenul asta pana peste cap !

  9. De unde au toate organizatiile astea bani sa faca mitinguri si proteste peste tot in lume?
    Raspunsul e simplu: de la birurile si taxele impuse intregii lumi in numele asa ziselor „schimbari climatice si ecologiei”. Avioanele platesc taxe pe emisii sa circule pe cer, desi nu s-au inventat avioane electrice, companiile platesc taxe ” verzi” ca sa poata sa-si vanda produsele, companii cosmetice dau 1% din vanzari pentru ” planeta verde” etc Romania e mentinuta in subdezvoltare neavand voie sa construiasca drumuri si hidrocentrale ca sa nu afecteze broastele si gandacii….
    In numele ecologiei se produce cel mai mare jaf din istoria omenirii si se imbogatesc toti progresistii, bancherii lor si sunt finantate toate aceste organizatii care ne tin in teroare permanenta.

  10. @Rammstein,
    „Cum au putut intra,…Cine îi finanțează, cine sunt în spatele acestor golani?”

    Organizatorii si finantatorii sint aceiasi care au provocat astfel de valuri de turbulente si subversiuni in Europa de mai multe ori dupa 1945: CIA, unele fiind mult mai violente decit cele de acum. Prin intermediari, desigur (ONG-uri, massmedia, politruci, ambasade etc.). Iar ongistii sint in majoritate idioti utili, adunati impreuna, organizati si teleghidati de agenti ai CIA. Serviciile secrete din Europa sint la curent, dar nu au voie sa miste in front.

  11. @Rannstein – pai cauta si tu informatii si o sa afli ca de exemplu organizatia din Anglia care reuneste multe din celulele/organizatiile locale ale acestor eco-teroristi, si le asigura finantarea e condusa, ma rog, are ca al doilea om in conducere un inalt reprezentant ONU dintr-o comisie sau comitet ce promoveaza masuri ecologice, dar in acelasi timp, omul fost mare bancher la Banca Angliei din 2000 pana prin 2015, este administratorul unui mare fond de investitii axat pe energie verde. Majoritatea celor care finanteaza aceste organizatii teroriste sunt direct interesati, urmand sa scoata mari profituri de pe urma lor. Pe modelul CIA, finantezi niste organizatii teroriste in diverse state, le destabilizezi, dupa care se duc sa „investeasca” (cumpere pe nimic) sau direct invadeaza si fura resurse, vezi Orientul Mijlociu, America Latina, Africa, Asia de SE si Oceania… acuma au realizat ca nu prea mai au ce fura de afara, asa ca se reorienteaza pe furatul banilor propriilor cetateni, prin cresterea taxelor si preturilor

  12. ha!
    -cu cateva zeci de tone de codoi
    se pun la cale ZECI DE MILIARDE DE TONE DE CO2,
    aici e problema!

    (raportu dintre pwolifrici si „elite” e de 1:1’000’000’000)

  13. dragi tovarashi:
    -problema e cu carbonu emis de elite PE PERSOANA FIZICA!

  14. ▪️ Industrial inflation in the EU countries:
    ?? 78.2%
    ?? 67.5%
    ?? 62.9%
    ?? 62.8%
    ?? 62.4%
    ?? 49.5%
    ?? 48.0%
    ?? 46.9%
    ?? 46.2%
    ?? 37.1%
    ?? 28.5% stati linistiti la locurili voastre, UE vegheaza la bunastare… fraierilor

  15. Dar ecoteroristii ăștia nu sunt trupele de asalt ale Gretei și ale Davos-ului? Nu sunt mercenarii(toți sunt plătiți de ăia, știu cazul unui Neamț din Köln de 37 de ani, fără o zi de munca, activist fervent circulând în toată Germania, având locuință socială, ajutor social și donații ong-iste obscure) energiei verzi, nu sunt ei „drăguții” restricțiilor climatice?
    Îmi vine sa râd, ăștia chiar iau totul în serios și le strica ploile „resetistilor”. Or bloca și avionul lui Gates?

  16. Securitatea pe aeroporturi e aproape zero, intra oricine si pleaca sau zboara cei care au bilet de avion. Ceea ce se intampla pe otopeni, este exact practica, cam pe oricare aeroport din orice tara. Cat despre securitate si securizare, se bazeaza doar pe camerele de luat vederi si integistrari dar aceste aparate nu actioneaza fizic pentru contracararea sau arestarea infractorilor, sunt doar pentru urmarire pas cu pas, asta doar daca functioneaza.

  17. Vor sa ne spalam odata pe saptamana, sa mancam gandaci sa mergem cu bicicleta, sa stam pe intuneric, dar nu vad poluarea imensa data de miile de zboruri ale avioanelor, de miile de nave maritime care ard combustibil fosil, de milioanele de tone de plastic, de defrisarile de paduri?!!

  18. Vrutul e liber, insa atunci cand intri pe pista unui aeroport si impiedici decolarea avioanelor ar trebui sa existe consecinte penale. De ce nu exista in acest caz? Probabil ca din aceleasi motive pentru care desi granitele Europei sunt chipurile aparate, exista o imigratie masiva ilegala a nordafricanilor, imigratie la care autoritatile care ar trebui sa o impiedice nu doar ca inchid ochii dar o mai si protejeaza. Ideea e ca in ambele cazuri se merge pe distrugerea civilizatiei europene.

  19. Daca din cauza astora nu suntem primiti in Schengen, prefer sa nu fim niciodata acolo. De maine trec pe fasole si varza cu multa ceapa si afumatura. Abia astept asaltul ecoteroristilor la DOS-ul meu. Wow, chiar le va placea sa adulmece miros de cur sanatos bine incins, transpirat si basinos.

  20. Activistii sint drogatii si poponarii iar Olanda este cunoscuta ca tara cu foarte multi pedofili

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.