(VIDEO/FOTO) Proteste în Rusia: „Viață pentru copiii noștri”

UPDATE Ruși din mai multe orașe au organizat proteste, miercuri, față de decizia de mobilizare parțială. Ca de obicei, au urmat reținerile.

În total, 1.332 de persoane au fost arestate în Rusia, la manifestaţii împotriva mobilizării parţiale, potrivit ONG-ului OVD-Info, relatează AFP.

Conform OVD-Info, o organizaţie specializată în numărarea arestărilor, mobilizări au avut loc miercuri în 38 de oraşe din Rusia.

Protestatarii au scandat în Moscova „Viață pentru copiii noștri”, conform Nexta.

La mai multe secții de poliție din Moscova bărbați arestați au primit ordine de încorporare.

Manifestaţiile neautorizate sunt interzise de legislaţia rusă privind protestele.

Mişcarea tineretului prodemocraţie din Rusia „Vesna” a lansat miercuri un apel la organizarea în aceeaşi zi a unui protest pe întregul teritoriu al Federaţiei Ruse împotriva mobilizării militare parţiale decretate anterior de către preşedintele Vladimir Putin, relatează publicaţia independentă rusă Meduza.io, care transmite din afara ţării, după ce a fost declarată „agent străin” de către regimul de la Moscova.

Militanţii acestei organizaţii, cu sediul la Sankt-Petersburg, i-au chemat pe cetăţenii ruşi să se adune la ora 19:00 în centrele oraşelor lor la o acţiune de protest naţională sub lozinca „Niet moghilizaţii!”, asociind în mod sugestiv cuvintele ‘moghila’ (mormânt) şi ‘mobilizaţia’ (mobilizare), într-un cuvânt inexistent de fapt în limba rusă.

„Mii de bărbaţi ruşi – taţii, fraţii şi soţii noştri – vor fi aruncaţi în maşina de tocat a războiului. Pentru ce vor muri? Pentru ce vor plânge mamele şi copiii lor?”, subliniază organizaţia în apelul său difuzat prin Twitter.

Preşedintele rus a ordonat miercuri o mobilizare militară parţială şi s-a angajat – într-un discurs televizat către naţiune – să utilizeze „toate mijloacele disponibile” pentru a proteja teritoriul rus, după ce patru regiuni ucrainene ocupate de forţele ruse au anunţat în urmă cu o zi organizarea unor referendumuri în vederea anexării acestor teritorii de către Rusia, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Aceste referendumuri, deja denunţate de Kiev şi Occident ca „imposturi”, vor creşte considerabil mizele conflictului care a intrat deja în a şaptea lună în Ucraina, dând Moscovei posibilitatea de a acuza forţele ucrainene că îi atacă propriul său teritoriu, subliniază observatori occidentali.

Responsabilii numiţi de Moscova în patru regiuni din Ucraina ocupate de Rusia – Doneţk şi Lugansk, în est, şi Herson şi Zaporojie, în sud – au declarat marţi că vor organiza referendumuri în decurs de cinci zile, începând de vineri.

Într-un discurs înregistrat în avans şi adresat naţiunii miercuri dimineaţă, Putin a acuzat Occidentul că încearcă să-i „distrugă” ţara prin susţinerea Kievului şi a declarat că Rusia trebuie să-i sprijine pe cei din Ucraina care „vor să-şi hotărască propriul viitor”.

În semn că Rusia se pregăteşte pentru un conflict prelungit, care se poate intensifica, Duma de Stat rusă, camera inferioară a parlamentului, controlată de Kremlin, a votat marţi pentru înăsprirea legilor împotriva dezertării, capitulării, abandonării tehnicii militare pe câmpul de luptă de către trupele ruse. Deputaţii au votat de asemenea pentru introducerea unor eventuale pedepse cu până la 10 ani de închisoare pentru soldaţii care refuză să lupte, potrivit Meduza.io.

Dacă va fi aprobată de către Consiliul Federaţiei (camera superioară), aşa cum se prevede, şi apoi promulgată de Putin, legea va întări prerogativele comandanţilor pe fondul moralului scăzut al trupelor.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

67 de Comentarii

  1. Miscarea fondata de un globalistul Gorbachev se revolta. oau, ce tare. Zilele lui Putin sunt numarate pe indelete de profesionisti care stiu ce fac. Nu spera si nu ai teama, ce e val ca valul trece

  2. Înseamnă că este democrația in Rusia dacă se fac astfel de proteste …doar in Ucraina nu au existat …. toți au fost de acord cu războiul :)))))

  3. Ăștia care fug de răspundere sunt sorosistii infiltrați in Russia! Nu vor scăpa nici în mormânt la antipozi! Trădătorii de neam și țară trebuie să sfârșească la galere!

  4. Companiile aeriene rusesti refuza biletele moghilizaților.

    Moghilizații mai degraba fug afara din Rusia nu la razboi. Sa-i moghilizeze pe oligarhii lui cu ceapa si cartofi ca inca se lafaie prin Europa, UE zice ca i-a blocat.

  5. Putin te asteapta sa-i conduci divizia de T-34 spre victorie. Ce n-a mancat rugina.

  6. Americanii măcar stiu pentru ce luptă, pentru bogățiile altor popoare și pentru nivel de trai mare, case, mașini și coca ieftine.

  7. „Trădătorii de neam și țară trebuie să sfârșească la galere!”

    Intre timp s-a inventat un fel de ceai, noul Novikiok.

