(VIDEO) Confirmat – Crucişătorul de rachete Moskva s-a scufundat

Între timp, au apărut primele imagini cu explozia și incendiul de pe nava-amiral a rușilor

De (G.Z.)
(VIDEO) Confirmat – Crucişătorul de rachete Moskva s-a scufundat

Între timp, au apărut primele imagini cu explozia și incendiul de pe nava-amiral a rușilor

Crucişătorul Moskva, nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, s-a scufundat, a anunţat joi seară Ministerul rus al Apărării, notează AFP.

„În cursul operaţiunii de remorcare a crucişătorului Moskva spre portul de destinaţie, nava şi-a pierdut stabilitatea din cauza deteriorării carenei suferite într-un incendiu de la detonarea de muniţie. În condiţii de mare agitată, nava s-a scufundat”, a transmis ministerul, citat de agenţia de stat TASS.

Între timp, au apărut primele imagini cu explozia și incendiul de pe nava-amiral a rușilor, pe care forțele ucrainene spun că au atacat-o, în timp ce rușii vorbesc de o deflagrație la bordul crucișătorului fără a preciza cauzele.

Ministerul rus al apărării a spus anterior că crucișătorul Moskva nu s-a scufundat, incendiul a fost pus sub control iar nava va fi remorcată în port. De asemenea, preciza că exploziile de muniție au fost oprite, iar principalele sisteme de rachete nu au fost avariate.

Pe de altă parte, Armata Ucrainei a transmis că nava a suferit daune semnificative. Crucișătorul a început să se scufunde după incendiu, muniția de pe el a explodat, potrivit sursei citate.

Cea mai importantă navă din flota rusă a Mării Negre, crucişătorul de rachete Moskva, a fost grav avariată după ce muniţia de la bord a explodat, a anunțat joi agenţia Interfax, citând Ministerul rus al Apărării, transmite Reuters.

Conform sursei citate, toţi membrii echipajul au fost evacuaţi şi este investigată cauza incendiului.

„În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată”, dar „echipajul a fost evacuat în totalitate”, a informat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.

Moskva era înarmat cu 16 rachete de croazieră anti-navă „Vulkan” cu o rază de acțiune de cel puțin 700 km, conform agențiilor de presă rusești. Nava de 12.500 de tone avea de obicei un echipaj de aproximativ 500 de membri și a participat la războiul din Siria.

Crucişătorul Moskva, ce avea o lungime de peste 180 de metri, a fost lansat în 1979 şi şi-a început misiunile în 1983.

Potrivit relatărilor din presa ucraineană, nava a fost implicată în cucerirea Insulei Şerpilor, în urmă cu câteva săptămâni.

Ucrainenii spun că au atacat crucișătorul

Un atac cu rachete a provocat un incendiu la bordul crucişătorului rus Moskva, au anunţat autorităţile ucrainene miercuri seară, transmite AFP.

„Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au cauzat pagube semnificative acestei nave ruseşti”, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Odesa, Maxim Marcenko.

„A fost confirmat faptul că crucișătorul de rachete Moskva a mers astăzi exact acolo unde soldații de frontieră de pe Insula Șerpilor i-au spus să meargă (la dracu – nr.)”, a afirmat el într-o postare online

Un consilier al preşedintelui ucrainean, Oleksii Arestovici, a confirmat pe Youtube atacurile ucrainene asupra navei, fără a indica, la rândul său, poziţia acesteia.

„Arde intens. Acum. Şi cu această mare agitată, este imposibil să ştim când vor putea primi ajutor”, a spus el, asigurând că la bord se aflau cei „510 membri ai echipajului”.

Luna trecută, Ucraina a anunțat că a distrus o mare navă rusă de sprijin pentru debarcare, Orsk, în Marea Azov, mai mică, la nord-est de Marea Neagră.

Distribuie articolul pe:

91 comentarii

  1. @gelu: In acel comunicat, nu se specifica nationalitatea victimelor. Mai mult de atit, conflictul din Dombas a fost inceput de rusi, sub pretexte discutabile, asa cum l-au inceput si pe cel de pe Nistru. Rusii sint cei care stimuleaza separatismul, profitind de transferurile de populatii pe care le-au facut pe timpul Imperiului, tarist si bolsevic. Cifra de 14 mii de rusi ucisi in Dombas este, evident, fantezista. Daca ar fi fost asa, Ucraina nu ar mai beneficia de sprijinul international pe care il are azi. Rusia vrea sa-si refaca imperiul si pentrua asta una dintre arme este minciuna, propaganda desantata, ceea ce faci si tu.

  2. @Adrian/Da mai, pentru tine numai propaganda amerloca e adevarata. In rest ce sustine partea adversa e o minciuna. Dormi linistit cu propaganda ta amerloca ca dormi bine. Nasol o sa fie cand o sa te trezesti la realitate. Daca vei putea vreodata sa te trezesti la realitate? De la începutul războiului din Donbas au fost ucise 9.640 de persoane, iar rănite 22.431, inclusiv civili, militari și membri ai grupărilor armate, arata ultimele date ale Biroului de Informare al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, a declarat șeful misiunii de monitorizare a Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile omului în Ucraina, Fiona Frazer, transmite LІGA.net.

    „De la începutul conflictului militar, în 2014, până la 15 septembrie 2016, ONU a înregistrat 32.071 de victime din rândul civililor, soldaților ucraineni și membri ai grupărilor armate ilegale, din care 9.640 de persoane au fost ucise și 22.431 de persoane au fost rănite”, – a spus reprezentantul ONU.”

  3. @gelu: nu stiu de unde ai scos tu 14000 etnici rusi omorati in Donbas ca numai tu si propaganda rusa sustineti asa ceva. Ca au murit oameni din 2014 si pana acum in luptele din estul Ucrainei, de acord. Au murit de ambele parti. Si nu uita sustinerea militara pe care Rusia le-a acordat-o de la bun inceput. Plus cazacii si cecenii care au luptat alaturi de separatisti. Si faptul ca nu a reusit nimeni sa ii traga la raspundere pentru doborarea zborului MH17 din 2014. Te rog nu spune ca a fost doborat de ucraineni cand se stie sigur ca au fost separatistii. Si poti sa spui cine mama naibi mai este si Binderberg ca nu a auzit nimeni de el pana acum? Si inca un lucru. De ce nu ii pot iubi ucrainienii pe rusi: de Holodomor ai auzit?

