(VIDEO) Tăriceanu, portret pentru #Rezist, în fața diplomaților

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, le-a spus luni diplomaților că în România mişcările de stradă nu sunt autonome, ci sunt „cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii”.

„De vreo două decenii şi-a făcut simţită prezenţa în lumea occidentală, în democraţiile reprezentative, o altă formă de violenţă colectivă: violenţa străzii, a mişcărilor de tip Occupy, Rezist, Indignados, Uniţi salvăm. Nu este vorba cel mai adesea decât de o violenţă de limbaj şi de atitudine. Încă rar, din fericire, această violenţă ia forme agresive, amintind de Europa Centrală a anilor ’20 sau ’30. În realitate, noul populism nu are nevoie de violenţa brutală a gestului atâta timp cât obiectivul mişcărilor de stradă de pe Wall Street până în Piaţa Victoriei este acela de a inspira neîncrederea societăţii în guvernele democratic alese, în reprezentarea politică şi în valorile liberale. Clasa politică a cărei legitimitate este dată de votul universal şi de procedurile parlamentare este prezentată ca fiind global coruptă şi incompetentă. Această patologie a violenţei difuze ce mizează pe generalizarea neîncrederii în instituţiile democratice este prezentă în proporţii diferite în toate societăţile occidentale, numai că la noi ea prezintă, însă, câteva trăsături agravante, există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome, ele sunt doar cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii, care de 15 ani au creat pentru România un brand de ţară adoptat fără rezerve sau examinare critică de o parte a societăţii civile şi de presă. Acest brand este – România este o ţară coruptă, clasa politică este coruptă”, a spus Tăriceanu, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române.

Călin Popescu Tăriceanu a susținut totodată  că„dușmanii României se află chiar în centrele de comandă ale puterilor statului român”.

”Sarcina dumneavoastră, ca membrii ai corpului diplomatic şi consular al României, este una aproape sisifică. Orice aţi spune despre ţară, despre guvernare, despre societate, despre proiecte, despre dinamismul economic din ultimii ani va fi trecut în plan secund şi veţi fi întrebaţi despre corupţie. Iar dacă, din delicateţe diplomatică, cuvântul nu va fi rostit, veţi şti că el pluteşte în aer şi locuieşte în gândul interlocutorilor dumneavoastră. Tinerilor care studiază astăzi relaţiile internaţionale li se spune că arta tradiţională a diplomaţiei este cea de a distinge între prieteni şi duşmani, de a-i izola pe duşmani dacă nu reuşeşti să-i transformi în prieteni şi de a-i ţine pe prieteni cât mai aproape. S-ar putea ca pentru prima oară în istorie, duşmanii României să nu se mai afle în afara hotarelor, ci chiar în centrele de comandă ale puterilor statului român. Iar dumneavoastră, ca diplomaţi, nu sunteţi formaţi să neutralizaţi acest tip de duşmani ai României”, a mai declarat liderul ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a oferit și o „soluție”. Acesta a declarat că naţiunea română ar putea deveni profund europeană şi civică dacă s-ar abandona practica reciprocă a denunţului la Parchet, la Bruxelles şi la Washington, dar şi violenţa în atitudine şi limbaj şi incriminarea adversarului.

„Cred că în politica noastră externă ar trebui să ne ordonăm în toate acţiunile după principiul suveranităţii naţionale, ceea ce nu înseamnă că vom deveni toţi naţionalişti şi tradiţionalişti, patrioţi în sens populist şi declamator, dimpotrivă. Ca liberal, am convingerea că naţiunea noastră ar putea fi profund europeană şi ca atare eminamente civică, dacă vom abandona practica reciprocă a denunţului, a denunţului la Parchet, la Bruxelles şi la Washington, dacă vom renunţa la violenţa în atitudine şi de limbaj, la incriminarea adversarului, la arătatul cu degetul către celălalt(…). A sosit timpul să ne purtăm ca o naţiune de cetăţeni liberi şi egali, legaţi unii de ceilalţi, nu de mitologii şi de ideologii, ci de credinţa comună în democraţia liberală, în constituţionalism, în reprezentarea politică în libera iniţiativă şi în domnia legii”, a spus Tăriceanu, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române.

