(VIDEO) Ce n-a văzut Parisul: Cîțu se propune premier în rotativă

UPDATE Liberalii reuniți marți seara în ședința Biroului Executiv s-au declarat de acord, prin vot majoritar, cu varianta premierului prin rotație, dorită și de PSD. Vor însă ca PNL să dea primul premierul.  Totodată nu s-a votat pentru un mandat flexibil pentru poziția de premier astfel încât să fie propuse și alte nume în afară de Florin Cîțu. În atari condiții, Cîțu a transmis după ședință că singura propunere de premier a PNL este el.

Întrebat dacă s-a discutat despre flexibilizarea mandatului în privinţa numelui premierului, Cîţu a precizat că s-a discutat dar nu s-a votat şi că în acest moment decizia partidului este de a merge cu premier preşedintele partidului, adică cu el.

”Dacă PSD se opune, vedem atunci”, a zis Cîțu, despre posibilitatea ca PSD să se opună ca el să fie propunerea de prim-ministru.

Chestionat dacă Nicolae Ciucă rămâne o variantă de premier, Florin Cîţu a răspuns: Nu s-a discutat în această seară un alt nume”.

VIDEO declarații Florin Cîțu după ședință

Anterior, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la finalul negocierilor cu reprezentanţii PNL şi UDMR, că social-democraţii şi-au exprimat acordul în ce priveşte o rotaţie a premierilor şi este rândul liberalilor să ia o decizie în acest sens.

„În momentul acesta, prin interiorul PSD există această decizie, că se poate merge prin rotaţie. Aşteptăm şi de la PNL o decizie în acest sens. Şi, după ce există o decizie că şi PNL acceptă prin rotaţie, atunci vom intra în negocieri şi vom hotărî. Cred că totuşi ponderile parlamentare contează cel mai mult într-o negociere. (…) PSD este pregătit să ducă toate negocierile posibile ca să deblocăm această situaţie”, a afirmat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL ar putea avea întâietate în acest sistem, fiind cel care propune mai întâi premierul, Ciolacu a replicat că PNL trebuie să fie de acord, în primul rând, cu varianta prin rotaţie.

„Trebuie să luăm o decizie. Am luat o decizie, că este prin rotaţie. Urmează ca PNL să vadă dacă ia o astfel de decizie sau nu, ca să avem ce discuta, care e primul sau al doilea. Momentan în PSD există o astfel de decizie”, a spus el.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte posibilitatea ca parlamentarii PSD să îl voteze pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier, Ciolacu a replicat că nu şi-a schimbat punctul de vedere pe această temă.

„Cred că sunt întrebări la care am răspuns de zeci de ori şi eu nu m-am schimbat cu nimic”, a transmis liderul PSD.

Marcel Ciolacu a susţinut că este în continuare încrezător că, până la sfârşitul săptămânii, va exista un Guvern. El a apreciat că acest lucru ar trebui realizat „cât mai curând”, deoarece rezultatele discuţiilor întârzie în raport cu „aşteptările” românilor.

Florin Cîţu a declarat marţi, după negocieri, că viitoarea coaliţie ar trebui să propună o singură variantă de premier.

„Împreună cu cei de la PSD trebuie să găsim această variantă şi mergem împreună. Această coaliţie trebuie să meargă cu numele de premier. Este vorba de coaliţie, este un premier al coaliţiei. Nu va merge PNL cu un premier la Cotroceni. Asta e soluţia cu care vom merge. Nu o să mergem fiecare partid cu o variantă de premier”, a zis Cîţu.

Despre posibilitatea ca PNL să vină cu două propuneri de premier, Cîţu a afirmat: „Asta este o glumă, da?”.

Cîţu a mai declarat marți că s-a mai făcut un pas ”important” privind elaborarea viitorului program de guvernare, iar discuţiile cu PSD, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor vor continua miercuri.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat în cursul zilei de marţi că, în această săptămână, nu există nicio posibilitate de a se contura un viitor guvern în cadrul negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR.

