„Eu cred că această coaliţe pro-europeană s-a format într-un context extrem de dificil şi avem o responsabilitate faţă de români să avem o guvernare performantă, care face reforme ce sunt ulterior 100% implementate. Şi în sensul acesta, reforma pensiilor speciale a reprezentat o prioritate pentru această coaliţie de guvernare.
Dacă eventual vom ajunge la un al doilea refuz din partea CCR, într-adevăr, este un moment în care trebuie să dezbatem dacă această coaliție funcţionează şi dacă cei care şi-au asumat această reformă au ascultat toate vocile exprimate, toate opiniile specialiştilor şi au respectat Constituţia şi litera legii”, a declarat Victor Negrescu.
Liderul PSD a mai adăugat că în cazul în care legea va fi declarată neconstituțională de CCR, „cei care au redactat legea trebuie să explice ce au dorit să facă şi să susţină această lege până la capăt.
Întrebat de reporterul Cotidianul dacă premierul ar trebui să își dea demisia în cazul în care legea va pica din nou la CCR, Victor Negrescu a precizat că nu are un răspuns.
„Premierul României, însă, am remarcat în interviurile sale publice, că îşi asumă pe deplin această lege şi, indiferent care ar fi decizia CCR, este un lucru pe care trebuie să-l explice domnia sa”, a completat acesta.
Decizia CCR, între porcul de Crăciun și artificiile de Revelion
CCR ar fi trebuit să dea un verdict pe noua formă a legii pensiilor speciale ale magistraților pe 10 decembrie, însă decizia a fost amânată până pe 28 decembrie, într-o zi de duminică. Surse au declarat pentru Cotidianul că amânarea a fost cerută de patru judecători. Este vorba de Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Mihai Busuioc și Bogdan Licu, au mai adăugat aceleași surse.
Legea pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pentru a doua oară a fost contestată la CCR tot de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Reprezentaţii Instanţei Supreme au invocat o serie de motive conform cărora noul act normativ încalcă drepturi fundamentale.
CCR a picat prima dată proiectul în octombrie. Problema a fost că Executivul nu a așteptat avizul obligatoriu din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Guvernul își angajase răspunderea pe acest proiect în septembrie. Forma inițială prevedea un cuantum al pensiei de 70% din ultimul salariu net, față de maxim 100% în acest moment, și o perioadă de tranziție de 10 ani.
Amânarea vine pe fondul unei tergiversări deja existente și riscul pierderii banilor din PNRR. Mai exact, 230 de milioane de euro.
Coalitia o fi pro europeana(cu oarecare semne de intrebare) insa, 1000%, este anti Romania si anti POPOR.
m-am saturat de minciunile mele,de ale mediei nu mai vorbesc..alt lider de aruncat dupa caine,in lipsa de bolovan
Bolojan se folosește doar de un pretext cu pierderea banilor din PNRR !
UE nu poate tăia banii ,indiferent că specialii își pierd sau nu drepturile !
Bine că ptr.pensionarii ” NESPECIALI” hotărîrea de impozitare + CASS s-a hotărît fulger,la fel impozite pe proprități 300% ,acolo nu au existat consultări,amînări au dat cu barda și gata,indexării 0 ptr.proști indiferent de rata inflației dar la toate dările către stat și utilități se calculează la rata inflației că de…trebuie să sponsorizăm furtul și imbogățirea mafioților ,nu le ajute Dumnezeu în Sfînta Săptămîna Mare.
Și tu ce opinie ai , mă suspectule ?
Coalitia se va rupe, va exploda, se va volatiliza … dar guvernarea va fi la fel. Care-i pr0stul sa plece de la guvernare? Cine-i fraier sa dea ci0ara din mana pe vrabia de pe gard?
Nu a scapat ocazia sa specifice, deja enervantul si uzatul „pro european”.
„Au luat-o pe aratura” cu acest pro european.
Poate se hotarasc mai rapid in ce parte vor sa mearga tara asta si cat se mai gandesc pana fac ceva? Cu ce incep si cand termina.
Unde este egalitatea, constituționalitatea, democrația, atunci când această lege a pensiilor este aplicată în mod abuziv, creează inegalități foarte mari între diferite categorii de cetățeni
Legea pensiilor trebuie aplicată doar pe principiul contributivității, altfel ceea ce primesc în plus cei cu pensii speciale este furt din bugetul public, fapte penale incriminate legea penală, este o situare deasupra legii, a acestor pensionari speciali, inechități, ilegalități grave.