(VIDEO) Momentul atacului de la școală, comis de o persoană transgender

Trei copii şi trei adulţi au fost împuşcaţi luni într-o şcoală creştină privată din Nashville, în sudul Statelor Unite, o dramă care a redeschis dezbaterea asupra ravagiilor pe care le fac armele de foc în această ţară, transmite AFP.

Potrivit Reuters, cei trei elevi ucişi aveau toţi 9 ani: Evelyn Dieckhaus, Hallie Scruggs şi William Kinney. Adulţii care şi-au pierdut viaţa sunt directoarea şcolii Katherine Koonce, în vârstă de 60 de ani, o pasionată de pickleball, Cynthia Peak, despre care poliţia a spus că ar fi fost o profesoară suplinitoare, şi gardianul Mike Hill, ambii în vârstă de 61 de ani.

Persoana care a comis atacul armat, identificată de poliţie ca Audrey Elizabeth Hale, a fost împuşcată rapid de ofiţerii sosiţi la faţa locului. Tânără în vârstă de 28 de ani, fostă elevă a şcolii, se identifica ca persoană transgender, iar profilul ei pe LinkedIn pare să indice dorinţa de a folosi pronumele masculin.

Ziarul local TheTennessean a citat un purtător de cuvânt al poliţiei care a declarat că Hale a folosit ambele pronume, el şi ea. Hale a folosit pronumele masculin pe o pagină de LinkedIn care a enumerat locuri de muncă recente – în domeniul designului grafic şi al livrării de alimente.

Poliţia a publicat o înregistrare video surprinsă de camerele de supraveghere ale şcolii în care se vede cum atacatoarea spulberă uşile de sticlă cu focuri de armă şi se plimbă pe holuri, arătând o puşcă semiautomată. Hale purta o vestă neagră peste un tricou alb, pantaloni de camuflaj şi o şapcă de baseball roşie întoarsă invers.

În cele din urmă, ea a fost împuşcată mortal de poliţie.

Criminala transgender a cumpărat șapte arme legal

 

Motivul atacului este deocamdată necunoscut, dar poate fi legat de o ranchiună împotriva şcolii, a declarat şeful poliţiei din Nashville, John Drake.

Un manifest descoperit în timpul unei percheziţii în locuinţa lui Audrey Hale a indicat alte potenţiale ţinte, a spus el. Acest document, precum şi un plan în care sunt indicate punctele de acces în şcoală şi alte note suplimentare găsite în maşina sa, par să indice că atacul armat a fost premeditat.

Potrivit The Washington Post, până duminică, de la începutul acestui an au avut loc 13 crime în masă cu cel puţin 4 morţi, în total fiind ucise 69 de persoane. În 2022 au avut loc mai multe atacuri armate în şcoli – 46 – decât în orice alt an începând cel puţin din 1999.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

34 de Comentarii

  1. 400 de milioane de arme de foc inregistrate ++ posibil dublu. Asta e unul din motivele pentru care se intampla aceste atacuri, agenda globalista nu poate inainta pana nu se confisca armele de foc personale ale americanilor. Ravagii produse de candidati manciurieni in scoli, biserici sau institutii publice pentru controlul armelor, criminali in serie pentru a semana panica, natura ,,distrusa de om” blamata pentru evenimente meteo artificiale, „virusuri” folosite ca sperietoare pentru a ascunde boli si moarte provocate de medicamente, vacinuri si toxine industriale.

    “The MAIN OBSTACLE to a stable and just world order is the United States. The time has come for a very serious adjustment.” – George Soros, 4/11/11

  2. „„„BIEȚII COPII! CE E DE FĂCUT? ZI CEVA D-LE BIDEN!

  3. trebuia sa specificati in titlu : „intr-o scoala din SUA” – dar va era frica, nu-i asa ?

  4. La patru sute de milioane de arme înregistrate apare aceeași rată de crime ca și la zero, adică 0,000001%. Nu știm câți oameni s-au salvat ei înșiși folosind arma, înainte ca poliția să ajungă la fața locului. Cazurile din România vă plac? Nu sunt și mai sinistre? Mai ușor cu campaniile pe scări!

