(VIDEO) Voi ați auzit vreodată de acest partid?

Mare fuziune mare anunțată luni. Liderul PNL  Ludovic Orban a anunțat, luni, fuziunea formațiunii sale cu un partid de buzunar, numit Partidul Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT), condus de un anume Sebastian Burduja.

„O echipă formată din secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, domnul preşedinte al PNL Bihor, Ilie Bolojan, şi subsemnatul am fost mandataţi de Biroul Executiv să demarăm negocierile de integrare în PNL a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor condus de domnul preşedinte Sebastian Burduja. Am purtat discuţiile cu viitorii noştri parteneri şi astăzi am prezentat în BEx rezultatele negocierilor purtate şi am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a Partidului Acţiunea Civică a Tinerilor, condus de preşedintele Sebastian Burduja, în PNL. Protocolul de fuziune va fi definitivat în zilele următoare, urmând să fie supus aprobării forurilor statutare ale celor două partide, astfel încât să finalizăm această procedură prin care tinerii extrem de bine pregătiţi, care au dat semnale extrem de serioase că vor să se implice în actul de decizie politică la nivel naţional, să contribuie cu toată competenţa şi energia pe care o au la îndreptarea României într-o direcţie bună, să devină membri ai PNL şi să fie reprezentaţi la nivelul tuturor structurilor de conducere ale PNL”, a anunțat Ludovic Orban, luni, după ședința Biroului Executiv al PNL.

Sebastian Burduja, care susține că a trăit 12 ani în SUA, a declarat că cele două partide vor face o echipă pentru a reduce numărul de români care pleacă din țară.

„Am pus bazele astăzi a ceea ce noi considerăm că este cea mai importantă mișcare între două forțe politice în România anului 2019. Suntem două forțe politice complementare, cu valori comune. România trece printr-o criză profundă, la fiecare trei minute un român pleacă din țară și lucrul acesta nu trebuie să continue. Împreună facem echipă pentru România și vom aduce România în primul rând”, a afirmat Burduja.

Sebastian Burduja este fiul bancherului Marinel Burduja, fost vicepreședinte Bancorex.

Declarații la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Național Liberal.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Luni, 18 martie 2019

https://www.facebook.com/tianu/videos/387835145374999/

Am trăit 12 ani în SUA. Aveam tot ce ne trebuia acolo, cu o singură excepție: nu era #acasa. Când m-am întors în România cu soția și fetița noastră în 2016, un prieten ne-a întrebat: “Ce mai căutați, ati venit să stingeți lumina?” I-am răspuns și vă răspund: “Nu, am venit să o aprindem”. Pe 10 august români din toată lumea se întâlnesc în Piața Victoriei din București să (re)aprindă lumina. Dacă va fi cazul, ne vedem și mai curând. Vino și tu acasă, pentru că acum e nevoie de tine aici. Acum, cât încă mai avem o țară. Acum, cât încă mai suntem în Europa. Acum, cât încă mai avem pentru cine lupta aici, în România. Împreună suntem invincibili #diasporaacasa #10august #aprindemlumina ?????

Publicată de Sebastian Burduja pe Miercuri, 13 iunie 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Doua partide de buzunar au hotarat sa fuzioneze pentru a reusi impreuna ceea ce le este imposibil separat, obtinerea a doua-trei mandate europene si intrarea in Parlament in 2020!!!
    Pentru ca toate stradaniile Securitatii de a masca scaderea reala in sondaje, prin sondajele rusinii si mistificarii ale slugilor care patroneaza TOATE „institutele de sondaj” fiind vehiculate PROCENTE FALSE, nu mai pot insela romanii!!!
    Ticalosi sunt acesti slugoi vehiculand procente false de notorietate, in care „DREAPTA” ar insuma peste 40%, dar toti candidatii securisti ai „dreptei” la prezidentiale aduna spre suta la suta!? In conditiile in care si acele 40% sunt umflate la compresorul Securitatii, partidele de buzunar create de miliardarii institutiei impartindu-si cele nu mai mult de 30 de procente…

  2. Cum sa nu auzim de PACT,ca Daea avem cultura !Sebastian Burduja,viitor presedinte al Romaniei in acelasi mandat cu Liviu Plesoianu!Pe schimburi, 12/24 !

  3. nu mai ţineţi minte ce găvărea angi şerban despre burduja jr? puneţi mâna pe mouse şi butonaţi…azi, pentru pnl şi alianţa cu un kkt e benefică, la câtă foame au în gât…

  4. Ce tara isi pune soarta in mana acestor iresponsabili? Aveau nevoie de un PAPTOI gen Rares Bogdan (mare luptator impotriva „ciumei rosii”, fiul unul fost membru al CC al PCR), sa creeze cale fiului unui alt profitor din averea statului. CIRC PE PAINE!

    • La cati bani a furat tat-su, Burduja Sekuristu,nu te mira!PNL nu se deosebeste cu NIMIC de PSD,PMP,ALDE,PLUS,USR,UDMR.Pro Romania,Romania Unita , etc., .. niste borfasi buni sa dea la lopata la vre-un canal…

  5. Acest partid istoric-PNL-,cred ca in scurt timp o sa dispara de pe esicherul politic al tarii.Ce reprezentanti de seama liberali mai sunt in acest partid?Cei care au fost in PDL-ul lui BASESCU,care au distrus aceasta tara pe timpul guvernarii lor si care s-au vopsit in PNL-sti sa prosteasca acest popor?Va rog sa va uitati pe lista aprobata pentru alegerile europarlamentare si sa analizati cati liberali autentici sunt?Cati din ei cunosc sau au habar de doctrina liberala?Ei trebuie sa fie intr-un partid sa scape de hotiile pe care le-au facut.La posturile de televiziune apar numai „liberali vopsiti” si care sunt ca si sefii lor NEONAZISTUL KLAUS WERNER IOHANNIS si ungurul LUDOVIC ORBAN,numai GICA CONTRA,fara sa vina cu solutii concrete,bine argumentate.Iar acum aceasta integrare in PNL a PACT,face cat doi bani.Trebuia integrarea sa se faca inainte ca acest „mare american”,BURDUJA SEBASTIAN sa se regaseasca pe lista de la alegerile europarlamentare.Pe mana cui a ajuns aceasta biata TARA!!!

  6. Frumoasa poveste a d-lui Burduja despre performantele dumnealui in studii si apoi profesionale trezesc amintiri despre cartea lui John Perkins „Confessions of an economic hitman”. Ce spunea d-l Perkins in cartea sa? In esenta reteta: Se ia una bucata Cucu-rau. Se tavaleste bine prin studii temeinice la Harvard, Yale sau Stanford University si apoi se prajeste la foc mic timp de cativa ani intr-o institutie de prestigiu pana se rumeneste bine si este creata legenda, fie si Banca Mondiala, apoi se serveste cu garnitura de C.V. adecvat unei tarisoare numai buna de a fi consiliata. Mai exista prin Parlament parca o domnisoara sau o doamna parca desprinsa din „Mizerabilii” cu un parcurs asemanator. Daca nu credeti, luati cartea si cititi. Nu garantez autenticitatea.

  7. Quod erat demonstrandum. Acum se limpezesc apele. Intelegem pozitia pro binom a lui Orban si faptul ca nu au avut o pozitie fata de protocoalele incheiate de binom. Pnl a devenit parte a binomului. Felicitari tuturor liberalilor care accepta asta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.