  8. Sunt dăcât imbuibații cărora opulența și desfrâul le-au imbecilizat sentimentele…Din ăștia găsești in toate țările, dar cu precădere in UE și USA…

  9. Ma bucur sa aud asta.Aici e speranta noastra a lumii civilizate(inclusiv China si India)sa avem in Rusia miscari de strada de contestare a tatucului bietilor postaci ,foarte inteligenti de altfel.Fac remarca ca la Cotidianul sunt si postaci credibili,pe care-i apreciez.Lumea trebuie sa se trezeasca in Rusia.Sper cat mai curand.Putin trebuie predat de rusii insisi si judecat.Ma tem,insa,ca dupa el apare altul mai turbat.Putin este slab,stimati postaci iubitori de crime impotriva umanitatii,jafuri si violuri,…de ce nu a decretat mobilizare generala?De teama.Urmeaza ceva urat pentru rusi,dar si pentru noi toti.Pentru toata lumea.Pentru inceput,macar sa aflam despre saltarea saltimbacului numit Putin chiar de oamenii lui,si apoi sa citim reactiile divinilor postaci,ca cei de sus.Sa ne amuzam un pic de zapaceala si smiorcaitul lor.Puteti lua in considerare ultimele afirmatii ca contraargument ,ce poate fi inteles de voi, la toate alegatiile voastre false .Asa ca speranta mea este in tineretul rus,in oamenii rusi cinstiti care gandesc cu capul lor.Spre deosebire de voi, prealuminati postaci.Nu este o jicnire ,este doar o mangaiere pe crestet fata de enormitatile pe care le debitati,zilnic,fara rusine.Doamne ajuta si rusilor si ucrainienilor!Ce va urma vom vedea.

  10. Existenta unor miscari de protest in Rusia nu-i un semn ca Putin e pe faras ci un semn ca in Rusia a mai ramas ceva democratie. Comparand asta cu „marea democratie mondiala” a mascariciului de la Kiev (,Klitchko a avut un mic mesaj de protest si de-atunci nu mai auzim nimic din partea lui!), Putin pare vreun Gandhi! Comparand si cu felul in care e tratat Marga, dupa ce-a rostit o opinie adevarata din punct de vedere istoric, ne dam seama de nivelul democratiei in care train!

  11. „Pregateste-te sa inghiti esecul ideilor tale.”

    Nu-i frumos ! Doar n-o sa-i pui ceva sub scaunul de la masina pentru ceva idei ?

  12. Oare convulsiile astea din Asia Centrala si mai nou la Teheran or fi intamplatoare?
    Unde credeti ca vor lua amploare? O sti ceva Putinel?

  13. Dupa cateva sute de ani de conducere discretionara si violenta, aproape ca este normal ca poporul rus sa aiba frica in sange. Cred ca deja o au in gena. Noi, romanii, am devenit un popor „vegetal”, in vreo 40 de ani. Banuiesc ca, majoritatea populatiei din partea europeana, este destul de bine informata, cu ceea ce se petrece. Acum vreo 2 ani, am vazut un film rusesc in care mamele erau ingrozite ca fii lor vor face armata. Spuneau ele, ca regimul este foarte dur si se temeau pentru viata copiilor lor. Acum, razboiul din Ucraina le-a intrat in casa, ceea ce este cu totul altceva. Ma indoiesc ca vom vedea 300.000 de ostasi mandrii, batand pas de defilare si marsaluind sa distruga nazisti. Pentru Putin, marile probleme de acum vor incepe.

  14. Oare cat de dement sa fii sa-ti trimiti copii in prima linie pentru bunastarea oligarhilor si a odraslelor lor.

  15. @ Țețea 15:15
    Întrebarea e pentru Jale’nSky ?
    E vorba de RAT’sChild, Kolomoisky et Co. ?
    Nebunatecule, uită-te sub scaunul de la trotinetă…?

  16. După anunțul lui Putin, toată mașina de propagandă capitalistă a înnebunit, laboratoarele minciunii au activat toate malformațiile humanoide să-și deverse ordinul pe unitate, au scos din stoc toate clișeele disponibile, au caricaturizat efectele unui anunț cât se poate de serios (mobilizarea asta parțială poate însemna extinderea războiului), slugile au ieșit la trâmbițat, repetiția minciunii a fost legalizată. Elogiu demenței!
    E plină „presa” de falsuri, denaturări. Trompetele ne anunță că rușii fug pe capete. Cu avionul, cu trenul, cu barca, cu trotinetele. Unde, propagandiștilor? Când primești ordin de mobilizare, încălcarea lui înseamnă consecințe. E greu de presupus că autoritățile ruse nu-i știau pe cei vizați. Ca atare, mici șanse de a fugi. Ți-e suficientă o logică de Ciucă să demontezi acest delir.

  17. Pentru tineret sunt mai rentabili 10 ani de pârnaie decât o schjă-n ceafă.Oricu, la întrebarea lir, le-aș răspunde:pentru că v-au vândut prostanii de părinți ai voștri judecând cu tembelizorul, nu cu capul secat de vodka, din dotare”.Cam ca si-n Romanika, cu accentul pe bere.

  18. @ ghita 14:27
    Câinele moare de drum lung și GuitZă de grija altuia.?
    Sper sa nu te simți JICNIT dar ar cam trebui sa pui mâna pe o carte. De Gramatică, nu de șeptic.?

  19. Neispravitul Putina crede el ca vor merge rusnacii sa moara cu drag in Razboiul Privat al macelarului Putina care nu este multumit de cati oameni a omorat pana acum ca sa ii „elibereze” teritoriile altora.Ca asa gandeste talharul fatzarnic nazii-bolsevic atunci cad omoara omul simplu ca sa ii ia cu japca ceasul,casa si…familia,plus toate acareturile,de la masina de spalat si televizorul,cum rusnacu nu a pomenit in viatza lui,pana la gainile si porcul din cotetz.Pentru ca si viloaca aia de un miliard de verdeatza a Dictatorului Ucigas Putina tot cu mare cheltuiala se tzine,insa dolareii s-au cam terminat in traista dictatorului kremlinist,iar ruble nu vor nici chinezii.

