(VIDEO) Germanii decorați de Iohannis la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, vineri, mai multe personalităţi din Germania, printre care politicieni, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.

„Relaţia cu Germania este una specială pentru România, cu valenţe strategice, definită de o colaborare politică dinamică şi fructuoasă şi de o cooperare economică substanţială. Această relaţie se bazează, de asemenea, pe legături sociale şi culturale puternice, cu o veche tradiţie. În contextul provocărilor multiple ale ultimilor ani, începând cu pandemia de COVID-19 şi continuând cu războiul de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, am apreciat cu toţii faptul că relaţia româno-germană şi-a menţinut soliditatea, iar parteneriatul nostru a continuat să se dezvolte. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă dinamismul dialogului bilateral din anul în curs, şi am în vedere vizita în România a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, întrevederea pe care am avut-o cu cancelarul Olaf Scholz la Bruxelles, vizita pe care am efectuat-o la Hof, în Bavaria, precum şi alte întâlniri ministeriale derulate la Berlin şi la Bucureşti”, a spus Iohannis.

El a precizat că distincţiile oferite reprezintă o recunoaştere a dedicării şi a perseverenţei cu care personalităţile decorate s-au implicat în dezvoltarea relaţiilor politice, economice, sociale şi culturale româno-germane.

Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer prof. dr. dr. h. c. Bernd Fabritius – fost Însărcinat al Guvernului Federal german pentru imigranţi de origine germană şi minorităţi naţionale, membru în Bundestag şi preşedinte al Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania; Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Mare Ofiţer dr. h. c. Barbara Stamm – fost preşedinte al Parlamentului Bavariei (2008-2018); Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Comandor prof. dr. med. Wolfgang Schramm – medic internist, specializat în hematologie, a fost activ în cadrul Institutului Robert Koch de la Berlin şi membru în Consiliul de administraţie al „Asociaţiei Ajutorul bavarez pentru copii din România”; Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Ofiţer lui Uwe-Volker Fabritius – responsabil pentru România al Ministerului pentru Familie, Muncă şi Afaceri Sociale al landului Bavaria.

De asemenea, Iohannis l-a decorat pe prof. dr. h. c. Hans-Peter Niedermeier – fost preşedinte al Fundaţiei Hanns Seidel – cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. Orice stat INDEPENDENT SI SUVERAN decoreaza humanoizi care au promovat/sprijinit/actionat pentru interesele acelui stat. Care sunt interesele statului roman care au fost promovate/sprijinite, sau pentru care au actionat cei decorati? Niciun stat INDEPENDENT SI SUVERAN nu decoreaza pe cineva care a facut fapte minunate, chiar eroice, pentru alt stat, pentru alte entitati.

    • Sasul sibienesc isi decoreaza parte din stapani. Pe cand statui cu ei la el in Sibiu? Sau o avea tupeul sa le faca in Bucuresti?

  2. ‘… distincţiile oferite reprezintă o recunoaştere a dedicării şi a perseverenţei ….’, ghinion, românii nu au fost informați din vreme despre meritele acestor personalității în domeniile amintite.

  3. Citind articolul am trecut,timp de câteva minute, printr-un șoc, văzând numele Fabritius ! Ii cer iertare numitului din articol.
    Ce festa mi-au făcut ochii ! Să văd în locul acestui nume unul f. asemănător, de tristă amintire in istoria României și să aiurez crezând că Iohannis decorează germani din al doilea război mondial.
    Clar că, la această tulburare, au contribuit și acuzațiile adversarilor președintelui legate de retrocedările către FDGR.

  4. Decoreaza stirita, pirul, iarba rea, si nu personalitatile care merita real=profesionistii reali ai societatii din orice tara.

  5. Toti ce decorați s-au remarcat prin acțiunile antiromânești.Ioh-anus trebuia sa faca o scurta prezentare a meritelor pentru care cetatenii germani au primit aceste inalte onoruri. Asa era corect…

  6. Paraziti alogeni decoreaza alti paraziti alogeni pentru actiunea de subminare bine facuta a poporului nostru asuprit de alogeni !
    Trezeste-te Gheorghe!
    Trezeste-te Ioane !
    Ridica-te Gheorghe!
    Ridica-te Ioane!

  7. Normal bre..Se da peste cap nea Klausica sa mai adauge ceva la palmaresul politic pe niste medalii pe care nu le da din buzunarul lui,totul pentru a da ,,bine,,si a pupa functia de secretar general OTAN.Pas cu Pas.Bre,la cum a impartit proful meditator medalii rumanesti in stanga si dreapta la toti pofticiosii ,pur si simplu nu mai au nici o valoare ca simbol a statului ,au devenit niste tinichele fara de nici o valoare sentimentala si recunoastere a unor merite reale.Ghi-ni-on.Ps.Bre,vedeti cum ,,prezidentul tuturor rumanilor,,a dat ignore pe doamna presidente Maia Sandu de n-a dat batar o medalie de era in vizita oficiala ? Ghi-ni-on.Asta e lipsa de consideratie totala.Pas cu Pas.Le-a tinut pe toate dosite sa le imparta la nemtii lui ca pe bomboane,ca doar ,nah,astia sunt mai aproape de boborul ruman.Hi..hi..hi..dragii miei rumani.Ghi-ni-on.

  8. A uitat sa decoreze domnul Johannis pe cea mai importanta persoana care este tot din Germania ,madam Ursula von Der Leyen ,binefacatoatea Romaniei ,care are grije de noi tot timpul, sa traim o viata frumoasa .

  9. @ Freudienii 15:42

    Avand in vedere ca in cazul lui Pierre Moscovici (raportor UE pentru Romania) exista o filiatie pana in anii ’50 cu bunicul sau care era Komissar sovietic pentru Romania (!! cum ramane totul in familie!), nu e exclusa nici cazul Fabritius o filiatie a celor doi decorati astazi cu figura legatului german de la inceputul anilor ’40. Numele respectiv e destul de rar in sine, si ocuparea unei pozitii in aceeasi tara reduce mult posibilitatea unei coincidente.
    S-ar putea sa fie chiar nepotii ACELUI Fabritius. https://ro.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Fabricius_(diplomat)
    Difera, e drept, grafia, dar familia fiind veche, in sec XIX se scria cu c, de ex. „Centrum” in loc de, azi, Zentrum etc.
    Orice e posibil.

  10. Își pregătește terenul după 2024!!..toti sunt din Bavaria, oare unde stau părinții lui?…
    Acum te intreb pe tine Soare, n-avea Orban dreptate?…
    Cu ce l-au ajutat pe moș Ion Roată medaliații ăștia?
    când îi vine rândul și lui Gyuri Soroș?..

  11. Asta e disperat după decorații fara nimic în spatele lor, el primește de prin germania, el la schimb, de parcă colecționează jetoane sau magneți de prin excursiile din Egipt când lumea ardea de vie în spitale

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.