  4. In primul rand nu trebuia sa-i omoare pe cei 14 mii de etnici rusi in Donbas. Iar acum trebuia sa se predea. Si trebuia s-o faca inca inainte de inceperea ostilitatilor. Era singura solutie ca Ucraina sa mai existe in granitele actuale. Daca ucrainienii nu s-au prins ca Amerlocia va lupta cu rusii pana la ultimul ucrainian inseamna ca sunt o natie de prosti? Asa vor muri ca prostii pentru gasca de khazeri ce conduce Ucraiana. Datoria Externa de 100 miliarde euro a fost cumparata de Binderberg asa ca oricum Ucraina era in galeata si nu mai avea nevoie si de un razboi la ea in batatura. Dar unde nu-i minte nici Dumnezeu nu cere.

  5. @gelu: tu ce ai fi vrut sa faca ucrainienii? sa stea sluj in fata rusilor sa isi vada tara distrusa si sa nu riposteze? Deja au ripostat cam tarziu. Ucrainienii trebuie sa se concentreze pe distrugerea infrastructurii militare ruse macar in zona de granita. Rusii au un tupeu nemaipomenit: dupa ce le-au distrus jumatate de tara au fortat sa plece in bejenie milioane de oameni au pretentia ca ucrainienii sa nu riposteze! Din cate se vede, singurii care vorbesc de escaladare si al treilea razboi mondial sunt rusii.

  6. „O cunoscută prezentatoare de la principala televiziune rusă de stat a vorbit vineri despre Al Treilea Război Mondial, scrie presa britanică.

    Pe postul Russia-1, prezentatoarea Olga Skabeyeva, catalogată în Vest ca fiind una din purtătoarele de mesaje ale Kremlinului, le-a spus telespectatorilor despre conflictul din Ucraina: „Escaladarea care s-a produs poate fi numită Al Treilea Război Mondial. Fără niciun fel de dubiu”.

    „Noi luptăm acum cu siguranță împotriva infrastructurii NATO, dacă nu chiar împotriva NATO”, a adăugat prezentatoarea de la televiziunea de stat Russia-1.

    La un alt post de stat rus, prezentatoarea Olesya Loseva a spus că Occidentul consideră că „Rusia este o țară care nu merită să fie pe harta lumii și că toți rușii ar trebui să fie eliminați de pe fața pâmântului”.

    Afirmațiile au fost făcute la posturile ruse de știri după scufundarea crucișătorului ‘Moskva’, cea mai importantă navă de luptă a Rusiei în Marea Neagră.”

  7. @Anonim: Eu vorbesc de nave aflate deja in Marea Neagra: Fregatele Makarov, Essen, Grigorovich, nave de patrulare (Bykov, Rogacev, Derzhavin) distrugatorul Smetlivy si altele, toate echipate cu sisteme de lansare rachete Kalibr. Deasemena unele submarine – nu se stie cate sunt acum in Marea Neagra pentru ca au obiceiul de intra in imersiune fara sa ii anunte pe turci – au capabilitati de lansare rachete nava-sol. Scufundarea Moskva are mai mult rol de suport moral pentru ca nu era echipata cu rachete nava-sol numai nava-nava si nava-aer. Dar e un inceput. Le doresc sa repete experienta si pe alte nave.

  8. @Pentru@gelu/Da bai frunza de barabula uscata. Tocmai ca ma ingrijoreaza doresc sa nu fim atrasi in acest razboi. Dar #rezistii si idotii din servicii secrete tradatori nu se prind de treaba asta. Ce treaba are NATO. USA, UE si Romania cu Ucraina? Nici una daca incepe razboiul ne vor lovi primii. Nu bai ramolitul de la WDC si khazerii ce conduc Deep State-ul acolo si-n Ucraina sufla a moarte.

  9. Hai ca se ingroasa gluma!!! Am mierlit-o ca tara si poppr daca informatia asta e adevarata. „”„Un grup secret de monitorizare al NATO, format din oficiali ai unei companii militare private românești, a început să lucreze la Odesa”, relatează presa. Așadar, românii ajută regimul nazist kievean instalat la Odesa, la fel cum forțele armate ale României au ajutat forțele germane să ocupe Odesa în 1943. Se pare că cineva nu a învățat din istorie”, se arată în mesajul postat pe Twitter de Ambasada Rusiei în Africa de Sud.

    „Presa” la care face referire mesajul postat în seara zilei de joi, 14 aprilie, este reprezentată de câteva site-uri cu audiență scăzută, care au preluat o informație difuzată de RIA Novosti, agenție de presă rusă controlată de stat, al cărei site este interzis pe teritoriul UE.

    Informația apărută pe aceste portaluri, precum site-ul indian de știri RepublicWorld, este că angajați români ai unei presupuse companii militare pe nume Nordstarsupport Group lucrează în Odesa, unde operează echipament capabil să determine cu precizie ridicată locul în care se află orice navă din Marea Neagră, pe o rază de 200 de kilometri.”

  10. @gelu?Dacă pe tine nu te înspăimântă situația de la granița,ori ești prost,ori dus cu ,capu.Nu m ai sufla n panza lu Putin,sufli a moarte.Domnu să fie cu tine.

  11. @Român/Ca Dumnezeu sa fie acum alaturi de ucrainieni trebuie ca ucrainienilor sa le iasa Satana din cap. Satana care i-a pus sa omoare 14 mii de etnici rusii in Donbas, sa dezvolte arme biologice in cele 31 de laboratoare Bio-virusologice finantate de Departamentul de Stat Amerloc si sa se dezica de cei ce alimentau turistii pedofili occdientali veniti la desfatari pruncesti in Ucraina. Si bineinteles sa se dezica si de clica lui Zelinsky pe care au votat-o cu ambele maini. Cam grele munci pentru ucrainienii pupatori de structuri occidentale. Si daca nu e pocainta, nu e nici indurare si iertare de la Sfantul Bunul Dumnezeu.

  12. Atâtea vorbe,discuții contradictorii fără rost,mă cutremur.Nu subestimați nici o data pe nebun.Dumnezeu să fie alaturi de UCRAINIENI,nu ma și pentru faptul că nu trebuia Putin sa meargă peste ei sa decimeze civili,fara nici un ,motiv.Slava Ucrainei.Dum nu ezeu cu ei,amin?