  20. @ghita,
    Sint de acord cu tine. Putin trebuie dat jos. E prea moale, prea conciliant si mai e si vaccinist, adica globalist. Ucraina trebuia ocupata rapid, teritoriile alea numite de Andrei Marga – proclamate republici independente, libere sa ramina asa sau sa se uneasca cu cine vor locuitorii lor, cu Polonia, cu Romania, cu Ungaria, cu Madagascar, treaba lor, Estul Ucrainei inclus in Rusia, iar ce mai raminea din Ucraina adus in epoca de piatra, sa aiba nevoie khazarii de 300 de ani sa se repuna pe picioare. Guralivelor tari baltice trebuia sa li se fi inchis gura de mult prin lovituri naucitoare, fiindca guvernul khazar din SUA nu va indrazni niciodata sa vina cu articolul 5 al NATO pentru purici gen Letonia, Estonia, Romania, Polonia, Finlanda.

    Razboiul nu e un sport pentru domnisoare. Ori il faci cu toata forta, ori faci ciocu’ mic si stai in banca ta de sclav.

  21. Intai le-au luat banii ($18.000 pe un bilet spre Dubai), apoi le-a luat si libertatea. Logic, sclav cu bani nu exista !

  22. Nici un dictator de pe lumea asta n-a fost normal la cap.Dacă în tinerețe au mai avut urme de minte(câțiva) asta s-a dus complet odata cu vârsta.E valabil și pentru arătări din big money și pentru toți răsuflații ajunși accidental la putere, gen bidon sau trudeau…Desi am 60 si(încă) mintea la mine, n-aș recomanda oameni fără viitor în politică, în general și în posturi mari, în special, fără control psihiatric periodic si fără familie cu copii.

  23. După ce enormități slobozi n-as zice ca faci parte dintre ăi’ citavi..,

  24. luptele de strada sunt OK 🙁
    asa a ajuns si HITLER si MUSSOLINII la putere 🙁

    Doriti-va ce va urma … si-n Suedia si-n Italia … si la VESTELE GALBENE 🙁 🙁
    si-n 😀 Germania .. .unde in sfarsit americanii vor pleca dupa WW2 (übrigens sehr gute planung !)
    (stiu ce spun pentru ca ats-i PLAN-ul = vetem dupa MIDTERMS !)

  25. Inchisoare zece ani dacă refuză să lupte? Ce soldat crede prostia asta? Zece ani înseamnă o grămadă de timp. Hrușciov, care i-a cântat sub balcon lui Stalin l-a îngropat urgent în cimitirul tiranilor proști.La câte grupuri de interese sunt în Rusia, la câte influențe din umbră, e puțin probabil să nu se mănânce între ele în mult mai puțin de zece ani. Văd că Putin face pe plac generalilor de armată. Se teme de armată sau le întinde o capcană? Poate că militarii i-or fi spus ” băi KGBica dacă vrei să mai fiți pe acilea fă bine și mai dă niște proști din Siberia și orient să moară prin străini să nu cumva să le vină ideea să moară pentru ei și teritoriile lor.”Or fi soldații ăia oameni simpli și fără școală, dar cât de prost să fii să crezi că ce câștigă Putin din Ucraina va ajunge în zonele alea sărace din care vin ei și nu doar la Moscova. Pe vremea mea băieții când ajungeau în armată spuneau ” hai liberare” . Asta le doresc și eu soldaților care luptă sub steagul Rusiei.
    Iar pe tine Volodea te întreb: nu crezi că ți s-au umflat capul?

  26. Li s-a oferit o sansa nesperata rusilor…in loc sa moara pe front ies la protest si stau la pushcarie…parca e mai bine decat in cavou 🙂

  27. Astia nu au creier in cap! Daca lasa initiativa pe mana NATO ca sa faca astia prima miscare, atunci vor muri mult mai multi, pentru ca si conflictul din Ucraina a fost declansat tot din SUA conform planurilor lui Rand Corporation. Deci nu Putin a facut prima miscare in Ucraina, el doar a ripostat miscarilor facute de occident care urmaresc distrugerea Rusiai si uciderea cetyatenilor ei. Cine a urmarit zilnic evenimentele stie bine asta. Sau poate ca demonstrantii prefera sa fie exterminati total de globalistii iudeo-masoni care au cartierul general in SUA, desi se intalnesc periodic la Davos. Dintr-un razboi mai scapa foarte multi luptatori, dar odata cu marea resetare programata de satanistii iudeo masoni, 7.5 miliarde de oameni vor pieri. Deja programul de exterminare in masa a populatiei globului a inceput cu raspandirea de gvirusuri si germeni letali, cu „vaccinarea” cu seruri ucigase cu efect intarziat, continua cu razboiul si criza energetica, cu inflatia si foametea, etc. Globalistii ucid pe un front foarte larg si neconventional folosind toate mijloacele pentru ca nimeni sa nu aiba scapare cu exceptia asa ziselor elite sioniste si ale unui mic numar de slugi ale satanistilor. Asta vor oare demonstrantii din Rusia? Poate ca ar fi bine ca planurile de genocid ale occidentului impotriva intregii populatii a planetei sa fie facuta cunoscuta si la rusi. Sa aleaga ei daca prefera sa lupte iar multi sa scape cu viata, sau vor sa se lase ucisi de occident ca niste pui de gaina la abator. Rusia are cu ce se apara, depinde de rusi daca vor sa moara toti ucisi de satanisti sau aleg sa se lupte si sa invinga dumanul perfid scapand cat mai multi cu viata. Din marea resetare daca se aplica dupa plan nimeni nu va scapa, lupta si victoria este singura sansa de scapare. Cine nu lupta cu satanistii globalisti moare.

