(VIDEO) Ați văzut ce-a făcut Coco?

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff a câştigat turneul WTA 500 de la Washington, dotat cu premii totale de 780.637 dolari

Cori, 19 ani, a învins-o duminică în două seturi, 6-2, 6-3, pe grecoaica Maria Sakkari.

Gauff şi-a trecut în palmares al patrulea titlu în circuitul profesionist şi al doilea de la debutul acestui sezon, după cel de la Auckland (Noua Zeelandă).

Cap de serie numărul trei, reprezentanta Statelor Unite nu a cedat niciun set pe parcursul competiţiei, iar în finală a dominat-o clar pe Sakkari, în faţa căreia pierdute patru dintre cele cinci partide precedente.

Dificultăţile lui Sakkari în finale s-au confirmat şi la Washington, grecoaica în vârstă de 28 de ani rămânând cu un singur titlu cucerit, Openul Marocului 2019, în şapte finale disputate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. casi serena va fi niciodata dar niciodata gasita dopata.beleme.

  2. Sunt fete cu ambitie, cu munca si cu talent. Nu cu ifose si cu clasare pe primele locuri prin jonglerii cu alegerea turneelor la care sa participe, precum vedeta noastra nationala pe care o bateau, cand era pe locul 1, chiar si cele de pe locul +100.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.