(VIDEO) Congresmeni americani, arestați la un protest

Şaptesprezece parlamentari americani, printre care vedeta stângii, Alexandria Ocasio-Cortez, au fost arestaţi marţi la Washington în urma…

De (I.R.)
(VIDEO) Congresmeni americani, arestați la un protest

Şaptesprezece parlamentari americani, printre care vedeta stângii, Alexandria Ocasio-Cortez, au fost arestaţi marţi la Washington în urma…

Şaptesprezece parlamentari americani, printre care vedeta stângii, Alexandria Ocasio-Cortez, au fost arestaţi marţi la Washington în urma unui protest în sprijinul dreptului la avort, a anunţat poliţia, transmite AFP.

„Am arestat în total 35 de persoane”, printre care „17 membri ai Congresului”, pentru că, după trei avertismente, „unii dintre manifestanţi au refuzat să părăsească strada” situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, a scris pe Twitter poliţia Capitoliului.

Aleasa democrată Ilhan Omar a scris pe reţeaua socială că a fost arestată în cursul unei „acţiuni de nesupunere civilă”. „Voi face tot ce pot pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la atacul vizând drepturile noastre reproductive”, a adăugat cea care este membră a aripii de stânga a Partidului Democrat, precum Alexandria Ocasio-Cortez.

Un videoclip postat pe contul de Twitter al acesteia din urma o arată escortată de un poliţist în afara străzii care trece prin faţa sediului Curţii Supreme.

Curtea a dinamitat la sfârşitul lui iunie dreptul constituţional la avort în Statele Unite, restituind fiecărui stat dreptul de a-l interzice şi provocând un tsunami politic.

Democraţii şi preşedintele Joe Biden încearcă să-şi mobilizeze electoratul în jurul acestei probleme, în vederea alegerilor de la jumătatea mandatului prevăzute în noiembrie.

Potrivit site-ului american Axios, cei 17 parlamentari arestaţi, membri ai Camerei Reprezentanţilor, sunt toţi democraţi şi în principal femei.

Pe aceeaşi stradă, în inima capitalei federale şi situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, mii de persoane s-au adunat în orele şi zilele următoare deciziei istorice a Înaltei Curţi, de la 24 iunie, pentru a protesta faţă de un istoric ”un mare pas înapoi”.

 

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. Circ și… gramatică! Manipularea a scăpat! Iarăși /din nou/ca de obicei? Ufff! Caniculă mare, „Mon Cher Drăguță!”

  2. Trecand peste problemele pe care le aveti,voi,forumistilor, cu limba si istoria,ia sa va vad daca unul a observat ca „arestatii” isi pun mainile la spate ca si cum ar avea catuse…nu asa se face arestul pe aici.

  3. Sa ma cheme Cortez (probabil cu vreun stra-strabunic cu prenumele Hernan, adica cel care a masacrat populatia indigena azteca in Mexic !) si sa mai fiu si „progresista”, adica baietii si fetele alea care fac scandal si darima statuile colonialistilor, pur si simplu mi-as pune latul de git !

  4. Cand e sa omoare copii li se trezeste vigilenta in erectie maxima: Corpul meu, alegerea mea.
    Cand e sa te injecteze Faucci si Gates se schimba placa: Corpul meu apartine OMS, WHO si WEF.
    Hai syktyr!

  5. Am inteles … deci la matale, la spart de bancomate prin GB sau la cersit pe Fifth Avenue, merge si „congresmeni”, ba chiar si „tenismena X” … Hai, „zap”-eaza, adica mai pe romaneste (limba la fel de cunoscuta precum sanscrita pentru matale) fa pasi !

  6. …ca si cum e acelasi lucru sa fii arestat in SUA in calitate de simplu cetatean, sau de membru al Congresului…Democratie, democratie, dar cine se va atinge de vreun fir de par din capul vreunui congressman in inchisoare?

  7. Ein prost, și cum citești artistule in gramatici, congresman-ii ăștia ai tăi? Hai bagă fonitizarea !

  8. Aoleooo! Ce i-o fi apucat pă jăndarii dă la America să aresteze pă parlamentarii lu’ șefu? E total neistruiți, bre.
    Ascundeți, frate, articolu’ ăsta că dacă îl cetește șefii lu’ jăndarii românezi, iar s-apucă să dea cu lacrimogene d-elea care șchimbă adeneu’ la protestatarii pașnici.

  9. Marine, a avut împotrivă generalii profesioniști în pierderea războaielor și în câștigarea parandărătului pe contracte cu industria de armament și altele, „noi care avem pistoale” vorba unui dobitoc galonat .Zicea un geal bătrân pe interbelic că armata SUA are afaceri care l-ar face pe Capone să roșească de rușine.Ce te face să crezi că s-a schimbat ceva? Armamentul care trebuia pierdut și înlocuit pe vremea lui Trump l-a făcut cadou Bideu la mullahi în Afganistan.Capisci?

  10. … eine Frau, ein Avort … Cel mai nasol e ca, daca priviti lista cu cei bagati la beci, l-au arestat si pe Escobar, ba pina si pe Pressley !! De Bush ce sa mai vorbesc ? Probabil ca, la pensie fiind, iar s-a imbatat si a iesit pe strada sa faca scandal ! (ps : daca pot sa-mi permit o observatie, „congresmeni” e cam in „engleza de plaja” … cred ca mai curind „congresman-i” …)

  11. circ sorosh. ma intreb cum de a cceptat Trump sa plece de la putere? a fost un Presedinte cu mult inaintea lui care nu a dat inapoi presiuilor „finantistilor” zionisti de la acea vreme. sunt cu totii aceiasi mizerie. toti sunt asezati pe functii in jocul „baiatu’ bun / baiatu’ rau” cu un singur scop: inregimentarea omenirii in lagarul digital cod qr chinezesc, control absurd impotriva vietii si libertatilor. iaca nenea asta – ZIONIST – mana dreapta a lui shjghean ne spune ca in #NOUL NORMAL NU MAI TREBUIE SA GANDIM, PENTRU CA O FACE GUVERNUL PENTRU NOI! chiar nu pricepeti ca DACA NU VEI DEVENI CRIMINALI CA EI, CALCAND TOTUL IN PICIOARE PENTRU PUTERE, VEI FI AMPRENTAT CA SI SCLAV?
    „doctor” youwal harari despre hack-uirea liberului arbitru al oamenilor si inregimentarea in lagarul digital care pregateste paaas-cu-paaas: oamenii sunt ANIMALE HACK-UIBILE!
    https://www.youtube.com/watch?v=QuL3wlodJC8

  12. Asa, asa ! … „Bagati site-ul de cultura in duba !” Si pe teleormaneanca asta din Alexandria si pe cealalta fufa, Ilhan Omar Hayssam ! Curat neconstitutional, da’ umflati-le !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.