Preşedintele american a promis ”un acord comercial incredibil” şi ”cele mai de temut echipamente militare de pe planetă”.
Președintele american Donald Trump, aflat în vizită în India, a fost ovaţionat luni de peste 100.000 de oameni, la inaugurarea celui mai mare stadion de cricket din lume.
Este cel mai mare miting din străinătate al liderului de la Casa Albă.
Indienii au purtat măşti din carton cu imaginea lui Trump şi şepci instripţionate cu “Namaste Trump”, pentru a-l primi pe preşedintele american pe noul stadion Motera, din oraşul Ahmedabad, de unde provine premierul indian Narendra Modi.
Preşedintele american a promis ”un acord comercial incredibil” şi ”cele mai de temut echipamente militare de pe planetă”.
Vizita lui Trump în India este considerată drept un mijloc de a contracara dezvoltarea Chinei ca superputere.
Distribuie articolul pe:
7 comentarii
@Alcibiade. Braila : în China (si-n Rusia) sunt mai multe popoare, de fapt, nu unul singur. China, 5 ani. Nu cred. Ai vazut c-au construit doua spitale-n 2 saptamâni. Nu cred s-aiba nevoie de 5 ani pentru submarine si port-avioane. Pe ambele deja avându-le. Cantitatea numai difera, si foarte putin, de-a SUA.
Niciodata ! Vorbe ! Intre cele doua popoare, sunt deosebiri fundamentale de regim politic, mentalitate, comportament, istorie,etc.Va invit sa vizitati China si sa vedeti miracolul produs de „comunismul” chinez. In cinci ani, China va domina lumea economic, politic dar si militar. Le mai trebuie cateva submarine nucleare si portavioane aflate in constructie in uriasele Santiere Navale din Sanghai si gata. Nu ati vazut cum au construit in 14 zile un urias spital medical pentru coronavirus. Cine in lume mai e in stare de asa aceva. Asa ca silentio… cu galagia?!
ps. Corectare (grava): Modi e hindus, buddhist, nu musulman. Dintr-o familie foarte saraca. Asa ca-n mod sigur s-a uitat deja peste gard, la Irak, Iran, Siria, Arabia Saudita.
Cretinism american : dezvoltarea economica nu se „contracareaza” prin” echipamente militare”. Trump (echipa lui de dobitoci periculosi, retardati mental, mai degraba) trebuie sa priceapa ca „economia-i economie, (tâmpitule)” (Bill Clinton). Ce sa mai „contracareze ” China, când 1. ea detine 2 TRILIOANE din datoria INTERNA a SUA 2. YUANUL E MONEDA DE REZERVA BANCARA MONDIALA. 3. ARE APROAPE 2 MILIARDE DE LOCUITORI. SI NICAIERI PE UNDE S-A EXTINS ÏN LUME N-A „ADUS LIBERTATEA” PRIN GENOCIDE SI RUINE. ps Modi e musulman. Manipulatul imaginându-si ca manipuleaza. Ïn loc sa se fi uitat peste gard, la ce-au fost si la ce-au devenit, din cauza americanilor, Irak, Iran, Siria, Arabia Saudita (ultima, în perpetua epoca sclavagista), toate, tari cu majoritate musulmana: „divide et impera” (sunnniti-shiiti. Politica traditionala SUA. Aliata FRATILOR MUSULMANI, ORGANIZATIE TERORISTA. Si-acuma, c-un dinte privind Iranul, care-i maimutareste pe americani, si-nca bine, fiindca Irakul, din sunnit, cum era la vremea lui Saddam, a devenit shiit. Aliatul de nadejde al SUA-n regiune ramanând … Arabia Saudita. Sclavagista. „Drepturile omului”. De-a fi decapitat public, barbatul, si lapidata pâna la moarte, femeia, fiindca „adultera” ori ca nu-si poarta masca zilnica, niquab-ul).
