(VIDEO) Putin anexează, UE sesizează. Ce face România?

Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine

De (R.C.)
(VIDEO) Putin anexează, UE sesizează. Ce face România?

Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine

UPDATE
Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că vineri a adoptat, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului European, o Declaraţie comună în care „respingem ferm şi condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson“.

„Astăzi, am adoptat, împreună cu ceilalţi membri ai Consiliului European, o Declaraţie comună în care respingem ferm şi condamnăm fără echivoc anexarea ilegală de către Rusia a regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. Uniunea Europeană, inclusiv România, nu recunoaşte şi nu va recunoaşte niciodată referendumurile ilegale orchestrate de Rusia, prin încălcarea gravă a independenţei, a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Ucrainei”, a scris Iohannis vineri, pe Twitter.

UPDATE

UE condamnă „anexarea ilegală” făcută de Rusia

UPDATE
Vladimir Putin a cerut Ucrainei ”să înceteze imediat ostilităţile” şi să revină la masa tratativelor.

‘Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele”, a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în ”război hibrid” împotriva Rusiei.

În schimb, el a acuzat Occidentul că doreşte să facă din Rusia o ”colonie”. ”Occidentul este gata de orice pentru a prezerva sistemul neocolonial care îi permite să paraziteze şi, în realitate, să jefuiască lumea întreagă. Ei vor să ne vadă ca pe o colonie”, a remarcat Putin, care crede că ”colapsul hegemoniei occidentale” a devenit ireversibil.

El a acuzat de asemenea puterile ”anglo-saxone” că sunt autoarele sabotajului de săptămâna aceasta asupra gazoductelor Nord Stream. ”Sancţiunile (împotriva Rusiei n.red) nu sunt suficiente pentru anglo-saxoni, au trecut la un sabotaj incredibil”, a susţinut liderul de la Kremlin. ”Organizând exploziile asupra gazoductelor internaţionale (…), ei au început de fapt să distrugă infrastructura energetică europeană”, a acuzat el în continuare.

UPDATE
Vladimir Putin a declarat că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare

UPDATE
Preşedintele i-a numit „eroi ai marii Rusii” pe toţi soldaţii şi ofiţerii ruşi care au murit de moarte curajoasă în timpul Operaţiunii Speciale din Ucraina şi a onorat memoria lor cu un moment de reculegere.

UPDATE Discursul preşedintelui rus a început cu o întârziere de 15 minute.

Vadimir Putin și liderii proruşi instalaţi de Moscova în cele patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie au semnat vineri după-amiază în cadrul unei ceremonii la Marele Palat al Kremlinului tratatele de alipire a acestora la Federaţia Rusă, în urma unor aşa-zise referendumuri desfăşurate în acele provincii.

Decizia lui Putin de a încorpora în teritoriul Rusiei cele patru regiuni ale Ucrainei înseamnă că Moscova va anexa zone ample din estul şi sudul ţării vecine, reprezentând circa 15% din întregul teritoriu ucrainean, notează Reuters.

Distribuie articolul pe:

40 comentarii

  1. Drone americane din Polonia au detonat conductele de gaz Nord Stream
           01/10/2022
           https://vk.com/id629036819?z=video629036819_456240048%2F2f8e9e87e4c74815a9%2Fpl_wall_629036819

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.