  5. Daca Soros se preocupa ca USA e o tara plina de psicopati criminali, inseamna ca USA e pe cale unui razboi civil. Americanii adora filme pline de violenta in care eroul WASP omoara zeci de rai si uriti sur americani, africani, arabi, asiatici si europeni nu englezi. De aia , majoritatea. Cum distractia preferata a copiilor e sa petreaca zile intregi fata de TV si vazind aceste filme, in USA un copil de 10- 12 ani vede vreo 10.000 de asasinate. Deci, pentru ei e normal sa omor alte persoane.

  6. „atacuri” sorosh asupra crestinismului si credintei. se folosesc atacurile planificate armate, pentru eradicarea dreptului de a purta arme a sudistilor care nu renunta la Constitutie. noi inghitim aici rahatul livrat de jgheab. o natie inarmata care isi cunoaste drepturile nu are cum sa fie abuzata de fortele statale discretionare. de aceea bolsevicii au luat armele oamenilor. cine detine arme se poate apara. v-ati gandit ce se itampla daca maine este anarhie pe strazi? cum va aparati? va apara cei care isi spun forte de ordine si sunt mana in mana cu infractorii si criminalii? barbatii au devenit de „catifea”. las’ ca-i bine ca vin u cr an ii inarmati pana’n dinti si fac legea lor intr-o tara de oi.

  7. Se identifica cu un fier de calcat sau cu covorul din sufragerie. Un indiciu….

  8. cât „respect” din partea R.C. pentru această dezaxată criminală…. suntem informați că „Tânără în vârstă de 28 de ani, fostă elevă a şcolii, se identifica ca persoană transgender” pentru ca apoi, politically correct, să ne informeze că ”Atacatorul a intrat […], înarmat cu două puşti”. Vai de capul vostru tonomate ”politically correct” spălate pe creier …

  9. Americanii adora? Ia uitati-va la copii vostri si de aiurea ce adora. Fix aceleasi chestii. E globalizare, vedem in acelasi timp, aceleasi lucruri, pe aceleasi platforme media. Diferenta consta in accesul la arme, acele arme pe care parintii fondatori ai Americii le prevedeau ca fiind un impediment in calea unui posibil guvern dictatorial. Din pacate, cabala satanista a transformat asta in avantaj si obiectiv de atins. Cand acele arme vor fi confiscate, daca vor fi confiscate, regatul terorii va fi implementat in SUA si in restul lumii si pohta lui Soros si amicii, va fi implinita.

  10. Cine a scris mizeria asta de articol?…
    Hotărâți-vă, era un el sau o ea ?…sau vă e frică de Gyuri!

  11. Studiu de caz (dintre alte zeci) „Roland Browne, pe atunci co-președinte al National Coalition for Gun Control (NCGC), cu o acuratețe uluitoare, a prezis masacrul din Port Arthur când a declarat: „Vom vedea împușcături în masă în Tasmania… dacă nu se implementeaza legi naționale privind controlul armelor.’- (ACA, cu Ray Martin, martie 1996)
    Sun Herald a relatat, pe 5 mai 1996, că fostul premier al NSW (New South Wales), Barry Unsworth a făcut această predicție în 1987 – „Înainte ca Uniform Gun Laws să devină posibilă în toate statele, va trebui să existe un masacru în Tasmania..”. Pot oare politicienii și oamenii din organizațiile pentru controlul armelor să vadă cu adevărat în viitor?”
    Cu toate acestea, cazul — care nu a ajuns niciodată în instanță — este plin de indicii, directe și indirecte, care sugerează că Bryant, un bărbat de 29 de ani cu un IQ de 66, a fost incriminat ca țap ispășitor. Nu sugerez că este cazul în situația de față, dar ceva e putred în Danemarca, din nou. De obicei, asasinii daca îi cauți la ,,noduri”, sunt oameni labili psihici (cum sunt transgenderii, de ex), bolnavi psihici, retardați intelectual, traumatizați etc, mai pe romanește persoane extrem de ușor, de controlat mental.

    ,,The Port Arthur Massacre Was Martin Bryant Framed?” de Carl Wernerhoff

  12. Nu sunt de vina armele pentru crimele comise ci cei care la folosesc. In Elvetia orice cetatean care face armata pleaca acasa cu arma. Cate crime cu arme de foc se produc anual in Elvetia?

