Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat la Londra de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Acesta a afirmat că garanțiile de securitate care ar urma să fie acordate Ucrainei vor fi pentru „tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră„, punctând că acestea nu vor putea fi asigurate fără un sprijinul Statelor Unite.
„S-a convenit că garanțiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea SUA. Aceste garanții de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră. În acest sens, în continuarea parteneriatului transatlantic se va lucra la un plan comun în așa fel încât garanțiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a țărilor europene, dar și bazându-se pe un sprijin pe care SUA l-ar putea asigura„, a spus Bolojan.
Liderii reuniți la Londra au convenit menținerea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina
De asemenea, au căzut de acord în legătură cu pregătirea țărilor europene pentru ”o povară mai mare pentru pacea în Europa”.
„În acest sens se va avea în vedere creșterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare”, a mai spus Ilie Bolojan.
Totodată, a adăugat Bolojan, pentru încheierea unui armistițiu și a încetării focului cât mai repede, o reluare a dialogului între Ucraina și SUA ar contribui la o închidere cât mai rapidă a conflictului și la încetarea focului.
‘Țările prezente au convenit ca în etapa următoare să aibă consultări și până la sfârșitul săptămânii viitoare să fire adoptate decizii în acest sens„, a conchis Bolojan.
Premierul britanic Keir Starmer a invitat la summitul informal de la Londra din rândul statelor UE șefii de stat sau de guvern din Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă, România, Spania și Suedia, invitații din afara blocului comunitar fiind Ucraina, Norvegia, Turcia și Canada.
Bolojan. Un Preṣedinte care arată ca śi un BĂRBAT . Nu se înbracă cu fular color în gât. Ca ṣi un GAY . Ṣtie să vorbească fără să-i ṣoptească nevastă-sa.
Inteleg asadar ca SUA este obligata de UE sa continue lupta! Cred ca prostia chiar incepe sa fie periculoasa.
Tipul ăsta s-a dus la Londra bou și s-a întors vacă. Primul lucru pe care trebuia să-l decideți era că Zelenzki trebuie să zboare la Washington și să-i sărute tălpile lui Trump. Se vede cu ochiul liber, fără el e pericol de război în Europa
Hotilor, unde sunt cele €50 miliarde imprumutate de Pnl in ultimii 4 ani ?!?!?!? Voi sunteti infractori la drumul mare, nu oameni politici !!!
Garanțiile din partea SUA vor fi următoarele. După înțelegerea cu rușii la întâlnirea cu Putin,Trump va anunța coloniile,că rușii nu mai au nevoie de ei caci sunt fuduli și încăpățânați.
Dăunăzi țările baltice sau deconectat de la circuitul electric transbaltic unde mai era Rusia și Belorusia că apoi să-și mărească cheltuielile la curentul electric de vreo trei ori. Poți să-i consideri deștepți după asta?
Asta a înțeles ce sa vorbit acolo sau ia povestit cineva ulterior?
Acum sa vedem parerea acelor romani care il sustineau pe Bolojan si cuvernul Ciolacu, dupa ce la Londra inetrimarul nostzru inteligent, a fost de acord cu ajutarea incontinuare a Ukrainei ,atita timp cit va fi nevoie ,inclusiv cu trimiterea soldatilor romani acolo.
Păi, dacă Trump cu Putin fac pace în Ucraina ce rost mai are toată această vânzoleală europeană ? Nu cumva pentru că vor să nu apară afacerile murdare făcute de toți acești sorosiști iudeoglobaliști și Zelenski cu fondurile strânse pentru Ucraina și care au fost împărțite hoțește între ei.
De altfel a început anchetarea fondurilor uriașe transferate de jumătatea actorașului în Emirate !
Bai Boloja , ai pus punctul pe Y. Daca vreti sa da-ti garantii de securitate suntem impotenti fara USA. USA vrea pace, concluzia logica ar fi sa va bagati capul in ismene si sa faceti ce tebuie, nu ce vreti. Ca fara garantii din partea USA, Rusia poate matura cu voi cand si unde vrea. Luati exemplu de la Trump, nu va asociati cu looserii
interimarul sorososit Bou le Jean nu are legitimitatea de a lua decizii ce pot implica Romania in război de dragul Ucrainei sau a lui Soroș , nu poate supune România unor cheltuieli militare majore in locul sănătății, invatamantului, pensiilor
Fara bani si fara romani in Ucraina.
„…în continuarea parteneriatului transatlantic se va lucra la un plan comun”…
Asta-i ABUREALĂ, Trump a zis clar că-și bagă-‘la în Jale’n’sky șî Ukraina, iar pielea ursului din pădure o puteam vinde șî noi, nu ierea nevoie dă idiotu’ Star⭐Măr intermarium!
„…se va avea în vedere creșterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare”…
Altă ABUREALĂ, „Bolovan” E „INTERIMAR”, NU ARE DREPTUL SĂ IA DECIZII IN NUMELE Rro’, și oricum Rro’ e republikă șParlamentară, nu președințială……[Rumburak]
https://www.bucatareselevesele.ro/retete-culinare/aperitive/volovan-cu-ciuperci-si-piept-de-pui.html
Acest ins se situează deasupra poporului român,ia decizii neconstituționale,că pe moșia lui.
Deci, poporul român nu e suveran,ci doar plătește taxe și impozite, suportă toate cheltuielile unor dictatori.
De la un Bolovan nu te poți astepta decât la declaratii de pietre desprinse din el.
E capabil să bage România în șanț, măR🤮g …
Du-te, bă, neam de slugă cu „necondiționatul” tău de sterge-i la kur pe „civilizați”!
E clar! Vom continua sa traim tot mai prost ca sa ajutam ukrania, prietena noastra devotata (sic), un stat legitim, cu o democratie avansata si oameni cinstiti, nu-i asa?
deci fara usa suntem nimic. ramane cum am stabilit: reluam si de la capat. zele va lua drumul americii, cu pixul in mana,intreband unde-i acordul care trebuie semnat
România trebuie să rămână necondiționat de partenerul strategic America ,singura care ne poate asigura pacea ,trebuie sa nu ne jucam cu partenerul strategic
Inainte de a lua o decizie, as intreba de sute de ori oamenii: sunt in acord cu voi?
Nu, PNL-ul e prea mandru sa intrebe, nu se coboara la nivelul alegatorilor. De-aia si ies pe dos toate: din mandrie desarta, breee!
Asta face declaratii „interimare”. Parlamentul Romaniei, se aude ???????
Pe romani nu i-ai intrebat ce vor. Te-ai dus de capul tau la unde te-au chemat. De-aia iti inghiti vorbele acum.
Deci la ăsta i-or pus și tactul, ritmul, gamele și diezul pe prompter. Si le urmărește pezevenghiul, diacon se face.
Și domul Bolojan întreba interpreta: -Ce zice Zelenski? Și interpreta răspundea: -Zice că Help!