„Nu. Nu avem nicio posibilitate (de a avea guvern săptămâna aceasta – n.r.). Săptămâna viitoare sper totuşi, dar vedeţi că astăzi se va decide dacă acceptă ideea de rotaţie, după care urmează cine e primul, după aceea urmează cine e persoana. Din punctul meu de vedere, o coaliţie foarte complicată ca să fie funcţională, indiferent cine este premierul, trebuie să fie unul dintre preşedinţii de partid, altfel nu o să meargă. Indiferent cine e premierul dintre cei doi-trei, ceilalţi trebuie să fie în Guvern. Trebuie să lase orgoliile la o parte. Dacă nu, atunci iar o să avem o problemă de funcţionalitate. Dacă toţi liderii sunt în Guvern, se pot lua deciziile politice, administrative, în Guvern şi asta este dorinţa noastră. După aceea, în coaliţie discuţi problemele mai de anvergură, din Parlament şi aşa mai departe”, a spus liderul UDMR la Palatul Parlamentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8518 Articole
Author

51 de Comentarii

  1. sa vedem cine sta primul mireasa. Mai tarziu, mai vedem. Sa vina banii UEEee!

  2. imbecili mandria tarii! va uitati in gura astora asteptind ce? hai sa fim seriosi. mutarile au fost date in plic. ei au fost alesi pentru ca sint executanti. ceea ce fac este maximizarea profitului propriu. noi nu sintem in filmul lor.

  3. LUAȚI BRE PE JÁNOS BÁCSI DE PE OGOR DIN SECUIME. cU SIGURNȚĂ E MULT MAI INTELIGENT ȘI CORECT CA ORICARE ROMÎN..

    • #Marele Urs (de carpa, ca catifeaua s-a terminat) – Ca de obicei, ai dreptate! Daca eram inteligenti si corecti (noi, romanii) tu nu mai postai pe-aici.

  4. D-l Ciolanu nici nu realizeaza ca este pe cale ca sa devina el insusi si tot partidul PSD marionetele escrocului de la Cotroceni.

    • #Don Felipe – Ba cred ca realizeaza, dar, probabil, se bazeaza pe axioma: „Una e sa vrei si alta e sa poti”. Unele marionete ar putea sa nu vrea ….

  5. L**a în doi cu schimb de locuri!

    • #Edelweiss – Ivory …. ce vrei d-ta – Uiti ca unde-s doi placerea creste, nu!?

  6. @ Marele Urs.Bozgore te rog sa fii mai decent in exprimari.Daca nu-ti place aici la ROMANI si nici in UNGARIA,pleaca in zona muntilor ATLAI din nordul CHINEI ,de unde a-ti venit in corturi si a-ti invadat EUROPA.Mai studiaza si vezi si cand a devenit UNGARIA stat.Oamenii va primesc si sunt amabili dar voi tot salbatici a-ti ramas.Dar sa trecem la subiect.Acest FLORIN CITU,PUSCARIAS si consumator de DROGURI se vrea iar prim-ministru,la picioarele NEONAZISTULUI,KLAUS WERNER IOHANNIS,cel mai mare LENES,ajuns la COTROCENI,cu acordul serviciilor secrete straine si din tara.Ce vrea sa FURE si el ca si IOHANNIS,s-au poate mai mult.Ce a ajuns acest partid ISTORIC,numit PNL,carpa de sters pe jos a unor JEGOSI,repetenti,respinsi la facultati,unde se cerea carte,dar racolati de servicii SECRETE straine si trimisi sa-si faca „TREABA”.D-le general CIUCA,daca ai sange in instalatie,fii demn si nu mai acepta aceasta „JOACA” cu desemnarea premierului.Pacat de acest partid,numit PNL,pe care l-am votat si l-am sustinut in diferite campanii elecorale,pe timpul lui CAMPEANU,QINTUS si chiar ANTONESCU.Acum vad ca am gresit.A-ti ajuns la groapa de gunoi.Acest IOHANNIS adus de voi in partid,pentru a candita la COTROCENI,dupa ce a reactivat cea mai mare organizatie NAZISTA din ROMANIA,Deutsche Volksgruppe,prin FDGR-ul lui,care stie doar sa FURE,sa VANDA copii de romani in calitate de „sofer si translator”,dar care atunci cand era primar la SIBIU,nu participa niciodata de 1 decembrie la depunerea de coroane.Asa a ajuns aceasta tara pe mana VENETICILOR.CAND VA TREZITI ROMANI!!!