  13. FRAȚÂLOR.,NU SUBESTIMAȚI,NEBUNU,NICI O DATĂ.ȚINEȚI MINTE.ÎN REST,CINSTE MILITARILOR UCRAINIENI.DOAMNE AJUTĂ LA E.ORI CUM,PE MINE MĂ APUCĂ GROAZA ,DCĂ.,SITUAȚIA ESCALADEAZĂ.IN REST PENTRU UCRAINIENI,DUMNEZEU CU EI.AMIN?

  14. p.s. Întâmplător, intrigat fiind de „aglomerația” de pe cerul Patriei oilor, luasem în 10 aprilie screenshot-uri după flightradar.
    Ei bine, atunci erau simultan în aer, în zona estică a Mioriței, următoarele aeronave, toate USAF:

    De observație -supraveghere:

    Forte11 – drona Northrop Grummann RQ4B Global Hawk
    Nato11 – Boeing E-3A Sentry ( un AWACS)
    Homer71 – Boeing RC-135W Rivet Joint

    Iar altele 2 fiind de realimentare în aer:

    Lager272 – Boeing KC-135R Stratotanker
    Ncho221 – McDonnell Douglas KC-10A Extender.

    Așadar, cum nu cred că AWACS-ul și Forte11 mă supravegheau pe mine când puneam popșoi și barabule în grădină, tot așa nu cred că ukranii au lovit crucișătorul.
    Ukranii sunt buni doar la MINCIUNI sfruntate, de genul babei care a doborât o dronă aruncând în ea cu un borcan de murături.
    În cazul crucișătorului Moskva, cred că au imitat-o pe babă și au azvârlit cu un butoi plin cu varză murată!

  15. De acord că a fost construită de ukrani la Mariupol. Însă nava a trecut prin câteva reprize de modernizare.
    Îmi mențin opinia că ukranii nu sunt în stare să producă efecte devastatoare asupra unui crucișător dotat cu atâtea sisteme antiaeriene. Ei excelează doar la capitolul mitomanie propagandistică.
    Cred că trebuie să căutăm explicația undeva mai la … afundul problemei.

  16. Daca o racheta loveste o nava, de regula, produce o explozie. De aici incendiul de care zic autoritatile ruse. Exista 2 variante:
    1) nava a fost lovita de rachete Neptun si atunci inseamna ca acestea sunt superioare sistemului defensiv al navei.
    2) la nava a izbucnit accidental un incendiu care a dus la pierdera navei ceea ce, dupa cum bine a evidentiat „Anonim”, arata gradul de pregatire al trupetilor rusnaci.
    In cazul unor astfel de incidente pierderea de vieti este inevitabila dar faptul ca rusii nu sufla o vorba despre pierderile de vieti omenesti nu ar trebui sa ne mire avand in vedere „transparenta” proverbiala de care dau dovada.
    Rachetele Neptun zboara la altitudini foarte mici (30 metri) iar in zborul terminal spre tinta coboara foarte aproape de nivelul apei (3-10 metri) ceea ce le face foarte greu de depistat.
    Lovirea si scufundarea crucisatorului Moskva este o lovitura de imagine. Din pacate Rusia mai are 15 nave purtatoare de rachete plus submarine capabile de lansare de rachete care vor putea lovi in continuare Ucraina numai ca o vor face de la distante mai mari.

  17. @Edelweiss
    Nava a fost construită în Ucraina, știau ucrainenii fiecare șurub, și trebuia sa fie upgradata in 2015 dar au dispărut banii.
    Rachetele Neptun au fost date în folosință în 2021 și sunt de fapt upgrade vestic, au fost ținute la secret până au lovit Moskva, se întreba lumea daca de fapt exista…
    Crucișătorul asta a fost super nava, probabil a fost bruiat de echipament NATO și ucrainenii doar i-au dat lovitura de gratie.

  18. N-a fost nici un atac ukran. A fost neglijenta pur si simplu. Se pare ca unor marinari rusi nu le-a ajuns mancarea si s-au apucat sa-si gateasca singuri. Rezultatul- scufundarea navei amiral. Idioti se gesesc peste tot, nu numai la americani.

  19. Intr-o data de 6 ucrainienii au lovit Moscova plutitoare, intr-o data de 9 va fi raspunsul rusilor pentru aceasta pierdere.

  20. In Suedia un politician foarte inteligent, din Noua Dreapta a ars un Coran, la un miting electoral. Urmarea cateva masini de politie au fost distruse iar ofiterii de politie ucisi. Suedezii spun doar ca cativa ofiteri de politie sunt internati in spital. Nu recunosc public uciderea ofiterilor de politie. Se pare ca Suedia se distruge singura pe mana celor din Noua Dreapta.

  21. ”We all live in a hidden submarine” (sau datul cu ghiocul)

    Oare care este numele și din ce clasă o fi US submarinul ce-și face hachițele prin Marea Neagră?

    (că circarii de ukrani în nici un caz nu sunt în stare să lovească un crucișător cu atât de multe și de sofisticate sisteme antiaeriene *. Ei știu doar mangleală, vrăjeală, abureală și tromboane triumfalist-mediatice.
    Să nu mai pomenim de scufundarea destul de rapidă a crucișătorului rusesc, semn cert de lovituri în carenă sub linia de plutire. De asemenea, sună bizar lipsa oricăror victime în rândul echipajului. O lovitură sau mai multe, venite de sus sau din lateral, deasupra linei d eplutire, cu certitudine că AR FI PRODUS VICTIME !!!).
    ––

    * „Dacă rachetele ar fi fost detectate de către crucișătorul Moskva, acesta ar fi avut în teorie cu ce să răspundă: Moskva operează de la bordul său un sistem de rachete anti-aeriene echivalentul unui S-300 navalizat (SA-N-4 Grumble). La bord Moskva practic ar fi avut 64 de interceptoare S-300F.

    În plus, nava de război mai dispunea și de apărarea antiaeriană pe rază scurtă cu sisteme Osa (2×20 de rachete), dar și apărare la foarte mică apropiere de tipul CIWS cu tunuri AK-630M (6 astfel de tunuri).

