Actrița americană Selma Blair a fost pusă sub acuzare pentru două fapte de agresiune. Vedeta ar fi rănit două însoțitoare de zbor, iar ulterior ar fi lovit un polițist și o asistentă medicală, la bordul unui avion care zbura de la Los Angeles la New York. Blair a fost eliberată pe cauțiune, după ce avocatul său a susținut că actrița trecea printr-o urgență medicală, relatează CNN.
Incidentul a avut loc duminică seară, la bordul unui avion Delta Air Lines, care urma să aterizeze pe aeroportul John F. Kennedy din New York. Potrivit autorităților, polițiștii și agenții FBI au fost alertați în legătură cu un pasager care manifesta un comportament violent. La aterizare, aceștia au urcat în avion și au identificat-o pe Selma Blair drept persoana implicată.
Actrița ar fi mușcat o însoțitoare de zbor, iar alteia i-ar fi provocat răni. Una dintre femei a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Pentru a o imobiliza pe Blair, agenții au fost nevoiți să folosească dispozitive de restricționare din plastic, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine, citată de CNN.
Selma Blair, acuzată că a lovit un polițist și o asistentă medicală
Problemele nu s-au încheiat după aterizarea avionului. Potrivit documentelor judiciare, actrița ar fi devenit violentă și în timpul intervenției echipajelor medicale. În timp ce era fixată pe o targă, înainte de a fi urcată într-o ambulanță, Blair ar fi reușit să își elibereze un picior. Ulterior, l-ar fi lovit pe unul dintre polițiști în zona capului și a pieptului.
Câteva ore mai târziu, actrița ar fi lovit cu piciorul în piept o asistentă medicală care o însoțea pentru investigații suplimentare.
Luni, 12 octombrie, Selma Blair a fost prezentată în fața unei instanțe din Queens, unde a fost acuzată de două fapte de agresiune de gradul al doilea. Actrița a pledat nevinovată și a fost eliberată după plata unei cauțiuni de 20.000 de dolari.
Judecătorul a emis și un ordin de protecție în favoarea asistentei medicale.
Blair ar putea fi pusă sub acuzare și la nivel federal pentru comportamentul său din timpul zborului. FBI a emis deja o citație în legătură cu incidentul din avion.
Actrița a mai fost implicată într-un incident asemănător în 2016
Nu este prima dată când Selma Blair are probleme în timpul unui zbor. În 2016, actrița a fost scoasă pe targă dintr-un avion care zbura de la Cancun la Los Angeles, după ce ar fi avut un comportament neobișnuit. Ulterior, aceasta a fost internată în spital.
Blair și-a cerut scuze public pentru incident, explicând că amestecul de alcool și medicamente i-a afectat comportamentul.