  7. Circula pe net un filmuleț în care un cetățean simplu era întrebat dacă s-ar duce de prim-ministru dacă îl suna iohanis. răspunsul a fost : Nu! La întrebarea fătuci De ce? a răspuns simplu: E greu cu naveta.

  8. de fapt, ăștia nu vor să facă niciun guwerner. O lălăie așa până la următoarele alegeri – dacă vor mai fi – cuCîțu premier de paie și să nu-l suspende pe Führerul lor din deal

  9. Cele mai mari tunuri s-au dat invocând INTERESUL NATIONAL. Iar prostimea a muşcat….

  10. Și cu rotația Pământului ce faceți? Le treceți pe amândouă în vreo lege, puneți și niște „clauze contractuale”, instituiți pedepse cu ani grei la mititica sau vă bazați pe onoarea și cuvântul vostru de pionieri? Luați în calcul că mai sunt și alții la rând pină vă vine rândul la toți.

  11. Bey @ Mamare Urss,sigur ca moghiorolu vostru secui,sau nu,este mai inteligent ca romanu,ca inghiatza in casa la fel ca romanu si face aceeasi foame,dar este fericit ca alesii lui sunt la guvernare,complici cu calaii de dreapta care,impreuna,au inchis capacitati energetice si nu au asigurat necesarul de gaze si energie pentru tzara,iar astfel baciu lu’ peste,da si el coltzul,dar inteligent si fericit asa ca tine.

  12. Ce vrea citu? Cine e citu? Un vierme. Cum ajunge viermele stapinu mosiei?

  13. Eu cred,de fapt sunt sigur, ca pesedistii or sa si-o fure rau de la Catzu si Johannis. S-o creada ei ca le mai pun aia premier dupa 18 luni!Cred ca vor reface coalitia cu USR-ul la soroc. PSD-ul se va compromite si va scadea in sondaje drastic, iar Ciolacul va fi pe faras, caci Dancu abia asteapta sa-i ia locul.

  14. Cum asa PSD s-a decis? Pai nu erau ei cu alegeri anticipate, ca alea si alelalte ? Le miroase a bani europeni multi? Al naibii pisdacii astia.

  15. Nu le-ar fi rusine! O tara intreaga sta sa vada ce fac niste nemernici! Inventeaza ei acum politica! Javre ordinare!

  16. Mingea e la PNL de o amețește de 3 luni de zile. PSD-ul nu trebuie să forțeze, trebuie sa stea in apărare pe poziții strategice. Cine forțează pierde! Citu trebuie să mute fiind sub presiune din doua direcții: Johannis și electoratul! Evident că pierde! Timpul lucrează împotriva PNL! PNL cu Citu-n frunte va avea victorii multe! Chiar daca Ciuca va fi premier tot PNL-ul va pierde. Cu cat trece timp mai mult cu atât pierde mai mult până la desființare! Daca Citu e om de stat eu îmi tai organul și-l dau la găștile lui Boc!

  17. Profesoara le-a vorbit elevilor despre rotirea cadrelor. Toti pareau ca au inteles, in afara de .. Bula.
    -Mai Bula, cum sa-ti explic eu ca sa-ntelegi: imagineaza-ti un butoi cu peste. Il iau si-l rastorn. Pestele care-i sus ajunge jos, iar cel care-i jos ajunge sus. Ai inteles?
    -Nu!
    -Ce n-ai inteles?
    -Cum se intra-n butoi?