Arme americane pentru India?Doar impotriva Pakistanului..Cu China de 2000 de ani nu au avut razboaie adevarate ,au si religie comuna..Cu China au avut un razboi de frontiera minor in 1962 pentru demarcatiei liniei McMahon in Himalaia
„….considerată drept un mijloc de a contracara dezvoltarea Chinei ca superputere”:)))
Nici o sansa (articol in The Balance 21 feb 2020):
1.China este prima cea mai mare economie a lumii cu 25,3 mii de miliarde $ dupa care UE cu 22 trilioana $ si SUA cu 20 trilioane $
2.China este primul exportator al lumii cu 2,2 trilioane,urmata de UE cu 1,9 trilioane si SUA cu 1,6
3.China este al doilea importator al lumii cu 1,7 trilioane $ fata de SUA,pe primul loc cu 2,3 trilioane $
4.Rezervele Chinei sunt de 4 trilioane $(probabil mai mult) rezervele SUA sunt de 0,4 trilioane $ (probabil mai putin)
5.Datorita unui prea puternic impact social,plus a unei productii pe stoc,China in mod deliberat isi reduce cresterea economica de la 8,5% la 6,5% (printre altele si cu ajutorul coronavirus:))
6.Datoria externa a SUA este de 115% din PIB,datoria externa a Chinei este de 40% din PIB,
Unde este India? Probabil,dar nu cert, la 15% din PIB(GDP) Chinei ,oricum India are locul 5 in clasamentul GDP pe 2020!
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
@Alcibiade. Braila : în China (si-n Rusia) sunt mai multe popoare, de fapt, nu unul singur. China, 5 ani. Nu cred. Ai vazut c-au construit doua spitale-n 2 saptamâni. Nu cred s-aiba nevoie de 5 ani pentru submarine si port-avioane. Pe ambele deja avându-le. Cantitatea numai difera, si foarte putin, de-a SUA.
Niciodata ! Vorbe ! Intre cele doua popoare, sunt deosebiri fundamentale de regim politic, mentalitate, comportament, istorie,etc.Va invit sa vizitati China si sa vedeti miracolul produs de „comunismul” chinez. In cinci ani, China va domina lumea economic, politic dar si militar. Le mai trebuie cateva submarine nucleare si portavioane aflate in constructie in uriasele Santiere Navale din Sanghai si gata. Nu ati vazut cum au construit in 14 zile un urias spital medical pentru coronavirus. Cine in lume mai e in stare de asa aceva. Asa ca silentio… cu galagia?!
ps. Corectare (grava): Modi e hindus, buddhist, nu musulman. Dintr-o familie foarte saraca. Asa ca-n mod sigur s-a uitat deja peste gard, la Irak, Iran, Siria, Arabia Saudita.
Cretinism american : dezvoltarea economica nu se „contracareaza” prin” echipamente militare”. Trump (echipa lui de dobitoci periculosi, retardati mental, mai degraba) trebuie sa priceapa ca „economia-i economie, (tâmpitule)” (Bill Clinton). Ce sa mai „contracareze ” China, când 1. ea detine 2 TRILIOANE din datoria INTERNA a SUA 2. YUANUL E MONEDA DE REZERVA BANCARA MONDIALA. 3. ARE APROAPE 2 MILIARDE DE LOCUITORI. SI NICAIERI PE UNDE S-A EXTINS ÏN LUME N-A „ADUS LIBERTATEA” PRIN GENOCIDE SI RUINE. ps Modi e musulman. Manipulatul imaginându-si ca manipuleaza. Ïn loc sa se fi uitat peste gard, la ce-au fost si la ce-au devenit, din cauza americanilor, Irak, Iran, Siria, Arabia Saudita (ultima, în perpetua epoca sclavagista), toate, tari cu majoritate musulmana: „divide et impera” (sunnniti-shiiti. Politica traditionala SUA. Aliata FRATILOR MUSULMANI, ORGANIZATIE TERORISTA. Si-acuma, c-un dinte privind Iranul, care-i maimutareste pe americani, si-nca bine, fiindca Irakul, din sunnit, cum era la vremea lui Saddam, a devenit shiit. Aliatul de nadejde al SUA-n regiune ramanând … Arabia Saudita. Sclavagista. „Drepturile omului”. De-a fi decapitat public, barbatul, si lapidata pâna la moarte, femeia, fiindca „adultera” ori ca nu-si poarta masca zilnica, niquab-ul).
Arme americane pentru India?Doar impotriva Pakistanului..Cu China de 2000 de ani nu au avut razboaie adevarate ,au si religie comuna..Cu China au avut un razboi de frontiera minor in 1962 pentru demarcatiei liniei McMahon in Himalaia
Deh, stiti si voi: limba nu are oase! E propaganda ieftina din gura in gura pentru a prosti naivii!