(VIDEO) Cum arată submersibilul Titan care a fost dat dispărut

Cursă contracronometru pentru a găsi submarinul turistic dispărut duminică în timp ce se scufunda spre epava Titanicului. Contactul cu micul submersibil, unicat în lume, s-a pierdut după aproximativ o oră şi 45 de minute de la plecare. La bord sunt cinci persoane, între care un miliardar britanic, iar rezervele de oxigen ajung pentru 96 de ore, relatează BBC şi Reuters.

Submersibilul este o ambarcaţiune mică, proiectată pentru a ţine doar cinci persoane timp de o zi – două ore coborâre, câteva ore de explorare a navei eşuate şi două ore înapoi la suprafaţă.

Anul trecut, fondatorul operatorului turistic OceanGate Expeditions a arătat unei echipe CBS interiorul acestui submersibil folosit pentru a vizita epava Titanicului. E vorba de o cameră mică, cu un spaţiu cât un monovolum.

Nu există scaune sau canapele, iar pasagerii trebuie să stea cu picioarele încrucişate pe podea, asta după ce s-au descălţat înainte de a intra. Are o singură toaletă mică în partea din faţă a navei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8577 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Întrebați-l pe Iohannis!…e profesor de educație și fizică !…Vă explica el Legea vaselor scufundate…

  2. căutați-l prin baltica! l-o fi răpit putin și pe „pasageri i-a pus să repare stricăciunile de la gaz-stream”!!! somnul de după masă generează… și somnul de cină!-DECI :SOMN ÎNDESAT -d-le cenzor!

  3. Sa AI Miliarde si sa risti viata ca un Tembel …

    NU stiu cum este priponit submarinul, cu LANTZ sau este autonom.

    Cu lantz, ar mai fi sansa …
    Daca este autonom, adio si nu mai am cuvinte.
    Apropo de Alta IDIOTENIE Tehnologica, AUTOMOBILUL care se conduce SINGUR …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.