Deschiderea oficială a ediției 2018 a Reuniunii Anuale a Diplomației Române. Tema ediției din acest an este: „Diplomația – un pilon al României Centenare”

Deschiderea oficială a ediției 2018 a Reuniunii Anuale a Diplomației Române. Tema ediției din acest an este: „Diplomația – un pilon al României Centenare”(via privesc.eu) #live #stiripesurse

Publicată de stiripesurse.ro pe Duminică, 26 august 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

17 Comentarii

  1. „Agenturili straine”!!!
    Deci, in aceasta Dimineata, Tăriceanu la Reuniunea anuală a diplomaţiei române le-a vorbit Diplomatilor straini prezenti despre „teoria conspiratiei”!
    Omul nr 2 in Stat vorbeste asa, ca pe vremea lui Ceausescu sau in vremurile de azi, ca in Venezuela lui Maduros!

    ”Traiane, dacă poți să vorbești la Parchet sa pui o vorba buna pentru Rompetrol” ii scria Tariceanu lui Basescu pe celebrul Biletel roz, niciodata NEGAT de Tariceanu-tradicenau-razgandeanu!

    Asta chiar ne ia pe toti de prosti, asa cum ii considera ei pe votantii PSD-ALDE, acest Tariceanu Milionar in Euro din munca cinstita, evident, desi din 1990 este Bugetar, de LUX e adevarat si DOAR din Munca cinstita a facut Averea uriasa!
    Toti bugetarii CINSTITI ai Romaniei pot ajunge Milionari in Euro, pe model Tariceanu!
    Taricene, vezi Sondajele de Opinie, ale lui Pieleanu al vostru, arata CLAR ca Romanii NU au Incredere in Politicieni, ca sunteti Considerati CORUPTI si ca tara merge in directie GRESITA!
    Pe astia care raspund sondajelor cine ii plateste, Taricene?
    Cine ii plateste pe amaratii aia care raspund la Rubrica VAXX POPULI de la Emisiunea Starea natiei a lui Dragos Patraru, aia care spun ca TOTI sunteti HOTI!?
    Va contesta o Romanie intreaga, exceptie semianalfabetii aia din sudul subdezvoltat si Moldova saraca, vreo 4-5 Miliaone, pe care in mod CONSIENT ii tineti in Saracie, FARA Educatie ca sa va voteze!
    Rusine, escrocule!
    Cred ca diplomatii aia si-au facut cruce, pe furis sau au ras discret, stiind ce Imagine are in UE aceasta Clasa politica corupta si incompetenta, in special coalitia toxica PSd-ALDE, cand vine vorba mai ales despre CORUPTIE!
    Asteptam MCVul, Taricene, acolo sa spui bazaconiile astea, rusine, escrocule, NU va baga nimeni in seama in UE si in Lume, nici pe tine, nici pe Dragnea, 2 Escroci!!

    • Un individ mediocru este de aproape 29 de ani in fruntea coruptiei, in zona parlamentara, guvernamentala, decizionala, nimeni nu se seziseaza?

  2. „…„cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii”.
    Pai atunci :
    1. Reduceti bugetele acelor institutii
    2. Instaurati un control sever , legal asupra lor
    3. Iesiti odata cu legea ONG-urilor

    • Chiar il crezi, NU vezi ca NU aduce nici o Dovada, desi a spuns ca ”Există deja suficiente probe că în România mişcările de stradă ce au loc cu repetiţie nu sunt mişcări sociale autonome”!?
      Macar o PROBA, o dovada mica-mica!
      Macar una!
      Nici una, manipulari ordinare, marca PSD-ALDE!

      Apropos, de „tentativa de asasinat” asupra lui Dragnea: chiar si Ion Cristoiu-PSD scrie despre aberatia si „victimizarea” lui Dragnea, motivate doar de Guvernarea DEZASTRU a PSD-ALDE!
      „Prezent în studioul Antenei 3, Cristoiu a făcut declarații despre tentativa de asasinat despre care a vorbit liderul PSD, L. Dragnea.
      Jurnalistul a declarat că: „Interviul lui Dragnea a scos la iveală strategia lui de autovictimizare. A reușit o rară performanță. Strategia e următoarea… noi nu putem face nimic. Am câștigat alegerile, dar nu suntem la putere. Imaginea PSD… ei zic că sunt în opoziție”.

      „Interviul e momentul în care PSD face o cotitură. Suntem la putere, dar de fapt suntem în opoziție. Noi suntem victime, care pot ajunge și la un asasinat. Trebuie să ne gândim cui se adresa. Probabil poporului român căruia îi plac telenovelele. Toată această poveste e un clișeu. Se devoalează o strategie de justificare a neputințelor. Marea problemă a PSD-ului e că are cea mai PROASTA guvernare. Acum, dacă vă uitați, e un dDEZASTRU”, a spus jurnalistul despre tentativa de asasinat despre care a povestit Dragnea.
      https://evz.ro/ion-cristoiu-interviul-psd.html

  3. Tariceanu a vorbit exact ca un DICTATOR!Dupa 30 de ani ,ne-am intors la un „Ceausescu cu papion”!

    • Despre DEZASTRUL Pestei procine NU vorbeste, tot „agenturili straine” or fi vinovate?!