    În teorie, nava rusească ar fi fost printre cele mai capabile pe partea de apărare antiaeriană și ar fi dispus de suficiente contramăsuri împotriva unor rachete mari, relativ încete și care folosesc și tehnologia radar (ușor de detectat) pentru ghidare” (HotNews)

    „The cruiser was equipped with a triple-tiered air defence system that if operated properly should have given it three opportunities to defend itself from a Neptune missile attack.” (wikipedia – Russian cruiser Moskva)

  22. vorba cuiva, o scot la supravata cecenii lui Kadyrov ca sa o expuna la parada victoriei de 9 mai. Moskva mandria flotei sovietice s-a scufundat din cauza „marii furtunoase” – exact ca in filmele cu prosti in care armata lui Putin e actor colectiv principal.
    vai de steaua lor rosie

  23. Se poate sa mai fie opium din Afganistan, ca Votcaroiu este inca in cartzi. Felicitari Ukariniei ca au aratat ca shtiu sa lupte!
    Noi romanii sub comunishtii ,Legionarii Roshii ai chibutzului PCR, nu aveam voie sa ne lauda-m ca in WW2 a fost distrusa inca cea mai cea Amirl, a flotei Marii Slave Ruassia, tot o MSKVA, de au ajuns sa dea in dodii, ca nu ami shtiu cum s-a scufundat mareatza flota Rusa la atakul Costantzei. Este inca acolo, asha ca nu pot lansa minciunele precum Katynel sau avionul Polonez cazut la ordinul KGB-is scris pe fruntea lui Krakanel cel Putinel, Pitzikaniea atomica! Cred ca avem o lupta Idiologica a tov Pomponel Ilici cu kay verzi pe peretzi, gen Nostra damus cu ka laba lui, ca din Victorie in Vicotrie pina la Solutzia Finala, mai ales ca acum in lipsa de Colonishti, s-a dat Liber ca oricine poate fi Alles Bulla es. Viitorul este din ceruri Divine, shi chiar daca allo! gennile par la cirma, asha cum a fost sub Hitlerica a lor, situtzia va scapa de sub cotrol. Sa ne mai aminti-m ca in trecut, un general Ukrainian la exercitzii, a ordonat avionul sa fie doborait, zburind spre Moskova din Tzara sfinta, ce s-a intimplat, nimeni comentind ca la avionul Malayesian. Imbirlingalea asta internatzionala este ca la Bancile unde goimyy vor trebui sa plateasca >. S-ar putea ca shi hirtia se va scumpi asa mult, ca tiparirea Boului de Aur in moarte clinica sa fie o pakoste.
    O zi buna.
    Con
    P.S. Evreii care furat gentzile ofitzerilor germani ca la Yashii lor, shi semnaliza-au avioanele bolshevice unde sa atace, ar trebui sa faca Mea Culpa si sa nu mai faca propaganda gen col .5 WiSSel impostorul.A fost un Antonescu ce i-a aparat shi le aferit Solutzia Unika de salvare din Europa de la cheremul lui Hitler.

  24. Acum inteleg ecuatia [24+x=29!]

    hahaha … e vorba de rezultatul alegerilor din Franta ca posibil declansator al WW3 !

    Mishteaux … e … mai mult decat comic :))))))))))) :D !

  25. „Babuinul? spune:
    15 APRILIE 2022 LA 8:28
    @Mishteaux – le vezi si tu lucrurile mai la adincime decit multi altii… pup? ?”

    Glumesc cu multe … fac misto ! :D
    :*
    Insa faza cu IQ>145 desi pare mai comic-absurda-nacisist-alutolaudativa decat toate strambele mele
    … e paradoxal adevarata ! ;)
    (desi e, cu siguranta, greu de observat in noianul palavrelor … :D !)

    :)

  26. „gelu spune:
    15 APRILIE 2022 LA 8:04
    @mishteua3/Deci ramane cum am stabilit, dupa Sfantul Paste va incepe bubuiala NATO-Rusia pe fata cu armament clasic iar dupa 20 Iulie a.c. se va apasa pe butonul rosul tactic nuclear….”

    Mi-ar face placere sa te pot contrazice !

    NU POT !

    :(

    [dar nici nu pot sustine , cel mult/putin emotional, asta !]

  27. „Sper sa intreprinda „colateralitati” impotrica USA-ei … pentru ca de fapt ei acolo impotriva NATO (adica USA) se bat !”

    in sensul colateralitati = sa se implice cibernetic in supraveghierea la democratie a alegerilor „democratice” din Franta
    nu sa de-a cu barad-n aliatii USA (printre care suntem si noi)

    de ce i-ar place sa nu devina pasivi :) ?

    pantru ca o lume UNIPOLARA ar fi o lume IMPERIALA cu COLONII si asta e plicticos si nefericit !

    :D

    pup

  28. Stati linistiti, Le Pen nu castiga, pt ca Bakonsky il va invata pe Macron cum sa organizeze alegerile din teritoriile de peste mari (diaspora franceza). Iar Clotilda impreuna cu echipele din subpordinea binomului Barna/Ciolos va face treaba profesionista in Romania.

  29. Crucisetorul Moskva nu s-a scufundat cum minte presa americana,a fost inaintat la gradul de submarin,cum ne spune Pravda!

  30. ce e CLAR observabil din asta
    probabil un HINT americanilor si francezilor cu portavioanele lor
    e ca :

    – e foarte usor …ca cu … cateva rachete sa distrugi PORATVIOANE SI nave de razboi ( RME unui timp demult apus ….viitorul e al armelor satelitare si submarinelor invizibile … al RACHETELOR strategice si tactice mobile invizibile si prin atrape mobile greu de localizat si naihilat in timp util … contra infanterie armele THERMOBARICE …etc )

    RAZBOAIELE viitorului … pentru a UCIDE (deloc ironic zis, razboiale taman scopul asta-l au UCIDEREA nu mangaierea adversarului :D) trebuie … mereu intermitent aduse la nivelul de OPTIMAL-in-DISTRUGERI al timpului istoric !

    :)

  31. [24+x=29!]