  28. Mobilizarea partiala tradeaza doua realitati! Prima ca in Ucraina au fost trimisi MERCENARI/ASASINI DE PROFESIE, inclusiv ceceni trimisi de BESTIA legendata de Rasputin in fruntea Ceceniei, dupa ce Rasputin i-a facut tara una cu pamantul si alta trebuia sa fie atitudinea acestui Ramzan Kadyrov RUSIFICATUL!!! Mercenari care dupa ce si-au facut plinul in faza de „glorie” a AGRESIUNII, vazand ca se intoarce roata au dat bir cu fugitii LASAND IN URMA ARMAMENTUL greu si usor, ca si toate celelalte materiale de razboi! A doua realitate e ca Rusia latenta a inceput sa se agite si pretextul mobilizarii i-a servit lui Rasputin sa se adreseze
    POPOARELOR RUSIFICATE precum Stalin in iulie 1941, dar de fapt scopul principal a fost NOUA LEGE cu pedepsele, lege care tradeaza
    realitatea infatisata de mine de ieri, abandonarea tehnicii militare, capitularile, retragerile precipitate si dezertarile…

  29. Se mai maore pentru PATRIE ?
    Intreb pentru ca s-ar putea sa fie si romanii nostri dragi, nevoiti sa moara pentru … pamantul lor !
    Pe bune zis desi trist si cu durere-n inima …
    VIN VREMI SERIOS NASOLAE ! Pentru uni-i inca gluma ce se-ntampla …cum pentru broscari VESTELE GALBENE
    gluma au parut la-nceput … 🙁
    IARNA RAZBOIULUI ..RECE ? 🙁

  30. Inteleg oarecum faptul ca nimeni nu vrea sa moara in razboi. De pilda eu n-as dori sa mor in razboi ca sa apar averile oligarhilor. Dar cand se pune problema apararii vietii mele, a familiei si a patriei mele, este cu totul altceva, pentru ca daca nu lupt, globalistii ne ucid pe toti pana la unul, asta cu o certitudine de 100%. Dar daca lupt, poate scap si poate imi salvez si familia si tara. Nu pot sa accept sa fiu ucis de iudeo masoni fara sa ma impotrivesc. Asta este diferenta, iudeo masoneria doreste sa devenim oi care sa fie duse cu randul la abator. Dar daca facem noi invers si ducem noi iudeo-masoneria la abator, nu ar fi mai bine? Dar pentru asta trebuie luptat. Nici macar nu e vorba se sacrificiul vietii pentru ca fara lupta oricum murim cu totii, ne inving satanistii iudeo-masoni si moartea este sigura. Sa mori ca prostul fara sa te impotrivesti ba sa chemi moartea globalista prin demonstratii impotriva dreptului de a te apara, impotriva sansei de a ramane in viata prin lupta, mi se pare de neinteles, un gest sinucigas.

  31. @Novak
    Exact, tocmai de asta eu nu pot intelege de ce militarii ucraineni prefera sa moara ca prostii, ca sa apere averile halucinante ale familiei Rothschild si ale altor oligarhi sionisti mai mitiei. Un comadant militar ucrainean de top ar trebui preferabil sa-l aresteze pe zelenski care este impotiva intereselor poporului ucrainean, sau la limita sa-l execute ca sa scape lumea de un demon. Apoi sa poarte negocieri de pace care pot dura mult, dar oricum nu vor mai muri prosteste oamenii pentru a conserva averile oligarhiei iudeo-masonice.

  32. @Novak
    De data asta are sens ce spui. Merita analizat.
    (ca sa parafrazez un comentator mai sus ! 🙂 )

  33. Voi chiar ca sunteti penibili autorilor de articole. Orasul Tomsk are 500.000 locuitori si 30 care demostreaza, dupa spusele voastre copiate din „surse demne de incredere”.Sunteti de domeniul absurdului !

  34. @ Camizy 19:56
    Nu înțelegi fiindcă nu ai trăit sub Ceaușescu și nu știi cum functiona Securitatea.
    Comandanții de top ucrainieni au conturi grase în străinătate și vor fugi doar când rușii îi vor turti energic pe front.
    La fel cum au fugit presedintele și comandanții armatei când talibanii i-au turtit pe americani et co. în Afganistan ?

  35. Prin Brussel astazi erau vre-o 10.000 care demostrau ca o duc prea bine dar se pare ca voi ,ziaristilor, nu ati auzit.

  36. @ bulab 20:04
    Aceste „știri” sunt pentru bizonii din afara Rusiei, care trebuie sa plătească dublu energia si mancarea „din cauză de Putin”.
    Bizonii trebuie sa îndure fără sa cracneasca și sa SPERE.
    Sunt „știri pentru export”, la fel ca „știrea” despre cele 5-6 pațachine care protestau la statuia lui Mihai Viteazu în favoarea Black Lives Matter și Antifa…?

  37. Autorul fake news flagrant = SUA Democratilor. „Tomsk”, pe dracu’!! Acolo e miezul noptii si lumea doarme acuma, nu iese pe strazi, când nici n-are de ce: majoritatea rusilor considerându-l pe Putin prea moderat si reprosându-i ca n-a luat mai devreme masurile de-acuma. Plus ca @Novak, stai linistit : armata ucraineana de mult e praf si pulbere. Din ea n-au mai ramas decât vreo câteva grupuri, care fac vitejii à la Germania hitlerista-n Franta începutului anului 1945, când vreo câteva detasemante au lansat o ofensiva-n Ardeni, oferindu-i, în paranteza fie spus, lui de Gaulle prilejul de-a se aseza la masa tratativele într-o Franta aliata, nu colonia SUA-FD Roosevelt, care-i si pregatise statutul de colonie. De Gaulle reusind, însa, performanta unei tari fopndatoare a ONU si membre-n Consiliul de Securitate. Cine-i respectivul @Matthew Luxmoore, de unde intoxica? fiindca, si repet, în Rusia lumea doarme-n liniste la ora „demonstratiilor de … protest” de tip SOROS, FEMEN. Apropo, cucoanele-s îmbracate. Surprinzator, când pe-acolo haladuiau si Femen, dezbracate. Si din ce tara-s imaginile? fiindca nu-s si nu pot fi din Rusia. Prea-i cusuta povestea cu ata alba, de propaganda NATO, falimentara.

