(VIDEO) Greta Thunberg le-a blocat intrarea

Cunoscuta activistă pentru climă Greta Thunberg şi numeroşi militanţi au protestat în faţa intrărilor Parlamentului suedez în favoarea unei mai mari justiţii climatice, informează DPA.

Grupul a blocat luni mai multe intrări în clădire pentru a atrage atenţia asupra crizelor sociale urgente şi asupra necesităţii unei schimbări imediate şi juste, potrivit unei declaraţii privind acţiunea.

„Această acţiune este o opoziţie faţă de perpetuarea acestui sistem mortal şi injust. Cei mai bogaţi consumă cantităţi enorme de resurse, în detrimentul unor părţi semnificative din populaţia lumii care nu îşi pot satisface nici măcar nevoile de bază”, a subliniat Thunberg în declaraţia postată pe X.

„Lumea se schimbă rapid. Este o datorie democratică să fim implicaţi activ în modelarea direcţiei schimbării. Îi invităm pe toţi care pot să vină alături de noi”, a continuat Greta Thunberg.

Lui Thunberg i s-a alăturat un grup de oameni de ştiinţă din diferite domenii de cercetare şi zeci de activişti, după cum a precizat activista. Aceştia au făcut, de asemenea, apel la soluţii structurale pentru a depăşi crizele actuale care ameninţă omenirea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

13 Comentarii

  1. In spatele acestei copile cu aspect nevinovat ranjeste mefistofelic Soros, asteptand sa tunda fraierii care se lasa pacaliti de propaganda.

  2. Degeaba încercăm să ajutăm planeta că ne vor mânca găurile negre …. Greta a face bine să incerce să ajute universul …sau măcar să prelungească durata de viață a soarelui … cu 100 de pârțuri mai puțin nu salvăm nimic doar ne mințim …

  3. Greta nu-i proasta deloc, un pic de scandal aici, mai multa gargara dincolo, niste arestari fake (scripted/enhanced reality, wink twice!), iar contul dementei post adolescente suporta orice, de la sterline pan’ la rupii. De altfel, manevra-i dovedita eficienta inca de prin anii ’90, nimic nou pe aici.

  4. bai Greta du-te si cere socoteala guvernantilor de ce guvernul suedez a inchis dosarul de investigare a sabotarii conductelor de gaz northstream 1,2 imensa poluare chiar sub nasul vostru de ostentativi ai virtutii successuri fierbinti!

  5. In loc sa fie arestata pentru tulburarea ordinii publice, asta a devenit un fel de golan sponsorizat de servicii, gen „Ceausescu” de pe la noi…

  6. E în pregătire specializată pentru politica! Viitoarea „curvina” de fier a Europei.

  7. A protestat și când Urcacii au primit obuZe cu Uraniu sărăcit și bombe cu fragmentație ?
    Dar când Nulanda a confirmat, în Congresul Li🌈ic, existența bio-laboratoarelor ?
    măR😜g
    {●●● StatMajoriZdu ●●●}

  8. Acum daca au intrat in NATO pot sa-si ia ramas bun de la aerul curat al Suediei care era inainte.Tarile care fac parte din NATO siu cit de mult sufera natura si mediul inconjurator.

  9. Incep sa fiu de acord cu aceasta fetita, pai daca vom continua sa mancam porci si vaci, schimbarea climatica v-a distruge toate plantatiile de canabis

  10. A. Uitati-va-ti ATENT la Mecklele ACTIVISTELOR:
    NIMIC NU se comparain NARODNess cu Meckla unui …
    NAROD Mandru de Sine, GRAAAAV, Patruns 🙂 de SINEshi. mai vazut ASTA la JUNuu; de la NOI, Romanii …
    Ala este ALACare NE predica Vegetarianismul pe la TVs …
    L-am vazut odata la Statia de Metrou OBEUR …
    Aceeasi Expesie de IDIOT GRAV, ImPatruns de MARIME (Imbecilitatii lui …)
    B.
    Ce Varsta are GRETA?
    Aaaa … 🙂 sarit Parleazuu’?
    Ca DACA l-a sarit, imPosibil sa mai activeze, ODATA intrata in Gradina VESELIEI … 🙂
    CRED ca si Alelalte daca ar fi …invitate in Gradina FERICIRII, NE ar LASA in Liniste …:)

    Daca avEM Norocuu’ sa le FXXA Catzivashilea … :):);)

  11. De ce nu merge Greta in China si India sa protesteze pentru schimbarile climatice? Cele doua tari polueaza de 4-5 ori cat Europa.
    Cum se folosesc unii de aceasta fata pentru a-si promova afacerile si mari profiturile.

  12. @News Reader,
    Exista o Limita in TOT si TOATE!
    FAC Dansele ACTIVISM, ca Mod ECHAPATORIU de LIPSA de SEX .:)
    A fi – in Imaginatiunile lor cu Fantasme UMEDE, ba chiar SI UDE, Ude Mereu…:) bineVENIT un Viol LIMITAT la Doi-Trei ACTANTI …:)

    SA’ NICI ca in India, Violui SALBATICEin…PUBLIC, e multe Ori Uurmate de ATE de SADISM teribil, cu Introducerea de …Bare de Fier IN … . SE intelege UNDE … SI Moartea Victimei.
    Daca NU moare, o OMOARA Familia ca .i-a dezOnorat, Ori ajunge pe Strazi, Hazanaua SEXuala la Discrtie a TUTUROR Cazatuirlor Umanoide, prasite de Secole in acea tara …
    Nimeni NU poate nici macar glumi cu ASEMENEA Acte de Barbarie …
    Ceea CE este STRANIU,este ca, MUlti, DestulDePreaMulti dintre DesCendentii celor DIN India si
    ajunsi pe Teritoriul Romanilor SE REAMARCA printr-o Criminalitae Peste Media Statistica a Criminalitatii din Romania.

    SE STIE, da’ SE TACE:
    – din Frica de a NU calca pe Coada Politica_Corecta imPusa cu Pumnul de Neam PROST din ADN tulbure a Celor de la UE,
    acea Politica_Corecta fiind de o Perfidie si Ticalosie terbile, cu Bataie LUUUNGAin Timp,

    – din CoAbitarea ilegala si SORDIDA dintre GIO Etnice CLAR (Clanuri…) SI Organele Corupte de PAZA Tarii si Societatii
    -din Combinatii Infracionale intre PAZNICI si INDIENII (Vechi) din Romania

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.