(VIDEO) Al treilea candidat la șefia USR PLUS

Senatorul Irineu Darău și-a anunțat candidatura la președinția USR PLUS.

„Îmi anunț candidatura la președinția USR PLUS. Fac acest pas, deloc ușor pentru mine, fiindcă la nivel personal consider că USR PLUS nu e este într-un punct deloc bun. După patru ani de când a fost creat acest partid, după o fuziune, după câteva luni la guvernare, suntem acum aproape la jumătatea scorului nostru maxim și foarte aproape de scorul de la care am pornit în 2016. Cred că e nevoie de un aer proaspăt”, spune senatorul Irineu Darău.

El spune că este „candidatul membrilor USR și PLUS”.

„De ce mi-e teamă pentru USR PLUS acum? Cred că există un risc foarte mare ca povestea PNȚCD să se repete și în 2024 să fim foarte jos. (…) Cred cu tărie ca dacă-l mai avem pe Dan Barna președinte încă patru ani, președinte al USR PLUS și virtual candidat la prezidențiale, șansele noastre pentru 2024 sunt foarte puține. Nu există niciun argument pentru care Dan Barna să ne poată convinge că ne va duce pe culmile gloriei ”, adaugă Darău.

Pentru președinția USR PLUS și-au anunțat candidatura Dan Barna și Dacian Cioloș.

Întrebat de în iulie dacă va intra în cursă la congresul din octombrie, Dacian Cioloș a spus: „O să candidez, alături de Dan Barna. Sper să mai fie și alți candidați, pentru că asta înseamnă un partid viu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. AROGANtA, prestanta dictatoriala, desconsideratia fata de cei care i-au votat, a USR-isti si in special a lui Barna,in mod sigur va duce partidul la soarta, PNTCD.Siguranta lor ca au un spate acoperit din afara,carora le aplica directivele si programele, cu obedienta,a dus la situatia in care poporul nu-i mai suporta. ,Alegatorii au avut speranta in ei,mai ales o parte din intelectuali,dar dezamagirea a fost profunda.Apleaca urechea la popor,asculta ceea ce vor ei,nu ceea ce vor globalistii,nu-i considera pe ceilalti prosti,si nu-i ura daca sunt de alta parere.Ceea ce vor ei,nu are nici o legatura cuistoria ,cu traditia,cu modul de trai,cu moralitatea poporului roman.Atata timp cat eicei din USR-PLUS au familie traditionala,au respctat niste traditii,cum vrei tu sa impui altora sa faca alceva.Intai sa divorteze de neveste sa se casatoreasca ei intre ei,sa aiba copii,sa-i educe sexual ,sa-si ingroape parintii in saci.si dupa aceea sa aiba pretentii sa faca poporul alceva ,sa fie deschis la noutatii.Pana acum este vorba,,Fa ce face popa,nu ce zice popa,,

  2. ASTA VA PREOCUPA? SOARTA USRE?BRAVO,TAICA!DIN PDV PERSONAL SA-I IA DRACU! SI MAMA LUI!

  3. Nu poti sa devii sef la USR daca nu ai fost pregatit temeinic la SNSPA. Pai daca bolsevicii nu-l aveau pe Stefan Gheorghiu, unde ajungeau? Nu mai progresau glorios, spre fericirea omenirii. In plus numele suna suspect de romanesc, cu un astfel de nume n-ai nicio sansa sa te valideze ambasadele nici ca sef la Aprozar la Adancata.

  4. Șobolanii lui Johannis au ajuns la conducerea țării! Șobolanii cat pisica zburda în întreg Bucureștiul și prostii stau cu gura căscată! Succesuri votanți usristi-liberali cu rucsacul in spate!

  5. Alt individ cu ochii albastri care se vrea la butoane si comenzi?! Marsh ba.

  6. Radio Ereven isi intreaba ascultatorii: Care e asemanarea dintre sobolani si securisti??? 1. Amandoua speciile aduc pagube materiale zonei locuite in care-si desfasoara activitatea. 2. Cele doua categori nu lasa nimic folositor in urma lor ci doar distrugere, boli si moarte. 3. Marea majoritate a celor doua specii prefera sa traiasca in Sect. 1 al Bucurestului. 4. Amandoua speciile ii iubesc pe francezi si pe nemti. Care-i deosebirea dintre sobolani si securisti??? 1. Sobolanii sunt activi doar noaptea, securistii sunt activi 24 din 24 de ore. 2. Sobolanii sunt inebuniti dupa boabele de porumb, securistii dupa valuta forte. 3. Sobolanul se naste si moare tot sobolan pe cand securistul se naste om si se transforma mai apoi in diavol. /// De ce bufnitele nu vaneaza securisti??? Securistii sunt prea mari pentru a fi vanati de ele. Cand devin sobolanii si securistii buni? Cand mor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.