  38. 1. Pe ucraineni îi iubesc așa cum ne iubesc și ei pe noi. Adică, vor să-i asimileze pe români, deci, nu am motive să-i iubesc.
    2. Propaganda rusă zbiera sus și tare că, dacă se supără Putin și ai lui, Europa va fi zdrobită mintenaș. Vrajeală maximă, dacă s-au împiedicat de primul „ciot” ieșit în cale.
    3. Banii primiți de ruși pe gaze și petrol de la Europa, zeci de ani, vorbim de sume fără număr, nu se regăsesc în bunăstarea rusului de rând. Unde sunt banii? La zecile, poate sutele de oligarhi. Mujicul? Tot mujic.
    4. Mi-au plăcut cu basmele cu Feti-Frumoși, dar în copilărie. Asta, că Putin e băiatul bun care se screme să învingă Vestul Globalist și anti-Christ e o mare mizerie. Pentru că însuși Putin își ține poporul în ignoranță și sărăcie. Desigur, cu clasica mănușă de catifea sub care se ascunde pumnul de oțel.

  39. @Charlie : nu, draga! îi confunzi pe rusi cu UCRAINIENII. ULTIMII AU DAT BIR CU FUGITII si lasat dracului armamentul primit din Vest, ajuns, acuma, prin cine stie ce alte focare de conflict. Fii, naibilor, mai PATRIOT, si TU, si termina cu „rasputinii tai”, când ROMÂNIA ARE-O SANSA UNICA DE-A SE REÎNTREGI!!! Ucraina se destrama. Si tocmai acuma, într-un moment crucial, Johannis se duce-n vizita (vacanta)-n … SUA. Gândeste-te la suferintele, începând cu 2014, ale românilor din Ucraina. Vino-ti în fire!!! Nu mai scrie prapastii.

  40. Putin a decretat mobilizare generala si evreii din Rusia dezordinea generala. Sa vedem cine invinge. Ursii polari mor de foame, abia asteapta carne proaspata. Pana acum li s-a dat doar mercenari englezi.

  41. ps. @Cotidianul: de ce va tot alimentati fake news cu fotografii luate naiba stie unde si când? V-ati SOROSizat, si voi? mai ales ca tipul se lauda a fi „alocat ” vreo câteva miliarde de $ pentru „libertate” si „democratie”.

  42. Mamă, ce tare! Protest tip ”Ceaușescu”. Într-o înregistrare de 1,5 ore am văzut 5 min de protest, restul s-au zburătăcit ca vrăbiile. Băgase ouă la colț. Cred că lui Putin îi tremură izmenele.

  43. @Dan (I) : sunt atenta la ce scrii, esti nou venit. Având pretentii. Numai ca n-ai surse de informare. NU te lua dupa ziare (propaganda), respectiv oamenii politici, etc., privind Rusia, daca nu vrei sa gresesti (pâna la intox). Cauta Rusia, înainte de-a scrie, si compara tot ce gasesti, dpdv al statisticilor, pe net: nici pomeneala de „tara saraca”, „nivel de viata scazut”, etc. Banii din petrol: dimpotriva, Putin a marit si salariile, si pensiile tuturor. Rubla e mica, adica poti sa cumperi mult, comparativ, cu bani putini. „Vrajeala maxima”: nu te lua, si repet, dupa propaganda vestica, mai ales ca Obama (fiindca tipu’ si gasca sunt în spatele afacerii actuale, Robinette nu-i decât figurant, desi lucid, bine observasezi matale mai-nainte), mai ales ca Obama schimba doctrina NATO (în loc sa fi lasat organizatia sa crape), gasindu-si un „dusman”, Rusia. Care si figureaza ca „dusman”. Daca la Casa Alba ar fi fost un Republican, adica Trump, asta nu s-ar fi-ntâmplat. Desi, vezi sicanele actuale si dintotdeauna ale justitiei împotriva ultimului(pentru a-i împiedica un al doilea mandat si destinderea internationala). „Mujicul, tot mujic”. În sensul în care-l folosesti, cuvântul o fi fost valabil acuma vreo 100 de ani. Rusii învata bine, sunt scoliti, civilizati, curati si bine-mbracati, au orase superbe, „nemtesti” (au fost colonizati de nemti la initiativa Ecaterinei a II a cea Mare, nemtoaica), Putin, care-a stat ani de zile-n Germania, vorbeste germana perfect, e-un om citit si inteligent, nu bruta Black lives Matter si woke, asa cum sunt Obama – Kamala Harris.

  44. @Dan (II): Propaganda rusa nu „zbiara”, fiindca ziarele rusesti au fost interzise-n UE de nazista de Ursula von der Leyen. Daca tie-ti convine sa-nghiti propaganda unor nazisti (socialistii, care, de la Hitler, n-au mai reusit sa se dezbare de national-socialism, astazi finantat de Soros si compania), are sa-ti ramâna-n gât. Rusia fiind atacata acuma de Vest TOCMAI fiindca mare putere INDEPENDENTA si PUTERNICA financiar (Putin a dedolarizat-o si-o dedolarizeaza-n ritm veriginos, + ca membra BRICS, adica a unui sistem financiar -economic alternativ. Tie ti-ar conveni, fiindca n-ai datorii, sa ti se fure activele din banca? ori asta nu se cheama piraterie si Ursula von der Leyen, Obama si complicii, tâlhari? nu-mi veni cu „Ucraina”, care nu-i decât un pretext, scenariul distrugerii Rusiei de ani de zile clocea-n minti bolnave (de nazism. SUA primeste, dupa WW2, vreo 50 000 de nazisti, pe care-i cadoriseste cu posturi de prim ordin). PS : articolul din @Cotidianul + fotografiile si blogger-ul = propaganda dusmanoasa intensa + fake news, fiindca asa-i la razboi.

