(VIDEO) Furia israelienilor: „Mă tem că acest loc va deveni un stat religios”

Numeroase mitinguri au avut loc joi pentru a denunţa reforma sistemului judiciar în curs de examinare în parlamentul israelian, la o zi după respingerea de către guvern a unui apel prezidenţial la compromis asupra acestui text care divizează societatea, comentează AFP, preluată de Agerpres.

În absenţa unei estimări din partea poliţiei, presa israeliană a evaluat numărul manifestanţilor la „zeci de mii de persoane”. Prin amploarea sa, contestarea se impune ca una dintre cele mai importante mişcări de mobilizare populară din istoria Israelului, care va aniversa 75 de ani în mai.

Reforma, cu mai multe dispoziţii deja adoptate în primă lectură în parlament, „este sfârşitul democraţiei”, potrivit uneia din pancartele care au putut fi văzute în cursul zilei în centrul Tel Avivului, în timp ce alte manifestaţii au fost organizate la Haifa, în nordul Israelului, sau la Ierusalim.

 

„Mă tem că acest loc va deveni un stat religios, că legile evreieşti vor trece în prim-plan şi că libertatea democratică aşa cum o ştim noi nu va mai exista”, a declarat pentru AFP Liat Tzvi, 52 de ani, cercetătoare la Universitatea din Tel Aviv venită să manifesteze în oraşul de la malul mării unde protestatarii au blocat o autostradă urbană importantă.

Un alt miting uriaş a început la orele 19.00 (17.00 GMT) în Piaţa Habima din centrul oraşului, la care au participat lideri ai partidelor de opoziţie.

Aceştia au declarat, într-o conferinţă de presă comună, că acceptă propunerea preşedintelui israelian Isaac Herzog care a prezentat miercuri un proiect de compromis asupra proiectului de reformă, respins imediat de coaliţia la putere.

„Oricine crede că un război civil este imposibil nu are idee cât de aproape suntem de el (…), dar nu voi lăsa să se întâmple asta”, a declarat Herzog miercuri, adăugând că este convins că „majoritatea israelienilor doresc un compromis”.

„Propunerea preşedintelui Herzog nu este perfectă şi nu este ceea ce ne-am dorit, dar este un compromis corect care ne permite să trăim împreună” şi „o acceptăm”, a spus centristul Yair Lapid, liderul opoziţiei.

Mişcarea de contestare a început la începutul lui ianuarie, după prezentarea reformei de către guvernul format de premierul Benjamin Netanyahu, figură a dreptei israeliene, care a încheiat o alianţă cu partidele evreieşti de extremă dreapta şi ultra-ortodoxe.

Protestatarii denunţă în bloc acest proiect, care intenţionează să limiteze prerogativele Curţii Supreme, dar şi politica generală a guvernului.

Ei îl acuză pe prim-ministru, inculpat pentru corupţie într-o serie de dosare, că doreşte să folosească legea pentru a casa o eventuală condamnare pronunţată împotriva sa.

Deputaţii au adoptat, marţi, în primă lectură, unul dintre textele de lege ale reformei înăsprind condiţiile care permit Curţii Supreme să invalideze o lege comună şi permiţând parlamentului să protejeze o lege împotriva oricărei anulări.

Alte prevederi criticate, în special privind procedura de numire a judecătorilor, fuseseră deja adoptate în februarie în primă lectură.

Dar Benjamin Netanyahu şi ministrul său de justiţie, Yariv Levin, consideră necesară restabilirea unui raport de forţe echilibrat între parlamentari şi Curtea Supremă, despre care prim-ministrul şi aliaţii săi afirmă că este politizată.

Imediat după prezentarea sa, proiectul de consens întocmit de preşedintele Herzog a fost respins de către guvern ca un „compromis unilateral”, premierul considerând că „punctele-cheie” ale propunerii prezidenţiale fac doar „să perpetueze situaţia existentă fără a aduce echilibrul necesar între puteri”.

În cursul unei vizite oficiale joi la Berlin, Netanyahu şi-a apărat controversata reformă a justiţiei în faţa „îngrijorării mari” exprimate cu privire la această chestiune de cancelarul german Olaf Scholz.

„Sunt atent la ceea ce se întâmplă în ţară” şi la multiplele manifestaţii împotriva proiectului, a dat el asigurări, „dar trebuie să aducem ceva care să corespundă mandatului pe care l-am primit (la alegerile din noiembrie, care i-au permis lui Netanyahu să revină la putere) şi vom face acest lucru în mod responsabil”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

19 Comentarii

  1. Macelarul criminal de razboi Bibi are bube mai mari si mai infecte de coruptia. Era la New York in ziua de 9/11 si la Londra in ziua de 7/7. Curat „coincidenta”. Ar putea sa vi sa para un om normal, dar asa par toti psihopatii.

  2. De cand Rusia l-a luat sub protectie, sanctiunile impotriva Iranului sunt fara efect. Iar la o conferinta recenta a tarilor africane, trimisul lui Netaniahu a fost invitat afara din sala. Cine pe cine izoleaza?

