Preşedintele american a promis ”un acord comercial incredibil” şi ”cele mai de temut echipamente militare de pe planetă”.
Președintele american Donald Trump, aflat în vizită în India, a fost ovaţionat luni de peste 100.000 de oameni, la inaugurarea celui mai mare stadion de cricket din lume.
Este cel mai mare miting din străinătate al liderului de la Casa Albă.
Indienii au purtat măşti din carton cu imaginea lui Trump şi şepci instripţionate cu “Namaste Trump”, pentru a-l primi pe preşedintele american pe noul stadion Motera, din oraşul Ahmedabad, de unde provine premierul indian Narendra Modi.
Preşedintele american a promis ”un acord comercial incredibil” şi ”cele mai de temut echipamente militare de pe planetă”.
Vizita lui Trump în India este considerată drept un mijloc de a contracara dezvoltarea Chinei ca superputere.
Distribuie articolul pe:
7 comentarii
@Alcibiade. Braila : în China (si-n Rusia) sunt mai multe popoare, de fapt, nu unul singur. China, 5 ani. Nu cred. Ai vazut c-au construit doua spitale-n 2 saptamâni. Nu cred s-aiba nevoie de 5 ani pentru submarine si port-avioane. Pe ambele deja avându-le. Cantitatea numai difera, si foarte putin, de-a SUA.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.