  45. @Dan
    Poate te gandesti si ne spui si noua din ce etnie anume fac parte aproape toti oligarhii rusi? De unde au avut ei atatia bani ca fosti cetateni ai URSS dupa 73 de ani de comunism si doua razboaie mari, unul civil dupa 1917 si al doilea razboi mondial? Nu crezi ca pute ceve in toata tarasenia asta si toti ocolesc cu grija subiectul legat de etnia marilor oligarhi?

  46. La „protest” erau profesioniștii, amatori de fake news, însoțiți de cameramani. Restul erau pe drum? EXTRA-BONUS, nu fac parte din 300 000. Și nu au cameramani. Și NATO, are „acreditați”. Amatori, suntem toți?. Pe „cont propriu”! ? Tembelii, nu au „spirit de sacrificiu”! Realitatea secolului XXI! ?

  47. Din surse neoficiale am aflat că acest conflict va escalada în Primăvara viitoare;asta va duce la ultimul război mondial, război plănuit pentru înscăunarea lui satan.

  48. @ Ileana Rollason 0:36 0:41
    +10 ?
    La „manifestație” erau mai mulți cameramani și fotografi decât „manifestanți”.
    Poliția nu i-a ciomăgit cum a făcut Trudeau cu camionagii.
    Dar poate le va da amenzi grase, pe model canadian și le va bloca și conturile bancare.?

  49. Vest-europenii au intrat in trepidatii la anuntul mobilizarii partiale in Federatia Rusa. Daca la rusi populatia „maraie” la asa ceva (unde mai exista patriotism si nationalism), va puteti gandi ce este, de fapt, in tarile vestice? La declararea unei mobilizari partiale in aceste tari se va produce o adevarata explozie si, probabil, vor mobiliza numai musulmanii arabi si africani! Daca armatele regulate NATO erau asa de puternice, antrenate si inzestrate, se purta razboiul direct NATO-Rusia si nu prin interpusii ucraineni si mercenarii contractati din 2021, iar acum nu se plangea Borell ca si-au epuizat stocurile datorita „ajutorului fratesc”. URSS a platit armamentul american in vreo 45 de ani, iar ucrainenii poate vor reusi asta in vreo 145 de ani! Si stati sa vedeti cati mobilizati partial o sa aiba Romania!…

  50. Pacalit de jurnalisti fiul lui Peskok a declarat ca el nu se inroleaza, o rezolva politic, numai Vladimir Vladimirovici ii poate ordona lui.

  51. Este forma pura a dictaturii , a totalitarismului ! Nu ai voie sa ai pareri in afara celor „aprobate” spre lauda si cinstirea autocratului ! Ce trist sa vezi mii de oameni care au iesit in strada , sa-si sustina parerile democratic , fara violenta , fara pari si fara arme, cum sunt batuti , tavaliti , bagati in dube si dusi(unde?), pasibili de ani grei de puscarie! Aceasta este manifestarea orisicarui dictator , nicio opozitie , nicio parere personala, impunerea vointei sale prin folosirea fortei brute ! Va amintiti , cum la inceputul invadarii , Putin spunea ca vrea sa „curete” Ucraina de nazisti ! Sa mori tu, Putine? Te-ai privit in oglinda?

  52. Pare un pic ciudat ca despre protestele care s-au petrecut in ultima vreme in Europa (NL, UK, DE, CH etc…) nu s-a vorbit prea mult in presa… Probabil ca peste cateva luni protestele ce vor urma nu vor mai putea fi ascunse sau stavilite. Sa vedeti atunci comentarii!…

  53. Ce facatura! Cum au plecat fraierii dupa fenta! Stau si ma-ntreb de la inceput: cum sa faci mobilizare pt ceva ce s-a petrecut in afara granitelor tale? Aaaaa, voia sa vada cine face figuri? L-a pus si Peskov pe ficior-su sa comenteze- probabil pt mai multa legitimitate. Sa zica bajetii dupa aia ‘da editat@, nu numai eu, nici ficiorul lui Peskov nu vrea’. Cica deja a aparut un paragraph secret in textul cu mobilizarea, cica ‘pana’ la 300k. Probabil ca chestiunea va fi ‘dropped, ce s-a vrut sa se vada s-a vazut. Multa lume pe aici rade de rusi. Vaivaivai. Cum ar arata o asemenea mobilizare in Ro, mm? Nu cumva mai rau ca la rusi? Vedeti comentariile la articolele din 2014, atunci se vorbea de asa ceva. Cine-i curios poate sa caute.

  54. @Ileana Rollason:
    În principal, am vrut să spun că Rusia este depășită tehologic, ceea ce lesne se poate vedea. În ciuda laudei deşantate a susținătorilor putiniști anterior „operațiunii speciale” de trei zile…
    Pe de altă parte, nici nu sunt fan al americanilor sau al Vestului, în general. Și la unii și la alții a trebuit să le facem cadouri fără număr, ca să fim acceptați în UE și NATO. Prea puțin imi pasă de ruși și de americani. Primii ne-au cotropit ori de câte ori au simțit nevoia animalică. Pentru americani suntem prieteni atâta vreme cât le dăm un miliard pentru câțiva kilometri de autostradă, cumpărăm armament depășit cu plata mult în avans și livrarea undeva, cândva…,
    sau pentru că niște emisari US vin ca pe moșia lor să-și
    mențină slugile locale în funcții, dacă scârțâie ceva(
    vezi Băsescu!).
    Pe mine mă doare de România, atât, al cărei viitor nu arată deloc bine. Cu actuala clasă politică lingătoare de clanțe nici nu are cum altfel…

  55. Eduard M?tZ ot CZernowitZ: da. Am vazut si eu filmari. „Demonstrantii”, elevi ori studenti în primii ani, mai agresivi decât politistii: râdeau, se dadeau în spectacol.

