Eurodeputata austriacă Lena Schilling a descoperit că fotografii cu ea au fost modificate cu AI pentru a o prezenta dezbrăcată. Politiciana cere UE măsuri mai dure împotriva acestor practici. Un studiu recent arată că una din șase femei din Parlamentul European apare în imagini sexualizate generate cu AI sau este asociată cu astfel de materiale.
Lena Schilling a aflat luna trecută că pe internet circulau imagini false în care apărea dezbăcată. Fotografiile proveneau de la una dintre primele sale conferințe de presă.
„Am fost dezgustată”, a spus ea, potrivit The Guardian. „Îmi amintesc cât de emoționată eram și cât de mult mă pregătisem pentru conferința de presă. Iar apoi să văd că cineva folosește această imagine pentru a mă răni și a mă umili a fost foarte greu de înțeles.”
50 de eurodeputați, vizați de conținut sexualizat creat cu AI
Cazul politicienei austriece nu este unul izolat. Un raport publicat de Agora Digitale Transformation (ADT), un institut de cercetare din Berlin, arată că 50 de membri ai Parlamentului European au fost afectați de fenomenul deepfake-urilor sexualizate. Dintre aceștia, 46 sunt femei.
Cercetătorii au analizat 200 de site-uri cunoscute pentru distribuirea sau generarea unor astfel de materiale. Studiul a inclus numele tuturor celor 720 de eurodeputați. În opt cazuri, toate vizând femei, au fost identificate imagini sexualizate manipulate digital și disponibile online. Alte 22 de persoane apăreau pe site-uri care ofereau instrumente pentru generarea unor asemenea materiale.
Un studiu anterior al aceleiași organizații a identificat 138 de parlamentare din 22 de state membre ale UE afectate de fenomen. Cercetătorii au constatat că femeile erau de 33 de ori mai expuse decât colegii lor bărbați.
Schilling consideră că aceste practici reprezintă o formă de violență digitală împotriva femeilor. În opinia sa, fenomenul se adaugă hărțuirii și atacurilor sexiste cu care se confruntă deja femeile din politică.
„Aceste lucruri fac intrarea în politică și mai dificilă decât este deja. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla cu societatea noastră dacă tot mai multe femei ar dispărea din viața publică”, a avertizat eurodeputata.
Ea a discutat și cu alte parlamentare ale căror imagini au fost folosite fără consimțământ. Unele dintre acestea se tem să vorbească public despre experiențele lor.
„Dar nu este nimic de care să vă fie rușine. Cineva v-a folosit fotografiile în mod abuziv, voi nu ați făcut nimic greșit”, a transmis Schilling.
119 eurodeputați cer măsuri mai dure împotriva aplicațiilor care dezbracă femeile
Lena Schilling și eurodeputata germană Terry Reintke, tot din grupul Verzilor, au inițiat o scrisoare adresată instituțiilor europene. Documentul a fost semnat de 119 membri ai Parlamentului European. Aceștia cer ca interdicția privind aplicațiile care folosesc inteligența artificială pentru a genera imagini intime fără consimțământ să fie însoțită de măsuri concrete de aplicare.
Noile reguli europene urmează să intre în vigoare la 2 decembrie 2026. Acestea vizează inclusiv aplicațiile care pot modifica fotografii obișnuite pentru a face persoanele să pară dezbrăcate.
Semnatarii avertizează că astfel de instrumente pot fi folosite cu doar câteva clicuri, iar victimele au adesea dificultăți în eliminarea imaginilor de pe internet.
Eurodeputata avertizează asupra riscurilor pentru femeile din politică
Schilling susține că autoritățile naționale trebuie să împiedice companiile să exploateze eventualele lacune legislative pentru a continua distribuirea acestor instrumente. Eurodeputata spune că a decis să vorbească public despre experiența sa pentru a încuraja și alte femei afectate să facă același lucru.
„Am fost dezbrăcate fără consimțământul nostru. Acest lucru nu poate deveni noua normalitate”, a declarat ea.
Potrivit acesteia, lipsa unor măsuri eficiente riscă să descurajeze femeile să intre în politică și să participe la viața publică.
„Este foarte simplu. Orice femeie care vrea să candideze pentru o funcție publică ar trebui să poată face acest lucru fără teama că va fi dezbrăcată împotriva voinței sale”, a concluzionat Lena Schilling.
„People were putting up fake naked pictures of me on the internet.”
EU Parliament member Lena Schilling tells #EuropeToday about AI-generated images of her circulating online.
More than 100 MEPs have asked the EU Commission to take urgent action against AI „nudifier” apps. https://t.co/xpdZWYouvq
— euronews (@euronews) October 6, 2026