(VIDEO) Imagini teribile cu ce a mai rămas din Soledar

Trupele rusești au „eliberat” atât de mult Soledar încât a ajuns doar ruine.

Armata ucraineană a recunoscut miercuri retragerea sa din oraşul Soledar, în estul ţării, care a fost lăsat sub controlul forţelor ruse, la două săptămâni după anunţul capturării acestuia făcut de Moscova, relatează France Presse.

„După luni de lupte grele, forţele armate ucrainene l-au părăsit” pentru a „se replia pe poziţii pregătite”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Grupului Est al armatei ucrainene, Serghii Cerevatîi, refuzând totuşi să precizeze când a avut loc această retragere.

Grupul paramilitar rus Wagner anunţase preluarea sub control a Soledarului încă din 11 ianuarie, anunţul său fiind urmat de cel al armatei ruse în 13 ianuarie. Acest mic oraş din regiunea Doneţk, unde au rămas doar 500 de locuitori din cei aproximativ 11.000 de dinainte de război, cunoscut pentru minele sale de sare, este situat în apropiere de Bahmut, un alt punct fierbinte în estul Ucrainei.

Ucrainenii au refuzat până acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere se confruntă cu pierderi grele.

Retragerea din Soledar a „fost controlată, nu a avut loc niciun fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ucraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ucrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ucraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Un responsabil separatist instalat de Moscova în estul Ucrainei a revendicat miercuri un progres al trupelor ruse la Bahmut, menţionând Soledar ca factor determinant.

Dar Serghii Cerevatîi susţine că afirmaţiile acestuia „nu corespund realităţii”. „Luptele continuă. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a adăugat el.

#Russian troops turned the settlement of #Soledar into ruins. pic.twitter.com/mUoqOkawAj

— NEXTA (@nexta_tv) January 25, 2023

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

25 de Comentarii

  1. Autorule, cauta presa din Rusia pe platformele americane ca sa afli si tu ce a fost la Soledar, in loc sa folosesti… polonicul.

  2. … bă băieți bă… asta este retragere????? Așa arată un oraș din care „apărătorii” s-au retras? Un oraș distrus transformat în moloz ne îndreptățește să spunem și mai ales „să credem” că apărătorii s-au retras organizat. Căutați în arhivă imagini și a articole de la retragerea rușilor din Herson, scuze …„ de la alungarea rușilor din Herson” și vedeți cum arăta orașul. Bă da cretini îi mai credeți pe unii, și poate chiar sunt dacă sunt capabili să creadă asemenea manipulări.

  3. cca 30.000 de wagneri,majoritatea detinuti scosi din puscariile Rusiei si-au lasat oasele acolo,dar nu se spune, pentru un kkt de orasel in jurul unei mine de sare lipsit de importanta militara
    Asa a scăpat Putin ,dupa „planul 100.000 ” al Kremlinului de sadici,violatori,criminali,etc

  4. Asa va ajunge toata Ukraina daca criminalii din occident vor mai trimite armament criminalului Zelwenski .Acest asa zis ajutor militar trimis de americani si de tarile europene care fac parte din NATO,nu ii ajuta cu nimic pe ukrainieni.Il obliga pe Putin sa fie si mai insistent in atacurile facute asupa armatei ukrainiene.Sa nu spere cineva ca Rusia va renunta la tot ce si-a planificat sa faca si isi va retrage armata ,renuntind la fostele lor teritorii pt. care se lupta.

  5. Asa elibereaza armata putinantropului orice localitate. Vor sa vada intreaga planeta ca pe unde a trecut ciuma rosie putinoasa nu mai creste nici iarba. Ca pe vremea invaziilor hune sau mongole.
    Rusia este un stat bolnav, rusii au inca mentalitati medievale daca nu chiar primitive.
    Un astfel de comportament de trogloditi admira lingaii putinantropului kremlinez……[Rumburak-RusBorak imbecil si prea nanak]

  6. I-au scos ‘muzicienii’ din boscheti inca de acum o saptamana. Totusi este bine ca au recunoscut. Americanii deja stiau realitatea.