  13. Din nou vedem consecintele invataturilor noi pe tipar ‘userist’ pentru ca si america are ‘useristii’ ei.

  14. Hahaha, profesorii au inceput sa-si ucida elevii cu gloante, nu cu compuneri de genul: „cum am petrecut vacanta la bunici ?”

  15. … cu alte cuvinte domnisoara Audrey si-a bagat p… in ea de scoala ! … Si cind te gindesti ca Biserica de la Roma n-a stabilit nici pina acum care este sexul ingerilor …

  16. Ati auzit vreodata de Pearl River, MS shooting? Probabil, nu. Luke Woodham, 16 ani, si-a ucis mama la 5 dimineata, apoi a condus masina ei la scoala. A trecut prin usile din fata ale scolii, ascunzand o pusca de vanatoare de .30-30 sub un trenci lung. Ajuns in hol, a mers la fosta lui iubita, Christina Menefee, si la prietena ei Lydia Dew si le-a impuscat pe amandoua. Apoi a tras intr-o multime de alti elevi inainte de a fugi si a se urca in masina lui. Joel Myrick, directorul asistent, a fugit la propria masina si si-a luat pistolul de calibrul .45 cu care l-a dezarmat pe Woodham si l-a tinut sub control pana la sosirea politiei. L-a stopat ceva de genul Gun Free Zone? NU. Dar un cetatean inarmat cu un Colt 45? DA. Auzim asa ceva in media? Niciodata.

  17. Asta e democratia americana, pe care vor sa o impuna in toata lumea.

  18. Va dati seama ce poate face Putin, despotul si criminalul? S-a razbunat pe niste copii, „recritind” pe atacator! Glumesc! Nu-i de joaca cu „liberatatea” la arme in USA! Dar Bidonul ce s faca, sa interzica productia? Nu alimenteaza el frontul din Ukrania?

  19. … va inchipuiti ala micu’ al lu’ Biden, „botezat” Hunter, ce masacre facea pe la scoala cind se enerva ca i-au furat colegii senvișu’ ! …

  20. Pai daca un transgender (element progresist) impusca crestini (elemente retrograde) e „politically correct”. Deocamdata in SUA.

  21. N-am vazut barbati cu armata facuta in Elvetia sa duca gunoiul ! De ce ?

  22. „DOAMNE IARTĂ-MĂ”!!DAR… CE TRATAMENT UMAN ÎN USA DEMOCRATĂ …FAȚĂ DE „CRIMINALA SCOATERE A COPIILOR DIN ZONELE DE BOMBARDAMENT UCRAINEAN A 1000 DE COPII DE CĂTRE TIRANII RUȘI (DEPORTARE?) ȘI APOI REPATRIEREA LOR!

  23. Neo-marxistii procedeaza la fel ca înaintașii lor, bolșevicii de rit vechi. Prima grijă după preluarea puterii e confiscarea armelor populației, profitând de asemenea acțiuni ale unor dezaxati.
    În SUA e foarte greu, dar Bidonul se străduiește.

  24. Nu-i ca-n Rusia mea draga, acolo nu se folosesc arme. Rusii se arunca singuri de la etajul 16, cad pe scari si mor, sau sar in aer cu bomba sub masina. Mai mor si de Novicioc,dar nici el nu-i arma de foc.

  25. Cine a spus ca AMERICANII sunt cel mai DEMENT si TAMPIT popor,a avut perfecta dreptate !.

  26. Atacatoar(ea)rul avea 3 arme, o arma Grunt Rifle – 16″ 5.56 NATO w/ 17″, o arma semiautomatica SUB2000TM
    Folding / Pistol Caliber / Carbine și un pistol Smith & Wesson M&P Shield EZ de 9 mm.
    Sleepy Joe: „The shooter in this situation had two assault weapons and a pistol. Two AK-47s. So i call the congress again, to pass the ban” Yeah right, epic fail. Again.

  27. Dati arme la ukrani, dupa cum vedeti, „armele ucid” !

  28. Stiti ce-i straniu ?
    Atacatoarea a parcat REGULAMENTAR !
    (asta spune multe unui profiler ca BUTOI ! PS: Butoi e un profiler … bun ! )

  29. 1. Voia sa-si regaseasca masina la plecare ?
    2. Nu-si dorea amenda, lasand pur si simplu masina-n fata scolii ?
    3. … parerea lui BUTOI !
    🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.