    Vom avea un razboi NUCLEAR in exact –PUNCTUAL 29 April (eu nu fac glume ca CIA cu al lor 16 februarie … e prea solemn ce-i in cauza, insasi existenta LUMII cum o cunoastem, sa fac GLUME pe tema :) ) sau nu vom avea NUCLEAR !
    ;)
    :D

  32. @mishteua3/Deci ramane cum am stabilit, dupa Sfantul Paste va incepe bubuiala NATO-Rusia pe fata cu armament clasic iar dupa 20 Iulie a.c. se va apasa pe butonul rosul tactic nuclear. Dupa care se va trece la cele grele. Finlanda, Suedia, Letonia, Turcia, Germania vor fi lovite. Romania va scapa daca nu se va baga, ceea ce nu cred ca va sta deoparte cu asasinii si tradatorii ce conduc acum tara. Numai daca nu face Sfantul Dumnezeu o minune sa-i arda cu foc de pucioasa pe toti tradatorii din fruntea statului roman care vor sa ne bage in razboi cu rusii. Rusii sunt porniti rau nu pe nava care s-a scufundat ci pe faptul ca-n Ucriana amerlocii impreuna cu ucrainienii au deezvoltat arme bilogice care daca Rusia nu ataca Ucraina erau imprastiate asupra teritoriului ei. Existau si sute de drone speciale care sa imprastie aerosolii patogeni in atmosfera. De aceea va fi groasa rau de tot. Toate tarile bagate in acest proiect o vor fi lovite rau de tot. Nava a fost lasata sa se scufunde pentru a-i coaliza si mai mult pe rusii. Rusii joaca sah cu NATO.

  33. nu e exclus ca francezii (bancherii lor :D) sa fie subterna impreuna cu nemtii dispusim la o rocada impotiva USA in Europa :D
    De ce spun asta ?

    Pentru ca francezii au fost obligati de americani sa renunte acum ani sa vanda CU PROFIT niste nave rusilor si au fost dupa ce-au acceptat sa renunte la PROFIT sa trasi pe sfoara de americanii care lea-u sflat („cutit in spate”) contractul deja semnat pe submarine cu australienii
    Nemtii-s foarte ofensati ca americanii i-au taiat la taietzel (NORDSTREAM2) prin care castigau sute de miliarde anual (ganditiv-a ca doar cu NORDSTREAM 1 rusii castiga 1 miliard pe zi …cat ar fi castigat impreuna WIN-WIN rusii cu nemtii vanzand prin NORDSTREAM2 intregii EUROPE =)

    Francezii „au o boala pe englezi” care la randul lor sunt disperati ca-s in afara UE si ca sunt vamuiti pe toate afaceriele cu toate tarile UE … :D

    USA si GB… au toate motivele sa incerce o realegere a lui MACRON si nemti + francezii + rusii au toate motivele …CAPITALIST PROFITUALE sa castige Le Pen …

    24 (24+x=29! ) are un sens special … in 29 April va cadea prima NUCLEARA tactica (predictie de viitor !)

    DACA

    MACRON va castiga in Franta ! E inevitabil !
    e punctul culminant inspre care STRANIA istorie a ultimilor 5 ani a tins ! :)

  34. Rusii, in infatuarea lor prosteasca, nu isi dau seama ca e mai de bun simt sa accepti o pierdere in lupta decit una in urma unui accident. Pierderile in lupta sint inevitabile dar un accident arata precara competenta a echipajului navei, nu alta decit nava amiral.

  35. La cat armament antiaerian era la bord, nu cred că nava a fost lovita de vreo rachetă. In plus, crucișătorul nu era singur pe mare, este însoțit de multe alte nave care are armament antiaerian. Mai probabil a explodat muniția de la bord de s-a scufundat o asemenea nava. Probabil a fost un sabotaj la bord!

  36. O lumanare aprinsa in saptamana mare a pastelui catolic si lutheran pentru ramasa epava ciuruita scugundata care i-a distrus creierul marelui criminal dupa anul 2.000. Fie-i apa usoara la patrundere interioara pentru ruginire.

  37. Ce-au căutat acolo? La ce le-a trebuit războiul ăsta? Aveau Crimeea, controlau Donbas. Dacă în Donbas erau conflicte de ce n-au insistat pe lângă toate organismele internaționale? I-au lăsat să se bată acolo c- a să aibe timp să se pregătească de război?

  38. Ce mi-e clar ca independent neutru e ca …RUSII daca se dau batuti incheie o epoca …si ca …americanii daca nu ataca pierd definitiv suprematia militara mondiala !

    WW3 urmeaza sigur …si … nu mai departe decat …POIMAINE !
    Nu e de GLUMA … pentru ca vor muri MILIOANE de oameni foarte rapid ! NUCLEARELE nu se compara cu razboiul classic !
    Rusii pot la fel de bine ca americanii in Japonia, nuclear, face abstractie de morala daca se vad indreptatiti !

    Va fi de jaleee ! :(

    TOTUSI desi rusii si-au deja construit o explicatie pentru folosirea NUCLEARELOR pentru propriul popor … justificand ca pot pierde razboiul si ca existenta statului rus e in acuta disputa
    o victorie a lui Le Pen in Franta … ar putea amana sau chiar evita razboiul NUCLEAR …daca insa castiga (cu nabadai si contestat) MACRON
    rusii sunt obligati strategic …mai ales dupa declaratiile Finlandei, Suediei si Marii Britanii sa loveasca NUCLEAR !

    SPUNEAM ca vreu sa ajut ROMANIA cu un avertisment gratuit . O fac cu placere !
    ____________
    Daca Le Pene castiga-n Franta …nu trebuie sa ne facem griji in privinta rusilor
    Daca MACRON (chiar eventual „pe bune”) castiga in FRANTA un RAZBOI iminamente ATOMIC e de doar o chestie de SAPATAMANI !
    ___________

    Ce spun nu-s vrajeli sau vorbe-n vant ci rationamente odata facaute la indemna oricui de verificat !
    Nu e propaganda si nu justifica MORAL ceva sau altceva … nu tin nici partea rusilor nici partea americanilor ci partea roamanilor …si nu le dau sfaturi niciunuia ce sa fac si cu cine sa se alieze ! Fiecare face ce e obligat de antecedente sa faca ! Insa s-o faca in cunostinta de cauza !

    Urmeaza vremi nasoale … e mereu cume cand CAD IMPERIILE … sar aschii periculoase peste tot !

