(VIDEO) Ziua și explicațiile în scandalul apei

Ministrul Sănătății Sorina Pintea susține o declarație de presă, în contextul scandalului privind apa potabilă din București.

De (I.R.)
(VIDEO) Ziua și explicațiile în scandalul apei

Ministrul Sănătății Sorina Pintea susține o declarație de presă, în contextul scandalului privind apa potabilă din București.

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a susținut luni o nouă declarație de presă legat de scandalul privind apa potabilă din București.

Pintea a anunţat că, începând de luni, între Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Apa Nova nu mai există acel protocol care prevedea că o comunicare publică putea fi făcută doar cu acordul furnizorului de apă. „Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică să denunţe unilateral acel protocol”, a afirmat ministrul.

Pintea a mai spus că, înainte ca acel comunicat al Ministerului Sănătăţii privind posibilele efecte asupra sănătăţii populaţiei să ajungă în spaţiul public, a luat legătura cu primarul general şi i-a spus despre măsurile pe care MS le va dispune.

„Dar aş dori să precizez, nu Ministerul Sănătăţii ar fi trebuit să dispună aceste măsuri, ci Direcţia de Sănătate Publică, care nu putea să facă acest lucru, în baza unei convenţii, unde se specifica că, dacă se doreşte a se emite un comunicat, acesta nu se poate face decât cu un acord prealabil al furnizorului de apă. Am mai precizat, Ministerul Sănătăţii nu are astfel de convenţii, nici ministrul Sănătăţii nu are, aşa că a ales să informeze populaţia, aşa cum scrie legea, şi să facă recomandări”, a afirmat Pintea.

Ministrul Sănătății a spus că la finalizarea anchetei vor fi făcute publice informaţiile, subliniind că insistă să nu politizeze această acţiune.

Ea a dat asigurări că toate măsurile au fost legale.

Întrebată dacă mai există acel protocol între Apa Nova şi DSP, Sorina Pintea a precizat: „Începând de astăzi nu. Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică să denunţe unilateral acel protocol. Indiferent de protocolul care se va face sau dacă va trebui făcut un nou protocol, chestiunea legată de comunicare nu cred că are ce căuta acolo, în niciun caz. Protcolul a fost semnat în iulie 2016 şi pe mine personal mă face să cred sau îmi ridică multe semne de întrebare: de ce s-a dorit blocarea comunicării în media? N-o să înţeleg niciodată”.

Ministrul Sănătăţii a mai delarat că probele chimice prelevate de către inspectori din şapte puncte de colectare a apei din Bucureşti sunt în limitele normale.

„Am comunicat în data de 31 ianuarie, joi, că cele 14 probe prelevate privind clorul din cele 14 puncte de colectare sunt conforme. Astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică a furnizat rezultatele pentru probele chimice pe care inspectorii le-au prelevat din cele şapte puncte de colectare. Pot să vă spun că acestea sunt în limitele normale, unele aproape de limita maximă. Deci în acest moment şi aceste probe sunt conforme”, a declarat Sorina Pintea.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Imi amintesc perfect ca si Ministrul Sănătății Sorina Pintea, a fost cu Evgneni Teodorovici la instructaj la Moscova, Deci suspectez ca diversiunea de acum cu apa are o legatura cu popasul la Moscova, in drumul lor catre nicaieri sub pretext de deplasare de urgenta in Cuba! Care era urgenta deplasarii in Cuba? Evident da tinta si urgenta era Moscova, Cuba era doar acoperirea actiunii de destabilizare a Romaniei pusa la cale la Moscova. De ce oare? Mai are rost sa ne intrebam asta cand vine vorba de Rusia si Romania? Vedem insa efectele. Peste noapte a fost data ordonanta de urgenta a lacomiei care a bulversat instantaneu Bursa, inflatia si cursul valutar. iar acum a venit balonul de incercare cu apa de la Robinet, ca sa stie agentii diversionisti cum sa faca atunci cand vor otravi apa in mod real. Rogozin primul si apoi insusi Putin au ameninatat in mod direct Romania! Mare atentie la rusofili si rusi, sunt extrem de periculosi. Vedeti cum au otravit rusii oamenii din Marea Britanie! Aveti indoieli ca se vor retine in cazul Romaniei? PSd = coada de topor a Rusiei iar noi suntem intr-un razboi neconventional pe care chiar Rusia ni l-a declarat.

  2. Nu sunteți penibili, ci jalnici: cand niste mafioti condamnati in propria tară pentru practici mafiote, vă repeziți să condamnați, alături de alte jalnice figri, Ministrul Sanatații. Băi nefericiților, ăștia de la firmele străine pot să ne bage pe toți în mormânt dacă le iese profitul! Voi ce faceți, aplaudați mafioții?! Dacă nu vă duce capul să lămuriți cum stă treaba vedeți ce mai fac „vedetele” mai mult sau mai puțin despuiate și lăsați treburile care privesc mafioții pentru lămuririle din procesele de mai tarziu. Sau suma pentru reclamă acoperă toate „pierderile”, inclusiv de credibilitate?

    1. Personal, vad prestația doamnei ministru al sănătății în limitele legale și ale decenței. Explicațiile, în condițiile în care relatările presei sunt de asemenea intre o limita și alta vizând un pic senzaționalul și lăsând loc zborului liber al imaginației fiecăruia, mi se par necesare și binevenite. Calitatea apei nu are legătură cu politica dar poate avea cu profitul firmei și sănătatea utilizatorilor.

  3. Sorina, sluga de infractor!
    AZI e Ziua Mondiala de lupta impotriva cancerului,
    Nici un mesaj de la Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.
    Rusine!

    Nici de la Veorica, nici de la Dragnea sau Tariceanu.
    Rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.