
În discursul său de la ceremonia de premiere, campionul sârb a avut un mesaj special pentru copii. „Copiii mei sunt în tribună și mi-ar plăcea să pot să-i inspir cu acest moment. De fapt, vreau să transmit un mesaj pentru toți copiii care au anumite aspirații. Când aveam 7 ani, am visat să fiu numărul 1 în tenis, iar acum sunt recunoscător. Am simțit că am avut puterea să-mi creez propriul destin și am crezut asta în fiecare zi. Vreau să le spun tuturor copiilor să-și urmeze visul. Dacă vreți un viitor mai bun, creați-l! Credeți în voi!”, a spus Novak Djokovic.
Sârbul nu se gândeşte încă la retragere la vârsta de 36 de ani.
„Cred că acest turneu este, evident, unul din cele mai importante din cariera mea. Ştiam atunci când am abordat turneul şi apoi finala că sunt pe punctul de a scrie istorie. Dar am încercat să mă concentrez pe pregătire, ca pentru oricare alt meci. Desigur, nu pot spune că nu mă gândeam la linia de sosire, care era foarte aproape şi că o ultimă victorie îmi va permite să câştig un trofeu istoric. Dar echipa mea era aici pentru a crea o bulă în jurul meu. Am reuşit să rămânem în prezent şi să fim atât de buni cât ne-am dorit. Şi, evident, când am văzut că ultima lui lovitură de dreapta a ieşit, am resimţit o enormă uşurare. Am fost cuprins de emoţii fantastice. Da, sunt foarte fericit pentru acest titlu”, a spus Djokovic.
„Eu nu voi spune niciodată că sunt cel mai mare jucător din istorie, pentru că ar fi lipsit de respect faţă de toţi marii campioni din sportul nostru de-a lungul timpului, când tenisul se juca total diferit. Eu consider că toţi campionii din generaţia lor au lăsat o amprentă, o moştenire, iar noi am pavat drumul. Deci, las de o parte această discuţie ‘cine este cel mai bun’ dintre toţi. Eu am o mare încredere în mine şi în capacităţile mele. Acest trofeu este o nouă confirmare a calităţii tenisului pe care sunt capabil să-l produc. Turneele de Mare Şlem sunt prioritatea mea din sezon, în fiecare an, şi în mod special în acest moment al carierei mele. Şi, în măsura în care câştig turnee de Mare Şlem, de ce m-aş gândi la retragere? Încă nu am ajuns la capătul drumului! Abia aştept să fiu la Wimbledon”, a adăugat el.
Family Sunday in Paris ❤️ #RolandGarros @DjokerNole pic.twitter.com/yflWjWosO2
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023
Special moment with the ball kids ? #RolandGarros @DjokerNole pic.twitter.com/RzqEsHNdKs
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023
Team Djokovic ?#RolandGarros pic.twitter.com/SPDMCOKKU2
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023
?#RolandGarros pic.twitter.com/k2OpLzblL7
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 11, 2023
„Eu nu voi spune …” Nici nu trebuie, Nole, o spune tot restul lumii.
Este imposibil de facut o ierahie dat fiind schimbarile inerente in jocul de tenis aduse de jucatori, care l-au facut mai atletic, etc. Insa eu cred ca cel mai talentat, cel mai pur, care a dominat tenisul de camp mondial, a fost Rod Laver, urmat de Ilie Nastase. Ceilalti au fost jucatori de tenis mai celebri sau mai putin celebri. Asa a fost/este si in fotbal, unde nu-i poti compara pe Garincha, Pele, Djalma Santos, Nilton Santos, B. Chalton, Diego Maradona, Mazzola, Rossi, Dobrin, etc. cu Ronaldo, Neimar, Messi, Haland, etc. Eu personal nu sunt atras de echipele antrenate de Guardiola. Da deloc…?!
@ marin 7:48
Corect, o oaza de normalitate intr-o lume parca din ce in ce mai dementa…
De asta il si tot faulteaza organismele internationale pe Nole- nu se potriveste cu omul lor nou, „liber”, liber sa se alieneze…
…Nole a incheiat speach-ul , zicind „Srbia”.
o oaza de normalitate, din ce in ce mai rara in stirile din ultimii 3 ani… Felicitari tutror oamenilor care isi tin coloana dreapta si spun #NU cand este NU.