VIDEO Coaliția s-ar putea rupe dacă pensiile speciale pică la CCR, susține un lider PSD

„Premierul României, însă, am remarcat în interviurile sale publice, că îşi asumă pe deplin această lege şi, indiferent care ar fi decizia CCR, este un lucru pe care trebuie să-l explice domnia sa”.

VIDEO Coaliția s-ar putea rupe dacă pensiile speciale pică la CCR, susține un lider PSD

FOTO: Alex Tudor / Cotidianul

„Premierul României, însă, am remarcat în interviurile sale publice, că îşi asumă pe deplin această lege şi, indiferent care ar fi decizia CCR, este un lucru pe care trebuie să-l explice domnia sa”.

Victor Negrescu, prim-vicepreședintele PSD, a declarat într-o conferință de presă la Strasbourg că o nouă respingere a proiectului pensiilor speciale ale magistraților la Curtea Constituțională a României (CCR) ar reprezenta un semn de întrebare pe care coaliția ar trebui să și-l pună. Mai exact, Victor Negrescu susține că în acest scenariu coaliția ar trebui să analizeze dacă este una funcțională.

„Eu cred că această coaliţe pro-europeană s-a format într-un context extrem de dificil şi avem o responsabilitate faţă de români să avem o guvernare performantă, care face reforme ce sunt ulterior 100% implementate. Şi în sensul acesta, reforma pensiilor speciale a reprezentat o prioritate pentru această coaliţie de guvernare.

Dacă eventual vom ajunge la un al doilea refuz din partea CCR, într-adevăr, este un moment în care trebuie să dezbatem dacă această coaliție funcţionează şi dacă cei care şi-au asumat această reformă au ascultat toate vocile exprimate, toate opiniile specialiştilor şi au respectat Constituţia şi litera legii”, a declarat Victor Negrescu.

Liderul PSD a mai adăugat că în cazul în care legea va fi declarată neconstituțională de CCR, „cei care au redactat legea trebuie să explice ce au dorit să facă şi să susţină această lege până la capăt.

Întrebat de reporterul Cotidianul dacă premierul ar trebui să își dea demisia în cazul în care legea va pica din nou la CCR, Victor Negrescu a precizat că nu are un răspuns.

„Premierul României, însă, am remarcat în interviurile sale publice, că îşi asumă pe deplin această lege şi, indiferent care ar fi decizia CCR, este un lucru pe care trebuie să-l explice domnia sa”, a completat acesta.

Decizia CCR, între porcul de Crăciun și artificiile de Revelion

CCR ar fi trebuit să dea un verdict pe noua formă a legii pensiilor speciale ale magistraților pe 10 decembrie, însă decizia a fost amânată până pe 28 decembrie, într-o zi de duminică. Surse au declarat pentru Cotidianul că amânarea a fost cerută de patru judecători. Este vorba de Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Mihai Busuioc și Bogdan Licu, au mai adăugat aceleași surse.

Legea pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea pentru a doua oară a fost contestată la CCR tot de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Reprezentaţii Instanţei Supreme au invocat o serie de motive conform cărora noul act normativ încalcă drepturi fundamentale.

CCR a picat prima dată proiectul în octombrie. Problema a fost că Executivul nu a așteptat avizul obligatoriu din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Guvernul își angajase răspunderea pe acest proiect în septembrie. Forma inițială prevedea un cuantum al pensiei de 70% din ultimul salariu net, față de maxim 100% în acest moment, și o perioadă de tranziție de 10 ani.

Amânarea vine pe fondul unei tergiversări deja existente și riscul pierderii banilor din PNRR. Mai exact, 230 de milioane de euro.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Coalitia o fi pro europeana(cu oarecare semne de intrebare) insa, 1000%, este anti Romania si anti POPOR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.