  18. cauza acestui ofticat si a stapanului lui s-a spart fostul guvern. Erea, dupa nulti ani, o sansa de a scapa de hotia pesedista.
    Suntem un popor blestemat.
    Pana si bulgarii si moldovenii,s-au trezit!

  19. Și eu cred că PSD o să ia iar placuta suedeză, e pe la jumate acu și nu știe dacă o înghite până la capăt sau se mai rușinează „umpic” până după Crăciun încolo…?

  20. Ciolacule, dacă strânge Werner puțin mai tare începi să cânți ca o soprană ?

  21. Ppenelistii lași,oportuniști nu au curaj sa-i spună lui CÂȚU ca el nu poate fi premier.
    Ă fost demis prin moțiune de cenzură și PSD se opune ferm ca Fl CÂȚU să fie iar premier. Poziția PSD e corectă. PNL a ajuns de râsul curcilor! CÂȚU premier, ce prostie!
    IOHANNIS habarnist ,ranchiunos,răzbunător si cu idei puține si proaste a dus PNL in derizoriu.

  22. ALOOOOO!!!!
    PEEEE SEEEE DEEEE,
    Ce o tot lalaiti cu aia de la PNL?
    Singura solutie pentru salvarea tarii este cea a alegerilor anticipate, parlamentare si prezidentiale…

  23. Adica au facut motiune sa il dea jos pe Catu si acum il pun iarasi! O tara de idioti si de hoti, cu oameni politici de doi lei. Sunt blestamati sa avem la conducere olteni, ahiati dupa putere si bani, paranoici. Pe unul l-am impuscat,,,,,,,

  24. Foarte bine ca va fi Cîțu, așa nu va mai fi nici un dubiu cine-i de fapt psd .Placuța suedeza la toți pesediști in frunte cu Ciolacu și restul adunăturii așa zise social democrate. Chestia cu interesul national, e pentru prostit prostii, sunteți interesați doar de ciolan, tradători împuțiți .

  25. Poporul roman este singurul vinovat ca asemenea gunoaie se afla in posturi cheie.

  26. Oltenia tine de la Olt(malul drept) si pana la Tr Severin.
    Ceausescu, idolul PCR-FSN-PSD, s-a nascut la 40km de Olt, mal drept, deci in Muntenia.
    Acum, nu ca oltenii au fost mai breji, au avut si ei odraslele lor: Olguta, Solomon, Prioteasa, Bulucea, Olgutu siii, multi tovarasi de nadejde.

  27. Cocaina și vanatorul de rate gestante s-au propus, printr-o mișcare de rotație, in farful puterii. Dar cum un vârf ascuțit poate fi străpuns de unul și mai ascuțit, putem concluziina ca după mișcarea de rotație pe autostrada și cea de revoluție pe baricadele pașaportului verede, dotat cu instalație de udat firul la baza, rotații se vor prezenta la Ioh-anus Io-Hades ( felicit pe cel care i-a găsit acest nume) cu vazelina de rigoare pentru a unge viitoarea guvernare a coloniei, in ritm de patru pași pas cu pas și patru pași de front și de formații. Asa ca salvamarii României, își dovedesc încă odata competenta ieșită din comun și din comunitate și cu inteligenta lor de triada analfabeta și anafilactica o sa facă exact ce au primit în plic de la extremiștii verzei Bruxelleze. Trei Doamne și toți boi, care chipurile se îngrijesc de noi. PS. Umbla o veste prin piață din zona zoster cum ca nu mai poți merge la veceu fără pașaport verde spre maro și ca dacă ești prins ca ai mers ți se confisca materialul organic pentru analize, de către o trupa de experți în rahat globalist, iar persoana surprinsa la locul acțiunii este închisă forțat intr-o biblioteca ca să studieze legile karmei cu rahat verde. PS. Am aflat de ce purta Statul Securist îl Doare-n Cot de toate și de tot, jaca la Glasgow. A fost plătit de o firma de producătoare ca să facă reclama la greci intigente și s-au gândit ca numai discrepanta batatoare la ochi o poate face cunoscuta. Sloganul firmei: o jaca inteligenta pentru idiotii care ne conduc. Ps1. Sa nu uitam totuși de latura lgbtiqista a securității, USR, care după ieșirea de la guvernare a ajuns fata mare și abia așteaptă ca să fie tefelita de către putere prin șanțurile prostituției. Despre nationalii din partidul Liberal care au rămas fără izmene și acum încearcă ca sa-si facă unele la telecomanda cu cocaina.