  3. Li?icii DemonRați nu-l iubesc pe Bibi.
    Și sunt suficient de GENIALI ca să o pună de-un Maidan…?

  4. Israelul a fost dintotdeauna o teocrație democratică, ce este consacrată de părinții fondatori ai Israelului ca stat și nu trebuie uitat că această strașnică religie intolerantă i-a menținut uniți pe evreii din toată lumea timp de două mii de ani, după căderea Ierusalimului și distrugerea Templului lui Solomon în 70 AD de către romani. Israelul a dispărut atunci ca stat, dar nu ca națiune. Dacă s-au certat vreodată evreii și s-au războit între ei a fost de la bani, niciodată de la religie. Protestele de acum nu doresc scoaterea iudaismului din filosofia de guvernare ci limitarea influenței sale pentru a evita situația Iranului.

  5. Protectorul armat al statului Israel trebuie bagat la racoare, asa au hotarat ca TREBUIE babetele ricane. Cine face ca ele, ca ele sa se formolizeze !

  6. Articol fara continut ! Ce vrea Bibi si gasca lui de cipilicari sa schimbe in justitie de e asa de tare lumea israelita suparata! Asta e intrebarea!!!
    Cine e Bibi stim ! Un razboi civil in Israel nu ar fi rau deloc! Un stat palestinian independent care sa inlature holocaustul palestinienilor si conditiile de ghetto iar se lasa asteptat! Cu Bibi nici o sansa! Sa le impuna si lor sanctiuni economice chiar daca se considera stat in curs de dezvoltare si primesc inca si in ziua de azi bani de la germani! Sau o blocada economica ca in Cuba!

  7. Israelieni fromosi, liber si inteligenti care nu accepta o infrangere rusinoas a partidutzelor lor la ultimele alegeri…

  8. Credinta este singura care sta in fata tavalugului satanei. deranjeaza tovarashi…. NU religia DERANJEAZA (NEAPARAT – EXISTA BISERICA SATANICA IN SUA HA!), dar CREDINTA in bine, adica energie, extrem de puternica a gandului si a dorintei…toti avem „puteri”, insa suntem orbi, muti si surzi la semnalele care sunt peste tot in jurul nostru. Universul vorbeste cu noi tot timpul, cine sa-l asculte…?

  9. Israelul e condus de clonele khazare care au si infiintat acest stat. Evreii antisionisti doresc chiar ei desfiintarea statului israelian deoarece acestia considera ca el, statul a fost infiintat in 1948 de cei ce-l slujesc pe Satan.

  10. Și în Israel a INFLORIT Ideologia „progresistă”, woke, exportata de Li?icii DemonRați.
    Dacă Ierusalimul a rămas un oraș in foarte mare parte conservator, TelAviv-ul e plin de ?-ei.
    Opoziția a pierdut alegerile democratice. Acum, vrwa sa le câștige în stradă. La fel cum a fost la alegerea lui Trump în detrimentul Hilarei.
    Neo-marxistii nu se deosebesc de înaintașii lor de rit vechi.?

  11. Dupa implementarea portofelului digital,acum in martie , pentru care toti parlamentarii in afara de Cristian Terhes si Ciohodaru, au fost de acord , sa treaca doar prin comisii,nu la vot ,o sa apara si furia romanilor , cand si daca se vor trezii.

  12. De ce nu scrieti si de protestul care are loc acum in fata Colegiului Medicilor din Bucuresti, impotriva dr CORIU ,pentru apararea drepturilor si libertatilor,a dreptului la libera exprimare,a dr Geanina HAGIMA

  13. ,, In următoarele 2 săptămâni, in Israel va fi cel mai probabil un haos total. „În fiecare zi, mai mulți iudaici reali demonstrează împotriva guvernului nelegitim Netanyahu. Oamenii s-au săturat. Nu e de mirare că 500.000 de protestatari pro-democrație au ieșit sâmbătă în stradă la nivel național, în ceea ce cotidianul israelian Haaretz a numit „cea mai mare demonstrație din istoria țării”.
    CONTINUARE : Netanyahu spune acum deschis că este satanist și nu evreu. Aici îl puteți urmări spunând fostului președinte american Barack Obama „tu ești marele Satan și noi suntem micul Satan”.” https://youtu.be/l3Q2ELOSM8s

  14. „Mă tem că acest loc va deveni un stat religios, că legile evreieşti vor trece în prim-plan…….”

    exagerare tefelist-sorosista!
    (te pomenesti ca vor „legi europene”,
    „o tara ca afara”
    la nici 75 de ani de la infiintzarea- pe baza legilor alora…..)

  15. Or sa-l de-a jos pe Byby … si de data asta definitiv si copt pentru PARNAIE ! 🙁
    REMEMBER THIS ! 🙁
    IQ=?
    😉

  16. Sa redevina Israel la supunerea fata de Dumnezeu?
    Prea frumos ar fi…O fi visat Bibi ceva cu foc smoala …

  17. Evrei zic ca sint poporul ales lui Dumnazeu, asa ca nu vad de ce ii preocupa ca Adolf Hitler Nethanyahuuu vrea sa faca Israel un stat religios.

  18. Ce treabă are ‘la masonă Scholz cu politica internă a Israelului? Netanyahu trebuia să-i dea una peste gură de să-i rupă dinții!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.