(VIDEO) Premierul s-a ascuns

Pentru a doua zi consecutiv, manifestanți împotriva măsurilor anti COVID-19 au ieșit în stradă duminică în capitala canadiană Ottawa, în timp ce şoferii de camioane, simpatizanţi ai „Convoiului libertăţii” au blocat o autostradă transfrontalieră la celălalt capăt al ţării, în vestul Canadei, transmite AFP. Premierul Justin Trudeau şi familia sa au fost escortaţi sâmbătă din locuinţa lor într-un loc ţinut secret, potrivit presei canadiene.

„În această după-amiază o forţă importantă de poliţie este la lucru în centrul oraşului, continuând să gestioneze mişcarea protestatarilor şi a camioanelor”, a transmis poliţia din Ottawa într-un comunicat, adăugând că resursele lor „sunt sub presiune şi complet ocupate”.

Capitala Canadei a fost la sfârşitul săptămânii scena unei ample mişcări de protest, iniţiată mai întâi de şoferii de camion care se opun obligativităţii vaccinării pentru a trece graniţa terestră în SUA, cea mai lungă din lume.

Mulţi susţinători care se opun în general restricţiilor sanitare în ansamblu s-au îndreptat spre Ottawa pentru a-i sprijini pe şoferii de camion care au venit în convoi din toată ţara. În semn de solidaritate, şoferii de camion au blocat complet autostrada 4 din sudul Albertei, în apropiere de graniţă, o arteră majoră pentru transportul mărfurilor între Canada şi Statele Unite.

În capitală, poliţiştii au deschis mai multe anchete penale în legătură cu profanarea unor monumente naţionale, comportamente „ameninţătoare, ilegale şi intimidante” în special faţă de poliţişti, dar şi pentru vandalizarea unui vehicul municipal.

„Sunt îngrozit să văd protestatari dansând pe mormântul Soldatului Necunoscut şi profanând monumentul comemorativ dedicat victimelor războiului”, a scris pe Twitter şeful Statului Major al apărării naţionale, Wayne Eyre, adăugând că „persoanelor implicate ar trebui să le fie ruşine”.

Duminică au fost montate baricade pentru a bloca accesul camioanelor şi a vehiculelor în pasajul care duce la monument.

Tot în centrul oraşului Ottawa, organizaţia Shepherds of Hope, care îi ajută pe cei fără adăpost, a declarat că personalul şi voluntarii săi au fost hărţuiţi de protestatari, cărora le-au fost distribuite mese gratuite pentru a calma tensiunile.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Author

22 de Comentarii

  1. Întrebați-l pe Țarul Putin!!..KGB-ul n-a murit…voi trimiteți soldați în ukraina, noi va destabilizam țara!!..să vedem cine mai are curaj..toate manifestările făcute sub egida antivaccinismului sunt întreținute de agenții KGB-ului im toată lumea!! …
    Metoda stalinistă, focul la ei!!..

  2. Peste tot , pe intreaga Planeta , este de remarcat un fenomen straniu :

    – indiferent de numarul demonstrantilor PRO-LIBERTATE si Anti-Restrictii , de anvergura , de cantitatea si de calitatea sloganelor prezente , violente sau nu , in orice tzara niciun guvern nu renunta la constringeri si restrictii .

    De unde rezulta ca in ciuda efortului a sute si sute de manifestatii rezultatul este
    = 0 .
    Numai cu demonstratii nu se obtine nimic .
    Coalitia guvernelor corupte de Globalism trebuie distrusa altfel …..

  3. Incep paduchii lui Soros sa primeasca lovituri dupa lovituri. Nu vor mai sti pe unde sa fuga si sa se ascunda. Va fi valabil si pentru #rezistentii nostri din USR si PNL.

  4. Ceea ce se intampla in Canada, cand tot felul de derberdei profaneaza monumentle istorice si joaca pe mormantul soldatului necunoscut se datoareaza afluxului mare de venetici care nu se simt legati cu nimic de istoria si de sacrificiile Canadei.

  5. cum se rezolva, amintiti-va fraza ca l-a ajutat:”Au trebuit sa… ca sa…demiseneze Ponta”…dupa se va schimba, numai ca acea fraza sa nu fie din mania Lui caci atunci nici in gaura de sarpe nu vor scapa Zeii…

  6. Unul din cei mai mari comici ai Canadei:Justin Trudeau, omul circului Soleil!Pupici!

  7. bineinteles ca „presa” sorosh din canada chineza manipuleaza poolimea care mai sta in pozitia ghicelului. cine vede ADEVARUL nu poate fi manipulat.
    În capitală, poliţiştii au deschis mai multe anchete penale în legătură cu profanarea unor monumente naţionale, comportamente „ameninţătoare, ilegale şi intimidante” în special faţă de poliţişti, dar şi pentru vandalizarea unui vehicul municipal.