      „Autoritățile Române în COLAPS! Crimă sau nesimțire? Ies la lumină SECRETELE pestei porcine.
      Nepăsarea autorităților române au permis răspândirea celei mai mai ucigătoare boli care a pătruns pe teritoriul țării noastre în ultimii 50 de ani. „Evenimentul zilei” a intrat în posesia unui document care arată că, din anul 2015, autoritățile de la București au fost AVERTIZATE și au primit FONDURI(unde or fi ajuns BANII?!) de la UE pentru a lua măsuri împotriva acestui flagel. Un audit al CE arată că, nici după 3 ani, la noi NU s-au aplicat multe dintre Măsurile împotriva răspândirii acestui virus. Ultima victimă a acestei situații catastrofale: cea mai mare fermă de porci din România, a 2-a ca mărime din Europa.
      Efectul dezastruos asupra economiei românești provocat de pesta porcină africană, boala care nu are leac și a ucis sute de mii de porci din țara noastră, are rădăcini în nepăsarea autorităților care s-au perindat la conducerea țării și a instituțiilor abilitate, în ultimii trei ani. Așa cum reiese din „Raportul final privind un audit efectuat în România, în perioada 25 ianuarie-2 februarie 2017, în vederea evaluării punerii în aplicare a programului pentru supravegherea și pregătirea pentru situații de urgență în relație cu pesta porcină”, întocmit de experți de la Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară a CE, autoritățile din țara noastră nu au aplicat, timp de 3 ani, multe măsuri pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane.”
      https://evz.ro/pesta-porcina-cronica-crima.html

      Ia zi, Taricene, „agenturili straine” sunt vinovate?!
      Rusine, escrocule!

  4. Rezist Zürich va prezenta Parlamentului Elveției situația din România: ”Acte de violență nejustificată, comandate politic împotriva cetăţenilor pașnici şi a jurnaliştilor”

    Comunicat: „Asociația românilor din Elveţia, Rezist Zürich, e invitată în 28 august 2018 la Parlamentul Elvețian unde va informa despre situația actuală din România, în special a societăţii civile și a libertăţii presei”.
    Romanii din Elveția vor discuta cu ambasadorul Claudio Fischer, responsabil al Parlamentului Elvețian pentru relații internaţionale.

    ”Invitația din partea Parlamentului Elvețian vine ca urmare a semnalelor publice de alarmă trase repetat de Rezist Zürich cu prilejul vizitei lui Dragnea din mai 2018 la Berna. Campania de informare a românilor din Elvetia privind faptele grave de corupție ale politicianului condamnat penal a avut atunci un puternic ecou, atât in rândul opiniei publice elvețiene, cât și în mass media și în spaţiul politic”, arată Comunicatul.

    ”În cadrul vizitei la Parlamentul din Berna, membrii Rezist Zürich își propun să aducă în atenţia parlamentarilor elvețieni, prin dl. ambasador Fischer, situația politică gravă cu care se confruntă România. Dupa acțiunea brutală a Guvernului, prin instituția Jandarmeriei, în timpul mitingului diasporei din 10 august, e evidentă evoluția dramatică a situației politice din România. Actele de violență nejustificată, comandate politic împotriva cetăţenilor pașnici şi a jurnaliştilor, sunt parte a unei campanii a Guvernului Romaniei ce urmărește îngrădirea dreptului la liberă exprimare”, mai arată Rezist Zurich.”
    https://www.g4media.ro/rezist-zurich-va-prezenta-parlamentului-elvetiei-situatia-din-romania-acte-de-violenta-nejustificata-comandate-politic-impotriva-cetatenilor-pasnici-si-a-jurnalistilor.html

    Taricene, du-te in Elvetia si combate-i pe #Rezust!

  5. A-propos, de Protestele contra PSD-ALDE si #REZIST:
    „Gabriela Firea NU a vrut să meargă la nunta fiului lui L. Dragnea.
    Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, NU a dorit să meargă la nunta fiului lui L. Dragnea, liderul PSD, duminică seară la Palatul Snagov, au declarat surse politice pentru B1 TV și FLUX 24. Informația a fost dezvăluită în emisiunea Controverse realizată la B1 de Andrei Bădin.

    Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a oficiat cununia civilă a fiului lui Dragnea, duminică după amiază la Primăria Capitalei, Însă, edilul NU a dorit să participe și la masa festivă care a avut loc la Snagov.
    Motivul, potrivit surselor citate, ar fi faptul că Firea ar fi nemulțumită că Intervenția EXCESIVA a Jandarmilor din 10 august ar urma să fie PUSA în SEAMA Speranței Cliseru, prefectul Capitalei, unul din apropiații săi.”
    https://evz.ro/gabriela-firea-nu-a-vrut-sa-mearga-la-nunta-fiului-lui-liviu-drag.html

    Tot „agenturili straine”, Taricene?!

  6. Tariceanu va ramane in istorie ca un tradator de neam, de tara si de valori liberale si euro-atlantice. Unii oameni nu stiu cand sa se retraga din functiile ocupate inainte de a se face de ras. Razboiul este in toi iar Tariceanu este de partea rusior.

  7. Papapastratos,te-am suspectat inutil de ceva dovezi de inteligenta,dar nu este cazul!Repertoriul tau este limitat la mult mai putine cuvinte decat ale unui om civilizat,si alea alese din jargonul subofiterilor de securitate ajunsi colonei dupa Lovilutie.Hai,ia si-a treai cizma si raus!

  8. Maica Ta Doamne,ce-a mai lovit febra porcina in menajeria Diviziei Presa!Uitati-va oameni buni ce de vieri unsurosi si ce de scroafe de prasila au iesit cu raturile din troaca sa guite contra REVENIRII LA NORMALITATE in ROMANIKA !Normal,pentru ca ii paste pericolul eutansaierii administrative,se duce dreacu’ purcoaiele de salarii babane,pensiile speciale si avantajele funbctiilor grele si instelatedin Republica Bananiera a Procurorilor si Securistilor Uniti.Are dreptate Tariceanu:Dusmanul se afla azi in insesi Institutiile Statului!Nicio grija,el va fi scos afara incet-incet de par si trimis la munca de jos,in somaj,sau la beci,dupa caz.

    • Pt. Marfare.Dupa nickname-ul pe care l-ați ales mu m-a mira llmbajul suburban folosit in comentariu. Apropo trimiterea la munca de jos a opozanților se folosea ca amenintare in limbajul activiștilor fostului PCR. Sunteți un tovarăși adevărat sau este doar o simpla întâmplare ?

  9. Manifestațiile din Ianuarie 2012 când timp de o luna zilnic au participat ca 2000 de persoane și in urma cărora a căzut guvernul BOC cum se cuantifica ?Cata nerușinare aveți dle. Tariceanu

  10. X
    „…„cutii de rezonanţă ale unor grupări politice ce ocupă de regulă funcţii la vârful statului, dar şi ale unor instituţii de tip special, atât parchete, cât şi servicii”.
    Pai atunci :
    1. Reduceti bugetele acelor institutii
    2. Instaurati un control sever , legal asupra lor
    3. Iesiti odata cu legea ONG-urilor

  11. Dictatorul Papillon loveste din nou!Ce vreti mai autentic ceausist decat memorabila zicere :„dușmanii României se află chiar în centrele de comandă ale puterilor statului român” Si noi care l-am scapat din vedere pe Tariceanu in 25 Decembrie, la proces…Fugise din tara ,era de negasit,in misiune DIE!

  12. A-propos de „brandul de tara corupta”, asa e Taricene si NU poti ascunde asta cu vorbe goale, uite:

    „Adevărul nefardat despre imaginea României în presa internațională de Ziua Diplomației: Un dezastru.
    Premierul VDăncilă, președintele Senatului Tăriceanu și Fl. Iordache, președintele comisiei speciale pentru legile justiției au vorbit de Ziua Diplomației Române, dar sunt cu toții responsabili din punct de vedere politic pentru Dezastrul de imagine pe care în traversează România în exterior.
    Nume mari din presa internațională au alocat în ultimele săptămâni spații largi degradării democrației sub regimul Dragnea, au criticat puterea de la București pentru intervenția brutală a jandarmilor la protestul din 10 august sau solicită impunerea de sancțiuni împotriva oficialilor corupți. Nu mai vorbim de gafele premierului Dăncilă și reputația de marionetă.

    La Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, tema ediției din acest an este: „Diplomația – un pilon al României Centenare”.
    G4Media vă prezintă adevărul nefardat despre imaginea României în presa internațională, în cele mai relevante articole publicate în ultimele 2 luni.”
    https://www.g4media.ro/adevarul-nefardat-despre-imaginea-romaniei-in-presa-internationala-de-ziua-diplomatiei-un-dezastru.html

    DEZASTRU!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.