    :(

    NASOL cum soarta LUMII integi (WW3) sa depinda de FRANTA … desi oarecum istoric inteligibil … :)

  39. De aceea ca observator-analist neutru consider ca nu e exclus ca rusii sa-si fi scufundat ei insisi nava pentru a avea un motiv mai tarziu sa atace a-moral (rusii intern considera rachetele NEPTUN ca de facto ajutor militar american dupa 2014 :) )

    Rusi joaca militar cum ar juca sah … adica chiar pot accepta pagube ( de asta mi-e teama!) pentru ca mai apoi sa castige folosind pagubele ca motiv MORAL pentru atacuri ulterioare …cel putin rusii din rusia ar accepta acum ca popor mai usor lovituri NUCLEARE TACTICE decat daca nava n-ar fi fost scufundata …
    mai ales daca
    acum li se poate spune ca sintreaga forta navala rusa e in pericol de-a fi scufundata cu rachete ukrane dotate cu tehnica americana
    aste e si motiviul primordial pentru care spuneam ca in FRANTA , rusilor , le e absolut necesar sa NU castige MACRON (si noua ca colateral implicabili intr-un RAZBOI NUCLEAR la fel !)

    Parerea mea de expert(IQ>145) e ca rusi au dat prin (auto-scufundarea navei amiral in Lacul Rusesc) un avertisment
    celor care-ar incerca un JOC MURDAR in alegerile broscrilor !

    In spatele a ce se vede real e mereu altceva (NU fara un SCOP adanc insa !) … si rusii au inventat MASKIROVKA

    nu exclud dupa toate pregatirile europene … nemtii vorbesc de buncare atomice … noi despre madicamente cu IOD … regrupari de lansatoare STRATEGIC-NUCLEARE In RUSIA si submarine atomice pe coasta de vest a PACIFICULUI maerican …PLUS …pregatirea chinezilor de-a intra la sfarsitul lunii in razboi cu Taiwanul …sa nu avem prima lovitura NUCLEAR TACTICA in ultima sapatamana din April !

  40. Sunt atat de prosovani rușii ăștia că s ar putea să se bată singuri.Iar ucrainieni daca mai primesc cateva rachete si tancuri de la NATO s ar putea să bată la porțile Kremlinului dacă își pun mintea.

  41. Oricum Marea Neagra nu mai este pentru turism. Apele poluate, aerul la fel, plajele. Fiecare nava scufundata toate minele existente sunt purtatoare de substante chimice si toxice. A avut dreptate Basescu cand a spus ca marea va deveni un lac rusesc.

  42. @Anonim …nu-ti era clar ca nu poti face omleta fara sa spargi oua ?

    Mi-e jena acum de razbunarea rusilor ! Sper sa fie echilibrati

    Cea mai mare prostie a rusilor acum e sa plece cu coada-ntre picioare si sa se recunoasca invinsi :D
    intr-o batalie corecta
    (nu ca cea dintre USA si Irak unde arabi n-aveau de la incept nicio sansa impotriva celor care mai tarziu si-au batut inhuman joc de ei la Abu Ghraib )
    si-ar pierde credibilitatea MILITARA complet mai ales ca numeric, financir si militar sunt deasupra Ukrainei !

    Sper sa intreprinda „colateralitati” impotrica USA-ei … pentru ca de fapt ei acolo impotriva NATO (adica USA) se bat !

    Mie ca persoana absolut neutra mi-e foare usor sa judec fara emotie ce se intampla :

    1- rusii au suferit militar o paguba enorma si stiu ca e din vina USA nu a ukranilor
    2- rusii nu se lasa niciodata asteptati cand e vorba de RAZBUNARI
    3- rusii pot folosii acest „ACCIDENT” ca pretext pentru folosirea armelor NUCLEARE TACTICE pe modelul HIROSHIMA si NAGASAKI si americani n-ar putea avea nicio obiectie morala …ei fiiind primi care-au folosit BOMAB ATOMICA pe CIVILI
    4- Le Pen va chiar castiga in FRANTA asta dupa parere mea de expert ar putea situa PRIMA LOVITURA NUCLEAR TACTICA dupa 24 APRIL …care va fi sigura in caz ca MACRON „ar castiga” (de asta ma chiar tem !)

    5- etc.

    Daca Le Pen castiga oricum NATO e ca si desfiintata in timp realtiv scurt , daca MACRON castiga RUSIA e obligata STRATEGIC sa foloseasca NUCLEARELE …

  43. @IR: Nava „Moskva” este acum pe fundul marii. S-a scufundat in timpul remorcarii pe timp de furtuna (The Guardian, Agentia TASS intr-un comentariu pe Twiter, un comentariu la The Maritime Executive).

  44. Pentru colegul gelu: de unde cunoasteti cu atata precizie datele declansarilor potentiale … ?
    Poate vor amana, vine 1 Mai dau o fuga toti in Vama

  45. „din cate aflam de la agentia Tass si de la agentia China noua, la granita ruso chineza a avut loc un schimb de experienta pe teme agricole.
    Presa….”

    Bun bancul
    …l-am citi la coltzul strazy pe SMARTPHONE
    mancand BOMBOANE … agricole !

    :)

  46. Stire oficiala ucrainiana:Statul Major al AFU a publicat date despre pierderile AFU pe 14 aprilie. În timpul zilei, AFU a pierdut 731 de militari, inclusiv uciși, răniți și prizonieri de război. Un total de 460 de persoane au fost luate prizonieri în toate zonele de operațiuni de luptă. Conform raportului intern al Marelui Stat Major al AFU, pe 13 aprilie au fost pierdute 5 tancuri, 13 vehicule blindate, 7 tunuri de artilerie de camp și mortiere, 3 MLRS, 18 vehicule și echipamente speciale, 1 aeronavă, 3 elicoptere și 2 UAV. Partea ucraineană nu are numărul exact de pierderi pentru fiecare categorie în rapoartele sale interne. Comunicarea cu unele unități a fost pierdută, unele echipamente pot fi reparate după lovitură.

  47. Prin 1970 circula un banc.
    Agentia China noua comunica precum ca la granita Ruso-Chineza, intimp ce tractuarele chinezesti arau pamintul, avioane de lupta ale Rusiei au atacat, tractoarele chineze au raspuns cu foc sustinut si agresorul a fost pus pe fuga.
    Agentia Tass transmite: in timp ce avioanele rusesti stropeau cu ingrasaminte terenul de la granita cu China, tancuri chinezesti au deschis focul cu tot armamentul, avioanele rusesti au raspuns cu foc sustinut si agresorul a fost pus pe fuga.
    Agentia Agerpress cominoca: din cate aflam de la agentia Tass si de la agentia China noua, la granita ruso chineza a avut loc un schimb de experienta pe teme agricole.
    Presa….