    „Sunt îngrozit să văd protestatari dansând pe mormântul Soldatului Necunoscut şi profanând monumentul comemorativ dedicat victimelor războiului”, a scris pe Twitter şeful Statului Major al apărării naţionale, Wayne Eyre, adăugând că „persoanelor implicate ar trebui să le fie ruşine” – aceste manifestari Nu au nici o legatura cu oamenii care cer LIBERTATEA. cei care cer astazi LIBERTATE au respect pentru valorile istoriei. sunt grupuri organizate de soroshei care activeaza intru manipulare. presa, ca peste tot, cu foarte mici exceptii ESTE VANDUTA SOROSH!

  8. Miroase a 21-22 Dec 1989. Doar ca aici e vorba de un idiot care a ajuns prim ministru pentru ca si taica-su a fost prim ministru si pentru ca e o sluga a lui soros. E celebru in Canada pentru balbele si prostiile pe care le spune. Dreapta dar si oamenii obisnuiti de centru s-au saturat pana peste cap.

  9. Toți e niște șoșoci de la aur manipulați de putin, mama lor de derbedei …

  10. @ Roburak. Protestul actual ,daca te uiti la video, e facut de candienii din provincii de farmers and truckers conservatori si mai putin de emigranti. Povestea cu desecrarea statuilor e o mizerie a mass mediei sorosiste, se vede intr-un video o hirtie agatata de gatul unei statui pe care scrie FREEDOM. Nu e vopsea nu e doborta cum a facut BLM cu statuile la founding fathers if America.

  11. BILIARD RUSESC….VRETI RESETARE, GLOBALISTI BOSOROGI SI IMPOTENTI?! IATA CA VA ZDRUNCINA RESETAREA RUSEASCA TARILE DIN TEMELII…
    Editat DE TRUDEAUX…ATI VAZUT CA AR FI BUN DE CEVA? NU…Editat…PLOZII IMBECILI AI LUI SOROS…VA DOARE Editat PE VOI DE SOLDATUL NECUNOSCUT SAU DE MONUMENTELE EROILOR CAND VOI APLICATI PROGRAME DE UCIS COPII?! Editat PE TRUDEAUX…PENTRU CA IMBECILITATEA LUI A DARAMAT CANADA …

  12. Cand blm profanau monumentele istorice din sua autoritatile progresiste nu au facut numic, ca erau oamenii lor. Acum profaneaza, ca nu sunt de acord cu camionagiii! Ministrul transporturiloor din canada este omar! Deunazi in anglia, tot un arabete ministrul sanatatii infiera antivaccinistii! La fel in austria.In toate tarile cu cele mai crunte restrictii au fost pregatiti din vreme si adusi la putere, prin alegeri false, tot felul de alogeni idioti si cruzi, mari amatori de putere absoluta! Caci numai strainii de acel neam pot sa instituie masuri inumane asupra unui popor! Amintiti-va ca si arafat spunea ca el ,,nu se impiedica de constitutie” in a-si impune aberatiile! Libertatea va incepe atunci cand toate popoarele, la unison, va incepe sa sr revolte si sa trimita pe toti acezti criminalii, acum devoalati, la puscarie! Sa luam exemplu de la camionagiii canadieni.

  13. Ca sa vezi! Dl polițist este cutremurat ca niște „unii protestatari”, zice el au dansat pe mormântul eroului necunoscut. Știe el precis ca erau protestatari! Dar când patrulele de politie tarau afara din mașină în plina autostrada, preoți care nu făcuseră decât sa tina slujbe în biserică, cu tot arsenalul de intimidare, de ce nu se mai cutremura polițistul. Iar în acest timp Trudeau trăia bine merci fără restricții, nu-l deranja nimeni. Ca și porcul de Boris Johnson, ca și alți porci de-ai lui Orwell.

  14. Asa vor fugi si se vor ascunde toti pentru ca li se apropie funia de jugulara dupa tot ce traiesc cetatenii in orice tara. Si iar imi amintesc interviul lui macaron in care cerea obligatoriu o armata europeana formata in majoritate de cetateni tineri romani care nu au locuri de munca sau sunt in somaj! Sa nu spuneti ca nu ati vazut si auzit interviul live a lui macaron, nu va cred! Asa se formeaza grupurile jihadiste care raspund la comenzi politic platite gras pentru a actiona impotriva compatriotilor lor!