  7. Unul dintre scopurile Rusiei este demilitarizarea Ucrainei și aceasta se face, distrugând echipamentele armatei ucrainene și, pe cât posibil, eliminând soldați.
    Ucraina a pierdut mii de soldați în Soledar (după informațiile din teren – vorbesc de date care parvin din surse ucrainene – cifra ajunge pe la 20 de mii).
    ISW habar n-are ce spune: capturarea Soledar a permis rușilor să dezvolte în direcția Siversk (sunt peste 30 mii de soldați în zonă) și să blocheze mișcarea de trupe ucrainene între fronturi; n-are treabă cu Bahmut.
    Bahmutul urmează să fie încercuit în nord prin alt sat, situat mult mai în sud de Soledar (satul este deja ocupat și urmează să închidă complet calea de acces aferentă).
    Ucrainenii au fost înconjurați de 2 ori – în 2 locuri diferite (în centru și în zona uneia dintre mine) – în Soledar; după ce le-au lăsat suficient timp ucrainenilor ca să elibereze zona, rușii au intrat și au tras în absolut tot ce mișca (pot fi găsite videoclipuri cu măcelul care a avut loc, cu ucraineni în derivă, cu trupe mecanizate fugind pe jos).
    După cum arată clădirile în filmare, ne putem da seama ce au pățit apărătorii lui…

  8. Mda , mincinoși până la capăt …foarte mulți ukroti repliați in cosciuge pt că muzicienii i-au măcelărit

  9. Ce mare scofala cu acest Soledar ! Un biet satuc! Si ce mare victorie are rusii acolo? Au inchis doar aprovizionarea cu papica si munitie a ukralolor pe linia NV de front! Adica o nimica toata Iar ca 17000 de ukrali au cazut la datorie aparand acest satuc e minciuni 3000 de rusi lichidati de nazisti, asta daaa!

  10. Daca tot nu doriti sa afisati opiniile cititorilor ,atunci desfintati rubrica asta cu ( Lasa un raspuns )

  11. PARCĂ AM MAI VĂZUT ACEASTĂ IMAGINE-FOTOGRAFIE DIN 1990 INTITULATĂ :„EFECTUL VIZITEI DE LUCRU A -BENEFICIARILOR- LOVILUȚIEI LA FERMA ZOOTEHNICĂ =VIȚELUȘUL ROȘU=”

  12. Si uite asa , stepa nesfirsita isi intra in drepturi . Oare Esenin cum ar fi cintat in viersul lui aceste lucruri ? Dar Taras Sevcenko ? Dar Puskin ??????Si cum il „cinta” milioanele de rusi si ukraineni ? Aceasta-i intrebarea …..

  13. Cred ca aveti o mica defectiune in acest serviciu si nu apar opiniile afisate .

  14. Pariez ca daca ucranii invingeau la Soledar si ramineau in oras (lucru mai imposibil chiar si decit rotirea Soarelui in jurul Pamintului !) orasul nu mai era „doar ruine” ci un cimp cu flori pe care zburdau copilasi blonzi si bucalati ! (bineinteles, coprofagii de la NEXTA nu ar fi fost capabili sa furnizeze imagini in acest caz, dar trebuie sa-i credem !)

  15. Vulpea care nu ajunge la struguri zice că sunt acri! Ce jigodii manipulatoare! Mint ca o gazeta americană! Deabia acum incepe răzbelul adevărat! Până acum a fost operațiune specială!

  16. O sa faca tocana rusii din toti gandacii nazisti si la fel din toate ajutoarele militare trimise Ukrainei de cei care isi doresc incontinuare un razboi cu Rusia.

  17. La fel imi doresc sa arate cit mai curind si tancurile trimise de coalitia criminala in Ucraina : sa nu mai ramina nici macar un surub intreg din ele !

  18. Feareee vechi cumpaaar ! – Aceiasi dorinta cred ca o au foarte multi oameni din intreaga Europa si sint convins ca Dumnezeu ne va inplinii dorinta noastra ca sa ii mai potoleasca putin pe acesti criminali capitalisti .Sa intrebat cineva cum dintr-un actoras neinsemnat ,care nici macar nu era inplicat atunci in politica ,asa peste noapte, a ajuns presedintele Ukrainei ? Cine la ajutat sa ocupe aceasta functie atit de repede, fara macar sa fie cunoscut de cineva din viata politica dusa de el ?

  19. Prostia te ingroapa pe tine@18:12
    Stii tu ca 30.000 de wagnerieni puscariasi si-au lasat oasele acolo.
    Tu nici nu stii cum te cheama, daramite sa mai dai ai niste cifre…
    Si mai stii tu ca nu se spune.Ei,cum asa?! Nu stie tabara „Drepratii” cati mujici au fost ucisi?
    …Pai ei numai mortii inamici îi numara, ca pe cei proprii nu e voie…
    Asa ca taci
    Nimeni nu se asteapta ca ukranii sa dea cifre corecte, ei se mint si se vand unii pe altii si chiar pe aliatii lor pe care deja i-au atacat raspandind minciuni puturoase!
    Asta nu e o tara cu care sa iesi in lume, nu trebuie sa castige!