  28. numai cuvinte de lauda și de Iuda. Am auzit una buna: cică Cocaina, Ciolacul bărbos și Io-Hades si-au făcut operație de schimbare de sex. Mânați de impulsul dragostei fata de vaccinare, si-au înlocuit organul zonei pubiana, cu o seringa de 25 cm. Toate bune și frumoase, dar nu-ntelegem de ce a recurs la acest gest și ravasita națiunii. O fi din cauza genunchilor?

  29. Inainte ca nu-i greu! Hienele liberale dupa ce au prins in falci hoitul Romaniei nu vor sa-l slabeasca din falci chiar cu pretul vietii! Citu cu ochii umezi stie ca daca scapa din gura ciolanul urmeaza sa se linga pe bot pentru vreo 20 de ani cu toata haita de hiene liberale. Banu sa iasa la comanda straina! Nu-i nimic, poporul roman a suportat cizma straina in toata istoria asa ca e obisnuit sa stranga din dinti! Javrele liberale propun ca, imbolnavitii sa-si plateasca spitalizarea dupa o viata de munca si contributie la sanatate! Unde sunt cele 60 de miliarde de euro Citule! La Soros/Johannis in pusculita? Nu poti sa-ti vinzi cele 120 milioane de doze comandate? Ce cacat turcesc cu apa rece contine vaccinul apa de ploaie de trebuie sa bagi in tine aceasta substanta toxica de vrteo 6 ori? Cine te recomanda repetentule cu ochii injectati sa conduci Romania?

  30. In Romania esuata componenta guvernului se joaca la roata norocului, smecherii vor castiga functii iar fraierii vor achita nota de plata. Popor de idioti!

  31. Atata tembelism si neamprostie ca la drogangiul asta , chiar n-am mai vazut ! Sa fii dat afara , prin motiune , plin de scuipati si pe mecla si pe haine si tu sa te propui din nou in aceeasi functie , este de nr.9 , de glumeti ! Cazul , patologic , trebuie neaparat studiat la fac. de medicina , de urgenta ! Mare-i gradina Ta Doamne si multi au mai sarit gardul in ea !

  32. Placuta suedeza cu „M*** PSD” nu mai este de actualitate. S-a inventat in timpul partidelor de golf placuta lucrului bine facut, „Danke PSD”

  33. @ omul care trece.. De ai cunoaște măcar in parte istoria nației tale ai știi povestea cu ”de voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Și evident in cunoștința neamului propriu școlit românește știe că-și poate permite orice. la fel știe că are un rasputyin la catedrala neamului prost , care-i suflă-n pânze,.. Și câte dovezi mai vrei să-ți dai seama că sunt de aceeași teapă, for,mați pe același calapod.. Polimea română care falsifică in draci certificate, alege pe cel care minte mai multe și mai frumos,.Deci evident de n-ar fi un ”János Bácsi”,. cu ce puii mei te-ai mândri, căci coate goale mațe fripte cum ești,. nici mâna intinsă nu o poți ține./

  34. Viol in grup, act repetat cu initiativa pnl, asociati cu udnr si in asteptare la rand psd, sustinuti de plavanul cu nesimtirea la purtator! Oare cat mai rezista Romania mama la atata agresivitate in forta si des repetata?! Citu se vrea primul la orice viol, posibil sa fie profesionist in activitate.