  48. Presa romana prin EVZ ne spune clar ca nava a fost distrusa de rachetele ukrainene.
    Presa franceza prin LE MONDE ne spune ca a izbucnit un incendiu la bord si marinarii au fost evacuati.
    Ukropii ar putea spune ca ei au scufundat si submarinul KURSK ,ca doar nu-i doare gura iar presa noastra le tine hangul !

  49. O fi vreun semn ca arde Moscova ?
    Poate o sa arda la propriu, pe unde s-o ascunde atunci viermele de Putin ?

  50. Inca nu se stie exact cauza acestui eveniment pt. ca o data sintem informati ca nava ar fi avut un inceendiu la bord ,iar alta varianta, ar fi fost lovita de o raketa ukrainiana ,sau poate de o drona ale carei identitati inca nu se cunoaste.Doamne fereste sa fi fost o drona lansata de NATO, ca ne-a luat Aghiuta pe toti.Rusia nu va mai inghitii toate incercarile de a baga batul prin gard facute de amerloci pana la ora actuala si va actiona in stilul pe care stim cu totii ca o poate face ori cind si la ori ce ora.

  51. Inceputul e mai greu. Sa speram ca la fel de inflamabile vor fi si restul navelor din flota Marii Negre. Le-or fi izolat cu polistiren ca sa aiba pierderi mici de caldura.
    Spor la treaba.

  52. …un singur adevar:nava arde-daca nu s-a scufundat intre timp…cauza cu mai conteaza, un mijloc de atac mai putin…asteptam sa ajunga in uxraina armele pt atac in adancime…crimeea va fi recucerita in scurt timp…dupa, mars triumfal pana la moscova-nu aia scufundata, cea care va fi…

  53. Intotdeauna la scufundarea unei nave etalon sentimentul incercat e ca ceva e grav. Marea suscita o libertate netarmurita. Una din curiozitatile si in acelasi timp caracteristicile flotei rusesti si sovietice este aceea ca nici o nava de razboi nu a purtat vreodata, de la primul razboi mondial incoace, vreo lupta cu o alta nava. Daca Yamato, Musashi, Missouri, Iowa, Tirpitz, Bismark reprezinta astazi o forta figurativa , documentara si beletristica superioara celei de facto, care a format nenumarate caractere si a insotit personalitati, povestea navelor rusesti se regaseste intr-o alta nota: ele sunt nave fort, un avantpost catre necunoscut, rolul lor a fost de a a exista aproape de tarm si de a perinda mii si mii de tineri in formarea lor. Cu atat mai zguduitor este destinul crucisatorului Moskva cu cat i se reconstruieste profilul: un fort plutitor, construit la Nikolaiev, in anii care parca stateau pe loc, suprasolicitat intr-o misiune ingrata, o poveste de nereprodus in nota generala.

  54. @gelu putinezul termonuclear.
    Toata lumea o sa fie distrusa numai Putinistanul o sa prospere. Vezi sa nu va decupeze amerolacii de pe harta lumii. Numai alea 21 de B2 va transforma in pustiu fara sa stiti ce v-a lovit.

  55. incendiul-la-bordul-submarinului-nuclear-francez-perle_603704.html

    se intmpla chestii grave si la case mai … mici !

    Errare humanum est (DOAR:) perseverare diabolicum ! ;)

    :D

    [e chiar ridicol ce-au patit rusancii, daca-i adevarat ! dar credea cineva ca-s o rasa superioara, infailibili ca nemtii-n ww2 ?]

  56. Dupa Sfantul Paste incepe bubuiala NATO-Rusia cu arme conventionale iar pe 20 Iulie a.c. rusii vor apasa pe butonul rosul tactic. Dupa care se va trece la lovituri grele cu termonuclearele. Toate tarile NATO care vor intra in acest razboi vor fi lovite termonuclear. Unele vor fi sterse de pe fata pamantului alte vor fi injumatatite. Romania scapa daca nu se baga. In final, de USA si UE vor ramane doar amintirile.

  57. A fost un accident si atat. A fumat Vaniusa in depozitul de muntie.
    Probabil ca de necaz tov ministru al apararii a facut iar infractu cardiac.

  58. Arde mocnit?Să mai arunce niste gaz pe foc
    Asa se alege praful de falnica armie,plină de alcoolici anonimi…

  59. La cat de bine sunt „organizati” rusii n-au avut nevoie de nciun ajutor ‘ukran’ sa-si AUTO_detoneze singuri crucisatorul.

  60. Nava a fost lovita din vina comandantului flotei. Adica nu a pozitionat bine navele cu radar si anti aeriene. Alte nave mai mici trebuiau sa lanseze rachete anti racheta. Dar eu zic ca a fost o drona de mare inaltime cam 40 km probabil de la americani care a lansat bomba dirijata cu memorie artificiala. Adica bomba are un procesor care analizeaza imaginile si se duce unde este programata analizand poze din 2 in 2 secunde.

  61. Peste 1000 de militari ucrainieni s-au predat ieri in Mariupol. Este cea mai mare predare in masa a armatei ucrainiene (nu erau azovi fascisti). Asta nu v-a spus Cotidianul, asa-i? A spus doar Reuters.

  62. @mishteaux (inca …inca ceva :D )/Anonim stie romaneste dar ne uraste pe noi, romanii si tara asta. De aceea lighioana nu-si va cere scuze niciodata. Toate cele bune tuturor celor dragi tie.

  63. S-a întîmplat lângă insula șerpilor, acolo unde au „murit” eroic înjurîndu-i pe ruși granicerii ucrainieni, decorați post mortem de comediant, teritoriu deținut ilegal de țara vecină.

  64. Daca as fi intradevar un NARCISIST as fi emotional :D – suparat :D ca unele comentarii-mi ajung in neant = se pierd pe cablu :D

    insa nu-s deloc !

    Sper insa ca @anonim sa-si ceara scuzele de riogoare pana ROMANIA ca stat sa nu aiba PREA mult de pierdut in viitor !
    Adica pana … soarta ei sa nu ajunga sa depinda de-o informatie subtila de-a mea … :(

    In reste toate cele bune …tuturor !

    Fiti pe faza la francezi … soarta lui MACRON chiar e pecetluita ! (mai multe dupa … „24” -de data asta duminica nu joi- ;) !

    Cine nu are habar de statistica veridicitatii predictiilor … nu poate deosebi un profet „biblic” de-un profet MINCINOS ! :|

  65. @Babuinul?

