(VIDEO) Cea mai frumoasă bătălie mentală, fizică și tactică

Arena Arthur Ashe a fost gazda a uneia dintre cele mai frumoase și dramatice confruntări din acest an. Un meci epic de cinci seturi între Rafael Nadal și Dominic Thiem, în care a învins cel care a fost mai puternic din punct de vedere mental, fizic și tactic.

Rafael Nadal îl învinge după o luptă dramatică pe Dominic Thiem în cinci seturi, în decisiv cu tie-break: 0-6 6-4 7-5 6-7 7-6, după patru ore și patruzeci de minute. Turneul US Open este singurul de Grand Slam care permite tie-break în setul decisiv, și probabil că este o idee bună.

A fost un meci în care l-am văzut pe Nadal deznădăjduit și preocupat după un prim set pierdut cu 0-6. Am văzut un Thiem mai proaspăt parcă decât adversarul său . A fost un meci de un dramatism particular în care Nadal, susținut din lojă de familia sa și de actorul Ben Stiller, a fost mai agresiv ca niciodată, cu lovituri frumoase de vole și chiar cu scheme de serviciu-vole. Pe de altă parte, Nadal, pe nedrept, este subestimat în privința voleului, deși este un jucător complet, care reușește să fie bun în orice bucățică a terenului de joc.

„Punct cu punct, meci cu meci“

În semifinale, Rafael Nadal se va întâlni cu Juan Martin del Potro, un jucător complet care îi dă replici extraordinare jucătorului spaniol.

Imediat după meci, Nadal a declarat: „A fot o luptă fenomenală. Condițiile au fost dificile. Umiditatea ridicată, startul meu a fost dificil. Am rămas în meci. În setul al patrulea am avut șanse pe care nu le-am valorificat. Am continuat să lupt. Imi pare rău sincer de Dominic. Este un băiat excepțional și este un prieten bun de al meu. I-am spus la sfârșit că îmi pare rău și că e bun si că e tânar și are timp să câștige turnee mari. Este un luptător. Are o tactică bună si este un jucător excepțional. După primul set mi-am zis trezește-te. Mă gândeam că trebuie să termin setul și să uit de el. Trebuia să rămân în meci și să merg mai departe. Am început să am ritm. Punct cu punct, meci cu meci, așa gândesc de fiecare dată“.

https://www.youtube.com/watch?v=uZg10HNBD3c

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.