(VIDEO) S-a dezlănțuit iadul la Nisa

Primarul oraşului, Christian Estrosi, a scris pe Twitter că suspectul implicat în atac – despre care edilul a spus că are caracteristicile unui atac terorist

De (C.T.)
(VIDEO) S-a dezlănțuit iadul la Nisa

Primarul oraşului, Christian Estrosi, a scris pe Twitter că suspectul implicat în atac – despre care edilul a spus că are caracteristicile unui atac terorist

Cel puțin trei persoane au murit, iar altele au fost rănite după un atac cu cuțitul joi lângă o biserică din orașul francez Nisa.

Agresorul, rănit de gloanţe în timpul intervenţiei poliţiei şi arestat, este un migrant tunisian, ajuns recent în Franţa prin insula Lampedusa din Italia. 

UPDATE Una din victimele atacului este o femeie în vârstă de 60 de ani, care a suferit „o tăiere a gâtului care echivalează cu o decapitare”, conform informaţiilor furnizate de procurorul şef antiterorism al Franţei, informează dpa.

O a doua victimă, paracliserul în vârstă de 55 de ani al bisericii, a suferit, la rândul său, o tăietură adâncă la nivelul gâtului, a declarat procurorul Jean-Francois Ricard într-o scurtă declaraţie de presă.

Cea de-a treia victimă, o femeie în vârstă de 44 de ani, a murit în urma multiplelor răni provocate de cuţitul agresorului într-un restaurant din apropiere, la scurt timp după ce a fugit din biserică printr-o uşă laterală, a spus Ricard.

Un exemplar al Coranului, două telefoane, un cuţit cu o lamă de 17 cm, folosit în atac, precum şi alte două cuţite neutilizate au fost găsite la locul atacului, a adăugat Ricard.

Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a deschis o anchetă pentru ”asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu o faptă teroristă”.

Atacul a fost comis în ziua în care musulmanii celebrează naşterea profetului Mohamed.

UPDATE O braziliancă se numără printre cele trei persoane ucise în atacul de la Nisa, comis cu un cuţit de un tânăr tunisian, informează AFP, care citează un anunţ al ministerul afacerilor externe al Braziliei.

„Guvernul brazilian anunţă, cu mare tristeţe, că una din persoanele ucise este o braziliancă în vârstă de 44 de ani, mamă a trei copii, care locuieşte în Franţa”, a informat ministerul într-un comunicat publicat joi seara.

Ministerul, care a declarat pentru AFP că nu este în măsură, în această etapă, să spună dacă această femeie are şi cetăţenie franceză, a adăugat că „guvernul brazilian regretă şi condamnă cu tărie acest atac atroce”.

Victima a murit într-un restaurant din apropiere unde a reuşit să se refugieze, ca urmare a mai multor răni, potrivit informaţiilor furnizate de procurorul antiterorism Jean-François Ricard.

UPDATE Primarul Christian Estrosi a anunțat pe Twitter că poliția a reținut atacatorul. Primarul a calificat atacul ca fiind terorist.

Atacatorul ar fi strigat neîncetat ”Allah akbar”, în timp ce primea îngrijiri medicale. Autorul atacului a fost transportat la spital după ce a fost rănit prin împuşcare.

Atacul are loc într-o perioadă în care Franța este marcată de decapitarea, la începutul acestei luni, a profesorului francez de școală gimnazială Samuel Paty, de către un bărbat de origine cecenă.

Atacatorul a spus că vrea să îl pedepsească pe Paty pentru că le-a arătat elevilor caricaturi cu profetul Mohammad la o lecție despre civism..

Nu este clar, pentru moment, care este motivul atacului de la Nisa sau dacă a existat vreo legătură cu caricaturile.

O operaţiune a poliţiei era în curs de desfăşurare în Nisa.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. @Apostolul Andrei. -„…culorile masinilor Politiei Romane in galbenul-verde german(slugarnic nesimtitor si neiubitor de neam)”. De ce oare ? Nu cumva cu politisti-mascati din UE, nestiutori de lb. romana SE VA DOTA GUWERNAREA vs. poporul roman ? Si ni se va arunca in fata – Voi i-ati votat, sau de ce ati stat in case si n-ati iesit la vot ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.