  35. Rotativa ! Am priceput , dar cine va arunca rahatul in rotativa s-a stabilit ?

  36. Creatura este la cheita.Trebuie sa faca ce-i zice zeus,indiferent de mijloace.

  37. Cand PNL a facut guvern cu USR au cerut si primit functia de premier pe baza principiului ca sunt partidul cel mai mare ca numar de parlamentari din coalitie. De ce acum acest primcipiu brusc nu mai este valabil? Pe ce latura obiectiva PNL cere ca acest guvern sa se formeze in jurul PNL? PSD are la ora asta cu vreo 50 de parlamentari in plus fata de PNL. Daca PSD fac greseala sa-l accepte pe Citu premier risca foarte mult. Prin mai, dupa ce a trecut iarna si s-au luat si unle masuri bune, Citu ii va zbura din guvern pe PSDisti si se va lauda cum a trecut el romanii prin iarna in ciuda „nemernicilor” PSDisti…Daca vor sa fie fraieri, adica prostii satului, atunci PSD accepta pe Citu premier si stupida pretentie ca un guvern sa se formeze in jurul PNL…Prost nu e ala care cere, ci ala care da.

  38. Staţi aşa şi aveţi răbdare că o să vedeţi chiar şi ce n-o văzut Londra! Câţu tocmai plimbă cu belciugul în nas ca pe un urs dansator PSD-ul, care i-a fost predat legat de banda celor patru care conduc cel mai mare partid din România din ordin! Johannis a fost hoţ şi a refuzat orice răspundere: partidele să hotărască. Dacă PSD-ul (şi nu aşa zişii săi conducători!) nu va mai răbda umilinţa la care îl supune Câţu şi se va retrage din combinaţie, cine oare va fi făcut de Johannis şi slugile sale interne respectiv şefii săi externi responsabil pentru că ar fi lăsat în aceste vremuri grele ţara fără guvern? PSD, cine alt? Dacă guvernul se face cu prim-ministru prin rotaţie, la început din PDL, când va veni rândul PSD-ului PNL şi Johannis îi vor arăta pisica şi vor sparge coaliţia, după ce, bineînţeles îşi vor fi făcut interesele cu mâna PSD. Pierzător: PSD, cine alt? Dacă guvernul se face cu prim-ministru PSD sau tehnocrat, la următoarele algeri PSD-ul va deconta toate mizeriile şi porcăriile liberale la care va fi fost părtaş fără a avea mijloace să se opună. Pierzător: PSD, cine alt? Şi uite-aşa, Geniul Sibiului va fi reuşit visul său de aur, să scoată adică PSD-ul din viaţa politică – şi încă cu mâna psdeilor Ciolacu, Grindeanu, Dâncu şi Pandele – banda celor patru!

  39. Cred ca în PNL a fost un concurs pentru îi alege pe cei mai prosti membrii și. evident, au fost aleși Câțu și Vâlceanu – cel din urmă a fost de departe pe primul loc. Și acești oameni să concureze pentru PM tarii!?Ce partid poate fi acest PNL? Săracul Ceaușescu, dacă ar auzi cine ajunge în locul lui Dăscălescu, s-ar duce repede înapoi.

  40. Singura dorință și aptitudine a românului e să fure,. și alege mereu pe acei tâlhari care-i permit,. Că or fi de stânga sau de dreapta, auriți sau de paie, nu contează,..”Cum vrea Domnu”.. și ”bogdaproste, doamneajută”,. in rest, las că merge ș-așa..De nu, mută șatra peste vre-un hotar..și e mai patriot ca niciodată,. de diaspora bre..

  41. Ii arde rau pe liberali astfel CA CAtu vrea sa fie premier in guvernarea Ventilator asa cum a definit ziaristul Valcu guvernarea prin rotatie. Intrebarea cine propoulseaza Ventilatorul? Se apuca Marele Alb sa dea la manivela ca la orele de fizica atunci cand preda despre frecare si electricitate?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.