    Inca ceva …. in meseria mea trebuie sa fiu ABSOLUT neutral si non-partinitor …altfel nu pot gandi clar :) !

    Mare atentie la urmarile alegerii lui Le Pen in Franta :) ! Maimutzico :* !

    :D

    [PS: Despre razboiul ruso-ukran nu spun ca nu pot exista surprize … spun doar …Rusia castiga de la UE 1 miliard pe zi … Ukraina pierde 1 miliard pe zi …logic ar fi ca Rusia, mai mare, mai bine inarmata, si cu SUPREMATIA AERIANA peste Ukraina sa castige …daca regula: „castiga cel mai puternic” se aplica …desi in AFGHANISTAN s-a vazut clar
    si-n cazul rusilor , si-n cazul americanilor acolo
    ca mai exista o regula deseori mai puternica: ” castiga cel mai hotarat, cel care nu mai are nimic de pierdut si care taman din asta incalaca toate celelalte reguli ”

    Dupa MIDTERMS oricum nu mai conteaza …cum ca fi explicat de istoricii invingatorilor razboiul ruso-ukrainean …pentru ca vom avea alt razboi … mai departe de EUROPA !

    Gresesc in ce spun @Babuinul? ?

    :D

  66. „„În urma unui incendiu la bordul crucişătorului de rachete Moskva, muniţia a a explodat. Nava a fost grav avariată”, dar „echipajul a fost evacuat în totalitate”
    Asta sugereaza incendiu, nu atac. Daca ar fi fost lovita de rachete ar fi fost multi morti.
    Apoi citesc intr-un ziar strain ca min. apararii ucrainean NU CONFIRMA ATACUL.

  67. Acum ce sa zica nazistii rusnaci ai criminalului Putina,cica vor declansa o noua „operatiune speciala” de a afla ce rusnac cretin a consumat singur toata ratia de vodka a echipajului si astfel si-a scapt un obuz pe picior care obuz s-a dat cu Zelensky si a facut pagube „colaterale” la bord atat in stanga si dreapta,cat si in sus si in jos de au fugit rusnacii ca sobolanii.Dar toate astea ca sa nu recunoasca nazistii kremlinisti faptul ca si ucrainienii au rachete cu care ,pas cu pas,au sa le curete rusnacilor toata flota cu care au poluat si infestat aia Marea Neagra.Asa ca hai cu deratizarea nazistilor rusnaci,iar filo-putinistii,care abia asteapta nazisti rusnaci si ceceni la ei pe casa si pe nevestele lor,ca sa-i scape de NATO si de americani,sa creada in continuare ca rusnacii sunt invincibili si ca au venit americanii cu Hollywood-ul ca sa monteze si sa regizeze filme de propaganda.Dar iata ca si altii au rachete,iar harmata rusnacilor,Adevarata Ciuma Rosie,nu are scapare nici pe mare,asa cum nu a avut scapare nici in aer si nici terestru si ce va mai ramane din ea va fi aruncata dreacu in Oceanu Pacific unde ii asteapta aceeasi americani. Ca dreacu i-a pus pe rusnaci sa porneasca un razboi pariind aiurea pe Macelarul Putina care le aduce si lor o paguba de nu au ce sa-i mai faca.

  68. Ne-am notat Svejk, stim acum cu ce sa inarmam ,,falnica armie romana”: drone si iar drone si alte uav-uri, sa dam la fete pusti si la baieti pustoaice…traaaaiti!!!

  69. Asta e baza echiparii unei armate tovarase Dancu: submarine ,nu sicrie plutitoare tip Moskva ,rachete care bat pana la 1000 km ,nu tancuri,drone nu elicoptere si minim 1 milion de barbati si femei inarmate cu arme de infanterie,rachete anti tanc,anti avion, nu gargara cu nave amiral si tancuri de parada
    Garda Nationala, ca in SUA nu armata de burtosi care isi asteapta pensia

  70. @Marele Urs: Vezi, mare magar, sa nu patesti tu ce doresti la altii, mai ales ca ti s-a mai intimplat in istorie, cind lustruiai cizmele austriece si germane. Crezi ca iti va merge acum cind le lingi pe cele rusesti?

  71. Rachete cu raza de 700km. Astea pot fi rachete tactice cu focoase nucleare dar mai mici de zece ori mai mici decat cea se la Hiroshima. Rusii au 2000. Atunci cand vine NATO cu un milion de mitari rusii trag cateva mini nucleare si razboiul se termina….sau se excaladeaza la next level la rachete nucleare strategice adica intercontinentale si murim cu totii de dragul lui Zelensky & Soros.

  72. Poate ca sunt analfabet, prietene , important e ca oamenii de pe nava au supravietuit .Dar si mai importanta e lectia pe care au primit-o prietenii tai.

  73. Multlaudata nava amiral al salbaticilor de la rasarit era ( vorba jurnalistilor romani )atit de ” incendiara ” incit a luat foc .

    La cit sunt de prosti fostii sovietici si-au dat foc singuri , s-au autoincendiat , probabil din dorinta de a fi lasati la vatra .

  74. Din ciclul “Venea o moară e Siret” Întrebări: cine pe cine o moară? De câte ori o moară? Cum o moară? Ce o moară? Când, de când, până când o moară?…

  75. @Valter COJMAN: Acolo este vorba de alta nava. Acesta este adevarul. Trebuia doar sa citesti articolul la care ai dat adresa.

  76. Pe ukran il poți crede doar după ce cosești de trei ori iarba de pe mormântul lui,. de altfel și pe român,.

  77. Anunt cu tristete pierderea celui mai important vas de razboi Z din M. Neagra ! Ne exprimam ingrijorarea ca incet, incet va disparea complet eroica noastra flota ruseasca de la M Neagra si M Azov !

  78. Ba da, cocos! Opinia e că ești idiot util. Ai in text o frază cheie: erau 500 pax la bord care au supraviețuit… unei explozii a unei mari cantități de munitie!

    In paralel, ai o rachetă care explodează LANGA o gară si face zeci de morți, cică.

    D-aia zic că ești analfabet.

  79. Sunt singurul „postac” care am prezis aici ca urmeaza probleme pe apa mai intîi si abia apoi marele pîrjol…gubernia, sau poate noi toti,asa cam peste doua luni, o sa ne prajim in zodie de foc. Abia acum incepe repriza secunda si ultima …@Mishteaux hai sa vedem ce zici ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.