  20. Și după Kursk, hitleriștii s-au tot retras pe „poziții dinainte stabilite”.
    Până la Berlin !?
    [știi tu, Șaormar Ortograf…]

  21. Pur și simplu îmi este scârbă de modul în care prezentați operațiunile militare din Ucraina. Când ucrainienii se screm și câștigă o mărgică prezentați acțiunea de parcă ar fi cucerit universul. Iar când sunt căsăpiți treceti in derizoriu totul. I-ați prezentat pe ruși că pe niște impotenți, primitivi, desculți, având o tehnică militară din primul război mondial. Și am aflat că, totuși, primitivii aia au cucerit 20% din teritoriu ucrainean, că au distrus 50% din sistemul energetic a! Ucrainei. Rușine să vă fie.

  22. Asta este imaginea pe care o lasa rusii peste tot pe unde pun piciorul. Resuscitarea barbariei inceputului mileniului trei este asigurata de sceleratii mutilati omeneste si moral iesiti din laboratoarele KGB-ului, prin acutizarea instinctelor negative: ura fata de viata si civilizatie, setea de sange nevinovat, nevoia de a distruge și a-i injosi pe cei ce iubesc libertatea. Deja au promis ca vor face si ei ceva daca ii vor strivi pe fratii ucrainieni: puscarii. E o traditie veche a totalitarismului rus. Stalin a facut constructiile megalomanice (inutile!) prin distrugerea fizica si psihica a adversarilor in lagarele de munca deschise pe intreg teritoriul. Doar prin ele se vor putea mentine, si acest KGB-isti mai ales ca Putin a ajuns sa creada despre sine ca e nemuritor. Vrea sa contiune distrugerea Rusiei, a fratilor ucrainieni si a lumii (cat va mai putea) cel putin cu inca 14 ani de acum incolo. Asta numai daca in aceasta mare Rusie, cu atatia supusi acefali aneantizati in visuri de marire imperiala nu se va mai gasi un om. Un singur om. Si omenirea va putea scapa ce acest cosmar!

  23. @Prostia ingroapă Rusia. Sigura ucrainienii sunt discipoli ai lui Ghita pristanda in ale numararii. nu mai repet reteta, 2 la….., 3 la…., 7 la…., se ajunge si la 100 la….., numai sa se indeplieasca planul cincinal in 2 ani, ca pe vremuri. PS. Oare prostia de care parte este ?. Intreb si eu, nu dau cu parul.

  24. @ Negro. Oare numai rușii ?. Oare ce au lăsat in urma americanii prin Irak, in cele doua războaie, sau colea, in Iugoslavia, in Afganistan, in Siria, Libia, Vietnam, Coreea, mai ales in Laos, unde se spune ca sau lansat mai multe bombe decât in tot WAR II, Cambodgia, și lista nu este completa. Numai ca vedem doar paiul din ochiul unuia, dar bârnele din ochii altuia nu se pune, că de, este ” democrat” cu mana pe pușcaș, tun, tanc si avion, daca nu i te supui, devii ticălos total, si asmute toata propaganda, la care se pricepe de minune, si nu atât ca se pricepe, o alimentează din greu cu verzișori, ca sa tembelească auditoriul. Si după bag sama pe acilea, nu sunt putini cei care cad prada propagandei inspirata de la Goebbels citire. Se știe ce a pățit acest mentor, cu toata propaganda lui cu tot, iar răsplata a venit tot de la rușii cei răi. Istoria se va repeta.

  25. Și totuși,care „rețeta secretă”?cum a ajuns un actoraș anonim,mediocru,care nici măcar nu era în politică,preșdinte de țară,care-din buncărul lui-trimite ordine șefilor de state,se filmează,colecționează titluri și onoruri,face liste cu ce dorințe mai are pentru ca abatorul să funcționeze cum dorește etc.;o lume întreagă stă smirnă și nimeni nu vrea să oprească nebunia asta?și cu „lumea”(lumea bună evident)ce s-a întâmplat?după ce l-a pupat în…decenii întregi pe celalalt bohoț,admirându-i performanțele virile,sportive,politice etc,zice că abia acum a constatat că era un monstru…sau e o modă(ceva de genul acesta)-vine,trece,vine alta…și pentru mofturile unor complexați bolnavi,se sting mii de vieți

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.