  56. @Dan (I) : gresesti PROFUND, dar PROFUND când spui ca Rusia ar fi tehnologic „depasita”. E-o mare putere mondiala, si se respecta. „Operatia speciala de 3 zile”: rusii au bombardat Ucraina, îi sunt stapânii spatiului aerian. Si-asta s-a-ntâmplat, într-adevar, în câteva zile. Tipii au gasit, însa, pe-acolo si „laboratoare” (fabrici secrete de armament) americane producând ARME CHIMICE, lucru pe care însasi Victoria Nuland l-a recunoscut în fata Senatului SUA. Când ai asemenea capcane (+ o „linie Maginot”, adica fortificatii drastice sub pamânt ale armatei ucrainiene SPRIJINITE, si repet, SPRIJINITE de „consultantii” americani de la Kiev), te misti mai încet. Fortificatiile au fost explorate si scose din functie, inspectate, cautat arme de toate felurile, si-asta cere timp. Plus ca rusii n-au vrut si nu vor sa faca victime umane. Plus ca ucrainienii începusera s-aiba arme vestice. Mana cereasca pentru rusi, care, actualmente, le diseca. „Masacrul de la Bucea: tipa care l-a pus în scena, o secretara de stat, a fost data afara de Duma UCRAINEANA. Si-acuma, vad ca Lavrov cere, la ONU, ca ucrainienii sa dea numele cadavrelor din asa-zisul” masacru”. Daca te-ai uitat atent, trebuie sa fi observat ca HAINELE „cadavrelor” erau NOU-NOUTZE, NEPURTATE. Pantofii, la fel. Si pozitiile corpurilor, nefiresti. O echipa de reporteri VESTICI care-a trecut pe-acolo spunea ca vedea „cadavrele” ridicându-se dupa trecerea coloanei oficiale. Trebuie sa fie si filme. Deocamdata, secrete. Si-n privinta tehnologiei Rusiei, nu uita ca tipii au arme HIPERSONICE, pe care SUA n-or sa le aiba nici peste 10 ani, în productie industriala.

  57. @Dan (II): SS-ista de von der Leyen a interzis ziarele si posturile TV rusesti în UE (când vad ca-n SUA, RT, de pilda, emite). Ori, Sputnik si RT nu erau pentru informarea rusilor. Ultimii fiind informati mult mai amanuntit (si chiar si printre rânduri). Am cautat alte ziare si-am gasit cu sutele. Ca sa aflu ca centralele nucleare SUA sunt proprietate particulara si functioneaza cu uraniul îmbogatit de Rusia (acordul AL GORE-CERNOMÂRDIN). Dat fiind ca uraniul, cf. acordului, se-mbogatea-n Rusia, SUA SI-AU DISTRUS INDUSTRIA PRELUCRARII METALELOR RADIOACTIVE. Asa ca Putin, când spune de arma nucleara, nu glumeste. Mai ales ca SUA, în conditiile actuale, NU POT REPLICA. + UE, unde, din lipsa gazului, si ce-a mai ramas din industrie e-n pioneze, nu mai poate functiona. + ca TOATE armele „exportate” Ucrainei de SUA si Europa Vestica s-au dus dracului : fie distruse, fie ajunse pe mânile traficantilor, prin cine stie ce colturi ale lumii. Asa ca RUSIA e-n loja, mai ales cu aliantele cu India, China si-alte tari (pe care SUA le-ameninta fara spor), nu UE (care si-a distrus industriile, si ea), ori SUA. „Primii ne-au cotropit”. Pune mâna pe carte. 1. Principatele Române n-au existat decât de la 1859 (cu ajutorul Frantei, care-avea nevoie de-o zona strategica favorabila), si România, de la 1918. Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia. Si-n Moldova, Rusia a fost un factor de echilibru-n fata invaziilor POLONO-LITUANIENILOR (Republica celor 2 Natiuni), care ardeau câmpurile cultivate, violau femeile, si-omorau barbatii fiindca barbati, adica buni de lupta, ca natia nu conta.

  58. @Dan (III): Povestea Basarabiei-Bucovina: ambele sunt ÎN UCRAINA. Nu-n Rusia, în UCRAINA APARATA DE SUA (pentru afacerile pe care-le-aveau acolo Biden, Pelosi, Blinken …, si documentele lor, secrete, trebuie sa fi ajuns pe mâna rusilor) + MONSANTO, firma de „îngrasaminte chimice” care si-a-nceput RAVAGIILE-n SUA-UE si care am impresia ca detine 1/3 din teritoriul a înca Ucraina. Sa nu-ti închipui ca mobilizarea generala s-ar fi dat pentru ea: s-a dat pentru interesele pierdute acolo ale americanilor. Pentru $, instrumentul asupririi, al santajului. Citeste-l pe BRZEZINSKI. Aberatii faimoase. Povestea Basarabiei de la 1812: i-a fost CEDATA Imperiului Tzarist de IMPERIUL OTOMAN, care era PUTEREA SUZERANA A MOLDOVEI. Turcii n-ar fi avut voie, legalmente, sa cedeze un teritoriu care nu le-apartinea, dar asta s-a-ntâmplat. SUA si România : nu kilometrii de autostrada conteaza, ci MAREA NEAGRA si DEVESELU, americanii de la WW2 (de-aia a si urmat razboiul rece) au ocupat teritorial Vestul Europei (unde sunt si-acuma): Roosevelt voia sa-i transforme tarile-n colonii. A avut parte, însa, de-o rezistanta acerba, în Franta, din partea lui de Gaulle – a carui miscare de rezistanta antinazista, apropo, n-a fost recunoscuta de nimeni, decât de URSS drept guvernul LEGITIM al Frantei. Roosevelt recunoscând regimul de la Vichy -. Europa : nu conteaza decât ca TROFEU pentru SUA, ultimele avându-si de luat REVANSA fata de Lumea Veche. UrSSula von de Leyen (Albrecht, de fapt): stramosii tipei = stapâni de sclavi în Sudul viitoarelor SUA, si barbatu-sau tot pentru o firma americana lucreaza. Eu fiind gaullista, adica „Europa de la Atlantic, la Ural” (de Gaulle).