  15. Trudeau e fi-su din flori a lu’ Fidel Castro,cautati pe net poze comparative Trudeau-Fidel Castro teen,iar pe ma-sa lu’ Trudeau o fasiti in bratele lu’ Castro,o groaza de poze. Nu conteaza protestele pentru globalisti,ei vor doar sa te intepe macar o data. Sunt aia care sunt pro inlocuirea populatiei albe…

  16. Remarcati ca presa aservita puterii la nivel mondial nu a prezentat aproape nimic despre acest protest? Pana si aici in Cotidianul e ingropat dupa vreo 5 zile de cand a inceput organizarea in capitolul Lifestyle, in timp ce la Sanatate e prezentat mincinosul ala care spune cum se aplica acel certificat verde „in toata uniunea europeana” in timp ce o parte din tzari au inceput deja sa renunte la el. Protestul asta nu se rezuma doar la ce e in jurul Palatului Parlamentului, TIR-istii au beneficiat de un extrem de larg suport in toata tzara in timp ce se deplasau catre capitala, prin toate oraselele strabatute, pe fiecare pod deasupra autostrazilor. Ca sa intelegeti cat de corupti de putere sunt politicienii canadieni, una dintre provincii a emis o lege de amendare si interzicere a acestui protest, si nu numai a participantilor dar si a celor care doneaza fonduri, sau isi manifesta suportul de pe marginea drumului sau le asigura suport. Lege emisa in baza legii starii de urgenta, care le da voie sa faca orice vor ei… Canada ca si Australia o sa fie intr-o perpetua stare de urgenta. Apropo fenomenul devine global, in Europa se organizeaza sa mearga la Bruxelles, in Australia merg la Canberra.

  17. In discursul sau tinut in fata multimii sambata 29 ianuarie in Conroe, Texas, Donald Trump i-a sustinut si i-a incurajat pe conducatorii de camioane si pe demonstrantii canadieni si a militat pentru terminarea restrictiilor si revenirea la o viata normala. Ieri a avut loc la Camberra, capitala Australiei the ‘Canberra Convoy’ format din camioane, masini si alte vehicule, un mars de protest impotriva obigativitatii vaccinarii si a restrictiilor inspirat din demonstratia canadienilor si pentru sustinerea lor. Cei din State pregatesc un mars asemanator care va porni in curand din California pana Washington DC.

  18. Se bănuie că taică-su e de fapt Castro. De altfel Justin seamană cu Fidel nu cu Pierre-Eliot. Pe un camion scria în loc de Trudeau, Castrou.
    Justin are pagină la IMDB, este actor. Toată politica e o scenă de testru. Hotărîrile le iau alți ce nu ies la lumină.
    Si chiar așa Cotidianule, la rubrica Lifestyle?

  19. In zona Ottawa au impus interdictie aeriana, nu poti sa inchiriezi un elicopter sa filmezi nicaieri in zona, pentru ca guvernului ii e frica de populatie ca o sa vada amploarea protestului. Un pilot de elicopter zicea ca in 20 de ani de activitate acolo, niciodata nu a vazut asa o restrictie… si ca e singura explicatie plauzibila. Pozele astea nu surprind decat ce e in piata Parlamentului, in realitate tot orasul si zonele apropiate sunt pline de TIR-uri si alte masini parte din protest. Iar MSM platita din banii guvernului, a reusit sa filmeze un steag al Confederatiei purtat de un tip care e tot timpul mascat (si singurul dintre protestatari), o svastica sub un mesaj Anti-Trudeau agitat dintr-un balcon al unui mare hotel care e populat numai de clienti pro-guvernamentali, un singur betiv mai agitat.. si cu asta incearca sa-i claseze pe toti ca rasisti, misogini, anti-vaxx, violenti, etc In timp ce in piata aia am vazut poza cot la cot, un musulman, un evreu, un asiatic si un sihk, uniti. Sunt pur si simplu o inspiratie oamenii aia de acolo. Cica au desacrat o statuie? Anul trecut au daramat statuile intemeietorului Canadei moderne, si a reginei Victoria… si statuia in discutie azi a fost „desacrata” cu o pancarta si un steag al Canadei… in timp ce vara trecuta ii pusesera in mana un steag „Pride”. Niste mincinosi ordinari, politicienii si media, in timp ce Politia nu a raportat niciun incident, nicio arestare, NIMIC.

  20. Ar fine sa inceapa sa se sfasie valul dezinformarii si al oprimarii prin actiunea patriotica a camionerilor canadieni. Arata ca dragostea nu cunoaste teama. Allons enfants!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.