Vieți noi pentru case seculare

Acum o săptămână s-au încheiat demersurile taberei de arhitectură și cercetarea etnografică de teren, organizată de Asociația SINAPTICA, în cadrul proiectului cultural „Gust și Estetică Tradiționale – GET“.

Atât tabăra, cât și cercetarea activității, s-au desfășurat în perioada 10-20 iulie 2017, în Comuna Isverna și pe teritoriul județului Mehedinți. Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și este implementat de Asociația Sinaptica, în parteneriat cu Primăria Isverna, Mehedinţi și Facultatea de Litere a Universității din București – Departamentul Studii Culturale.

Înainte de renovare

În timpul taberei de arhitectură au fost reparate două case cu o vechime mai mare de 100 de ani, din Isverna. La tabără au participat, ca voluntari, 10 studenți la arhitectură și alte 4 persoane care s-au implicat în proiect, la aflarea veștii taberei aflate în derulare. Reparațiile au inclus înlocuirea tencuielilor anterioare, realizate cu mortar pe bază de ciment cu tencuieli din pământ, paie și lână, reparații ale unor elemente de lemn deteriorate, văruieli și igienizări, precum și amenajări ale interioarelor, folosind obiecte găsite în case. Cele două case („a Babii Măriuța“ și „a lui Nea Gheorghiță“) pot fi deja vizitate, acestea fiind de găsit în spatele școlii din Isverna, respectiv în Canicea.

Cercetarea etnografică de teren, realizată de 5 voluntari – doctoranzi și masteranzi, a cuprins întregul teritoriu al județului Mehedinți. Au fost vizitate 20 de sate, au fost contactați 55 de informatori și au fost culese peste 120 de rețete ale unor preparate din bucătăria tradițională mehedințeană. Rezultatele acestei cercetări, după prelucrare, urmează să fie publicate în perioada următoare, promite Ionică Pârvu, manager de proiect.

Despre Razvana Ancutescu Articolele 144
Author