  59. @Dan (IV): Teritoriile: TRANSILVANIA E ROMÂNEASCA DATORITA URSS, LUI STALIN, care nu-nghitise regimul horthyst. + Lovitura de stat a Regelui Mihai, la 1944, de care astazi românii-si bat joc, dar care, pentru Stalin în decizia privind Transilvania, a contat. Basescu, etc. : oamenii SUA. Nici unul din actorii loviturii de stat din ’89 n-a fost „omul rusilor”. Evolutia ulterioara a situatiei (România fusese sub sanctiuni americane ani de zile-nainte de ’89, fiindca ameninta s-ajunga o putere regionala, si tara era prospera, lucru pe care SUA nu-l suportau, cf. „lupta-mpotriva comunismului”, tarile „comuniste” trebuind sa fie, conform dogmei, subdezvoltate, si locuitorii, sub-oameni. Vezi ce se-ntâmpla actualmente, propagandistic, cu Rusia. Ucraina „europeana”, „victima” si condusa, de fapt, de „consilieri” americani, acuzând-o de atrocitati necomise). Adversare ale Europei, SUA o vor slaba. Vezi, actualmente, povestea sanctiunilor impuse Rusiei. La sanctiunile impuse României Ceausescu neavând cum sa replice, din cauza $ în care, atuncea, se-ncheiau toate contractele internationale), evolutia ulterioara a situatiei, asadar, dovedeste ca lovitura de stat din decembrie ’89 a fost orchestrata de peste ocean. La asta tipii fiind maestri (Indochina, Coreea, Vietnam, tarile est-europene, între care si România, Irak, Libia, Siria, Ucraina …).

  60. La inceput am crezut ca este obisnuitul razboi proxy dintre Rusia si SUA.A durat decenii conflictul pe teritorii externe.Ceva s.a dereglat.Multe state nu vor tolera o hegemonie unipolara.Rusia isi va putea greu mentine demnitatea.Ori-ori alta nu este.

  61. @Ileana Rolasson: divaghezi extraordinar, trebuie să recunosc. Basarabia și Nordul Bucovinei au fost acaparate de URSS-ul lui Stalin. Tot Stalin și regimul lui dictatorial au strămutat în Siberia o parte a populației din teritoriile
    ocupate. Toate nenorocirile, în ceea ne privește, sunt opera rușilor și a lui Stalin. A cărui statuie i-o contempli zi de zi, ceas de ceas.

  62. @Dan (I): Nu divaghez deloc. Basarabia si Bucovina, în care, astazi, românii sunt discriminati de UCRAINIENI, au ajuns în URSS din cauza lui Antonescu, nu a lui Stalin. Antonescu a ordonat sa se treaca Prutul alaturi de armatele lui Hitler. Sau vrei s-afli ce-a patit Germania dupa WW2? nu mai scrie prapastii. Citeste Tratatele de Pace, 1947. Plus ca URSS s-a ales cu teritorii care deja fusesera ale Rusiei TZARISTE, drept urmare a cedarii Basarabiei rusilor de catre IMPERIUL OTOMAN. Nu pricep, în asemenea conditii, de ce nu sustii DEZINTEGRAREA UCRAINEI ÎN PARTILE EI COMPONENTE (optiunea lui Putin). Privind Siberia 1. ERA SI ESTE LOCUITA. ASTAZI TOATA LUMEA SE-NGHESUIE-N SIBERIA, care-i foarte BOGATA. CHINEZII deja fiind în SIBERIA. „STRAMUTAT”, când în Siberia erau si sunt SATE, repet ca-i LOCUITA. 2. Gulagurile (citeste-l pe Soljzenitzân), erau SATE (sarace, cu acces dificil, în carutze, dar SATE, cu OAMENII LOCULUI), în care au fost obligati la domiciliu si NAVALITORII, PRIZONIERII DE RAZBOI POLONEZI, POLONIA ATACÂND RUSIA IMEDIAT DUPA REVOLUTIA DIN OCTOMBRIE 1917. Primul val de atacuri, fiindca al doilea a fost din partea armatelor coalizate ale Vestului Europei. „Nenorocirile, opera rusilor si-a lui Stalin”. Stalin NU ERA RUS. ERA GRUZIN, la fel lui Carrère d’Encausse, care-a si scris despre el. Cel mai bine scriind, însa, a Doua Scoala de sovietologi americani (Roberta Manning, G.A. Getty, etc., mai ales ca tipii stiau si stiu ruseste, si-au si arhive, documente, în fata, pe care le analizeaza). Stalin a industrializat si urbanizat Rusia.

  63. @Dan (II): Urbanizarea peste tot generând crize, si grave, nu numai în Rusia. Adu-ti aminte de Marx si Engels, de Manifestul lor de la 1848. Tine minte data, 1848. Rzevolutia de-atunci fiind preambulul statelor nationale. „Proletari din toate tarile, uniti-va!” Urbanizarea de peste tot = rezultatul desfiintarii sherbiei, al legarii taranului de glie. Exodul de la tara la oras s-a-ntâmplat si-n Vest, dar mai repede, si cu aceiasi oameni, arhi-saraci, veniti sa cerseasca-n orase. Când orasele – si de peste tot, nu numai din Rusia – nu erau pregatite pentru exodul rural. Citeste, învata, lamureste-te, înainte de-a scrie, si-nca si public. Apropo: ai vazut orasele rusesti contemporane? fara mahalale si cu parcuri, si curate, model nemtesc. Rusia având, actualmente, sute de orase cu câte peste 1 milion de locuitori, fiecare. @toccata si fuga : spui exact ce spune si Putin: s-a terminat cu lumea unipolara (cu dominatia, hegemonia SUA). BRICS (în care-i si Rusia) construind, fata de UE vasala SUA, o lume multipolara (Rusia, China, India, Africa, America de Sud…).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.